7 alimente bogate în magneziu
0Puţini oameni sunt conştienţi de rolul important pe care îl joacă magneziul în sănătatea noastră. El este necesar aproape fiecărei funcţii a corpului, susţinând un sistem imunitar sănătos, prevenind inflamaţia asociată cu anumite tipuri de cancer şi ajutând inima.
Un studiu al Universităţii Harvard a descoperit că un aport mare de magneziu reduce riscul diabetului cu 33%. Alte studii au descoperit că această minerală ajută în cazul depresiei şi migrenelor. Deşi suplimentele cu magneziu sunt disponibile, experţii avertizează împotriva lor şi susţin aportul natural de magneziu, cu ajutorul alimentelor sănătoase. Iată şapte alimente bogate în magneziu pe care „Huffington Post“ ne sfătuieşte să le mâncăm zi de zi.
1. Salata
În nutriţie, frunzele verde-închis joacă un rol foarte important, oferind vitamine şi minerale necesare unei diete sănătoase şi echilibrate. De exemplu, frunzele de spanac crude, salata verde, napii sau sfecla mangold vor oferi un aport important de magneziu cu foarte puţine calorii.
2. Nucile şi seminţele
Doar un pumn de seminţe de dovleac oferă 100% din necesarul de magneziu pe zi. Alte nuci şi seminţe bogate în magneziu sunt migdalele, seminţele de floarea soarelui, caju, seminţele de in şi nucile pecan. Include în fiecare zi nuci şi seminţe în dieta ta, dar nu uita că sunt pline de grăsimi mononesaturale, aşadar aportul de grăsimi în cazul nucilor este mai mare.
3. Peştele
În afară de faptul că este o sursă importantă de vitamina D şi de acizi graşi Omega-3, peştele ca somonul, halibutul sau tonul va adăuga mai mult magneziu în dieta ta. Obişnuieşte-te ca la cină să serveşti peşte, cel puţin o dată pe săptămână.
4. Boabele de soia
Boabele de soia sunt o legumă bogată în fibre, vitamine, minerale şi aminoacizi. La o gustare, babele de soia coapte oferă aproape jumătate din necesarul de magneziu pe zi. Alte legume bogate în magneziu sunt fasolea neagră, fasolea în general, năutul şi lintea.
5. Avocado
Plin de multivitamine şi nutrienţi sănătoşi pentru inimă, avocado este cel mai versatil şi hrănitor fruct. O felie de avocado la salată sau la sandvişul de prânz reprezintă aproape 15% din doza zilnică recomandată de magneziu.
6. Bananele
Bananele sunt cunoscute în special pentru potasiul care le face sănătoase pentru inimă şi pentru oase. Însă o banană de mărime medie mai oferă şi 32 de miligrame de magneziu, împreună cu vitamina C şi fibre. La doar 100 de calorii, acest fruct este săţios şi reprezintă o idee de milioane în ceea ce priveşte o gustare. Pe lângă banane, multe alte fructe oferă magneziul atât de sănătos pentru noi, printre ele fiind şi căpşunile, murele, grepfrutul şi smochinele.
7. Ciocolata neagră
Dacă mai ai nevoie de un alt motiv pentru a include ciocolata în dieta ta, aceasta este plină de magneziu. O singură pătrăţică de ciocolată neagră oferă 24% din aportul zilnic de magneziu, conţinând doar 145 de calorii. Pe lângă magneziu, ciocolata neagră oferă antioxidanţi care ajută la scăderea tensiunii sanguine, la îmbunătăţirea fluxului sanguin şi, de fapt, la sănătatea inimii. Pătrăţica de ciocolată neagră alăturată unor fructe proaspete reprezintă un desert sănătos după cină.