Chelia masculină este genetică şi apare imediat după adolescenţă. Care sunt cauzele alopeciei la femei şi ce soluţii există

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statistic vorbind 2 din 3 bărbaţi îşi pierd podoaba capilară până la vârsta de 60 de ani. În peste 90% din cazuri chelia este genetică. Şi unele femei se confruntă cu această problemă care, dincolo de genetică, poate avea cauze multiple care ţin de nutriţie sau de îngrijirea cosmetică abuzivă.

Cu toţii ne dorim o podoabă capilară cât mai bogată şi care să facă faţă tuturor fanteziilor modei, mai ales dacă suntem femei. Sănătatea firului de păr este importantă şi un rol esenţial în păstrarea ei ţine de zestrea noastră genetică.

„Alopecia androgenetică este o boală care afectează mai mult bărbaţii“, explică dr. Panaiotis Voiatzis medic dermatolog, director medical Lookclinic.

Alopecia se menifestă printr-o deteriorare treptată a firului de păr, care deşi avea, iniţial, o stare sănătoasă, ulterior, se subţiază şi se slăbeşte. „Alopecia începe în mod normal din partea de sus a capului şi din linia de demarcaţie a frunţii, în vreme ce părţile laterale au o rezistenţă mai mare“, adaugă acesta.

Care sunt cauzele

În cele mai multe cazuri, cauzele alopeciei sunt genetice, iar primele manifestări apar adesea după adolescenţă. Statistic vorbind 2 din 3 bărbaţi chelesc până la vârsta de 60 ani, la nivel global, iar la peste 90% din cazuri, cauza este genetică. „Alte cauze ale căderii părului sunt legate de stres, alimentaţie necorespunzatoare sau tulburări hormonale“.

O persoană adultă pierde zilnic între 70 şi 130 de fire de păr capilare, în cadrul ciclului fiziologic de viaţă al firului de păr. Dacă această activitate este echilibrată, numărul firelor de păr rămâne constant. „În caz contrar, apare alopecia şi implantul de păr este singura soluţie eficientă şi pentru toată viaţa“.

Foliculi de păr extraşi manual

„Intervenţia constă în extragerea manuală a foliculilor de păr, unul câte unul din zona donatoare folosind implanter-ul, un instrument chirurgical de unică folosinţă, cu diametrul mai mic de 1 milimetru. Apoi, foliculii de păr sunt implantaţi direct în regiunea cu probleme, fiecare folicul este aşezat într-o anumită direcţie, unghi şi adâncime, oferind rezultate 100% naturale şi pentru toată viaţa. Părul implantat continuă să crească pe toată durata vieţii persoanei respective“.

Implantul de păr se realizează cu anestezie locală şi nu este necesară internarea în clinică. „Cu ajutorul metodei moderne FUE (Extracţia de Unităţi Foliculare) care presupune o recoltare şi implantare fir cu fir a unităţilor foliculare, intervenţia se realizează fără bistruriu sau incizii, aşa cum se procedă la metodele tradiţionale“, mai spune medicul.

Post-implant pacientul îşi poate relua activităţile zilnice şi este indicat folosirea unui şampon cât mai soft de genul celor pentru copii. „Rezultatul final este unul definitiv şi se vede după 9-10 luni de la realizarea implantului“.

Preţul pentru o zonă medie este de 2.550 euro pentru 4.250 fire de păr.

În ceea ce le priveşte pe femei, dr. Viviana Iordache, medic dermatolog Clinica Medicum, recomandă consultul dermatologic în cazul în care se pierd mai multe fire de păr decât cele admise.

„Una dintre cauzele frecvente este cea “fiziologică", când podoaba capilară se răreşte din cauze simple: genetică, nutriţională (în anemii, spasmofilii, diete brutale hipocalorice, sau diete fără proteine, excesul de suplimente necontrolate, stres şi oboseală cronică, îngrijire cosmetică greşită sau abuzivă). O numesc fiziologică pentru că dacă nu aduci materia primă necesară sau dacă bombardezi rădăcina cu hormoni care blochează căderea părului este normal să pierzi zilnic peste cele 100 de fire admise. Această formă este cel mai uşor de tratat dacă poţi corecta cauzele şi dacă ajuţi la revigorarea rădăcinii. Se consideră că, în general, oprind cauza şi tratând poţi recupera ce a căzut în ultimul an“.

Procedurile dermato-cosmetice recomandate pentru a stopa căderea părului sunt: mezoterapia pentru scalp unde se folosesc suplimente de hrănire, inclusiv Biotina, vitamine, minerale şi factori de stimulare, dar şi vasodilatatoare. Se fac 4 şedinţe la interval de 3 săptămâni. Sau terapia Dracula (PRP) care stimulează celulele stem din foliculi şi determină formarea rapidă de fire noi.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite