Alimente care deshidratează: de ce cafeaua nu se află pe lista celor mai periculoase dintre ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O ceaşcă de cafea consumată zilnic nu deshidratează, asigură cercetătorii
O ceaşcă de cafea consumată zilnic nu deshidratează, asigură cercetătorii

Pe timp de vară, specialiştii recomandă consumul de alimente cât mai bogate în lichide, menite să hidrateze organismul. Există însă şi unele care au exact efectul invers.

Un mit popular susţine că o singură ceaşcă de cafea sau de ceai te deshidratează. Din fericire, însă, cantitatea specificată este greşită, susţine medicul Monica Reinagel, citată de site-ul huffingtonpost.com.

Deşi cafeina din ceaşcă are, într-adevăr, acest efect, atât cafeaua cât şi ceaiul conţin cantităţi ridicate de apă, astfel încât, în cele din urmă, efectul este unul de hidratare a organismului. Nici sucurile acidulate, care deşi nu sunt recomandate pentru hidratare, nu conţin destulă cafeină pentru a deshidrata organismul uman.

Desigur, dacă abuzezi de cafeină, ingerând până la 600 de miligrame pe zi, este posibil să resimţi simptomele deshidratării. Însă în cazul în care nu bei cinci ceşti de cafea pe zi, ar trebui să fii în siguranţă.

Pe de altă parte, există o serie de alimente care pot provoca deshidratarea, chiar dacă nu le consumi în cantităţi mari.

Alcoolul

Alcoolul este un diuretic natural, provocând aşadar eliminarea apei din organism. Spre deosebire de cafea şi ceai, lichidele din băuturile alcoolice nu reuşesc să repare răul făcut.

Proteinele

Tot mai multe persoane apelează la dieta pe bază de proteine, arată Reinagel. Un efect advers mai puţin cunoscut al acestei diete este deshidratarea, aşadar orice persoană care ţine acest regim ar trebui să consume mai multe lichide decât de obicei.

Suplimente pe bază de plante

Cele mai multe dintre acestea au un efect diuretic, tocmai de aceea sunt utilizate în tratarea diverselor afecţiuni precum infecţiile urinare, calculii renali sau balonarea. Deşi ajută la reducerea retenţiei de apă, scade şi rezervele de lichide ale organismului uman.

În orice caz, ar trebui să abuzezi de astfel de suplimente pentru a resimţi cu adevărat acest efect şi să te documentezi înainte de a utiliza suplimente ale căror efecte nu sunt cunoscute pe deplin.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite