ANRE schimbă regulile pentru bursele de gaze naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) vrea să schimbe regulile generale privind piaţa centralizată de gaze naturale, obligând operatorii să publice la fiecare două ore informaţii detaliate despre preţurile de tranzacţionare, precum şi lista companiilor care au depus oferte.

Iniţiative are ca scop crearea premiselor „pentru dezvoltarea unei pieţe centralizate pentru produse standard tranzacţionate în mod transparent, public şi nediscriminatoriu, menite să asigure referinţe de preţ bazate pe cerere şi ofertă, care să conducă la o concurenţă loială a operatorilor din sectorul gazelor naturale în favoarea consumatorilor”, arată proiectul de ordin lansat în dezbatere publică de ANRE.

Ordinul se referă la noile reguli generale privind piaţa centralizată de gaze naturale, unde va exista o piaţă a produselor standardizate pe termen scurt, precum şi o piaţă a produselor standardizate pe termen mediu şi lung, scrie Agerpres.

Pentru tranzacţiile încheiate în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen scurt, ANRE propune ca titularii licenţelor de administrare a pieţei centralizate să publice, la fiecare două ore, următoarele informaţii:

a)         Volume tranzacţionate pentru ziua următoare şi numărul de tranzacţii încheiate în acest sens;

b)         Volumele tranzacţionate pentru restul zilei gaziere şi numărul de tranzacţii încheiate în acest sens – pentru fiecare produs în parte;

c)         Preţul minim de tranzacţionare - pentru fiecare produs în parte;

d)         Preţul maxim de tranzacţionare - pentru fiecare produs în parte             

e)         Preţul mediu – pentru fiecare produs în parte, calculat ca medie ponderată;

Totodată, ei trebuie să publice zilnic următoarele informaţii:

f)         Preţul de închidere al zilei de tranzacţionare – pentru fiecare produs în parte;

g)         Variaţia preţului de închidere al zilei faţă de preţul de închidere al zilei anterioare - pentru fiecare produs în parte;

h)         Preţul la sfârşitul zilei de tranzacţionare - pentru fiecare produs în parte;

i)          Variaţia preţului la sfârşitul zilei de tranzacţionare faţă de preţul la sfârşitul zilei de tranzacţionare anterioară - pentru fiecare produs în parte

j)          Lista participanţilor înregistraţi la piaţă care au depus minim o ofertă în piaţă, indiferent de sensul acesteia – vânzare sau cumpărare.

În ceea ce priveşte tranzacţiile încheiate în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, titularii licenţelor de administrare a pieţei centralizate au obligaţia de a publica zilnic, la sfârşitul intervalului de tranzacţionare, pe pagina proprie de internet, următoarele informaţii:

a)         Volumele tranzacţionate şi numărul de tranzacţii încheiate în acest sens – pentru fiecare produs în parte;

b)         Preţul minim de tranzacţionare al zilei - pentru fiecare produs în parte;

c)         Preţul maxim de tranzacţionare al zilei - pentru fiecare produs în parte;

d)         Preţul mediu al zilei de tranzacţionare – pentru fiecare produs în parte, calculat ca medie ponderată;

e)         Preţul mediu actualizat – pentru fiecare produs în parte – pentru produsele tranzacţionabile în cadrul unui interval mai larg de timp, calculat ca medie ponderată a tuturor tranzacţiilor efectuate de la începutul intervalului de tranzacţionare a produsului respectiv până la sfârşitul zilei de tranzacţionare;

f)         Variaţia preţului mediu actualizat faţă de preţul mediu/actualizat al zilei anterioare - pentru fiecare produs în parte;

g)         Preţul de închidere al zilei de tranzacţionare – pentru fiecare produs în parte;

h)         Variaţia preţului de închidere al zilei faţă de preţul de închidere al zilei anterioare - pentru fiecare produs în parte;

i)          Preţul la sfârşitul zilei de tranzacţionare - pentru fiecare produs în parte;

j)          Variaţia preţului la sfârşitul zilei de tranzacţionare faţă de preţul la sfârşitul zilei de tranzacţionare anterioară - pentru fiecare produs în parte;

k)         Lista participanţilor înregistraţi la piaţă care au depus minim o ofertă în piaţă, indiferent de sensul acesteia – vânzare sau cumpărare.

Un alt aspect important vizat de ANRE prin revizuirea regulilor existente este acela care priveşte dezvoltarea pieţelor Intra-Day (în cursul zilei de livrare) şi PZU (piaţa pentru ziua următoare) care să asigure echilibrarea sistemului naţional de transport al gazelor naturale în aşa fel încât să contribuie la creşterea siguranţei şi continuităţii alimentării cu gaze naturale.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”