VIDEO Petrolul - Gaz Metan 1-0: gol de cascadorii râsului. Astafei are toate şansele să ajungă pe CNN

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul românesc furnizează puţine faze de fotbal de calitate, însă, în acest weekend, o secvenţă petrecută într-un meci din etapa a 10-a va face înconjurul lumii.

Petrolul l-a înlocuit pe Răzvan Lucescu cu Gigi Mulţescu la 15 septembrie, iar la mai bine de două săptămâni de la acel moment, echipa pare că şi-a mai revenit după şocul schimbării antrenorului.

Gigi Mulţescu a debutat cu o înfrângere în Liga I, 2-3 cu Steaua, însă de atunci a legat două victorii în campionat. Ambele i se datorează, în primul rând, lui Victor Astafei. Jucătorul care era folosit mai puţin în timpul mandatului lui Răzvan Lucescu a adus şase puncte pentru ploieşteni în ultimele două jocuri. Mai întâi, a reuşit o „dublă“ în victoria cu Viitorul, scor 3-1, pentru ca, sâmbătă, să marcheze golul decisiv cu Gaz Metan.

După 12 minute de joc, portarul ceh al medieşenilor, Milos Buchta, a încercat să degajeze un balon primit în propriul careu, însă l-a nimerit pe Astafei, iar mingea s-a scurs în poartă! După meci, eroul prahovenilor a admis că golul n-a fost tocmai regulamentar. „Am atins mingea cu mâna, dar n-a fost nimic intenţionat, din săritură m-a atins“, a declarat Astafei la Look TV.

VEZI AICI GOLUL MARCAT DE ASTAFEI

A şasea victorie în zece etape a ridicat Petrolul pe locul 3 cu 20 de puncte, cu două puncte în urma Stelei şi a CFR-ului, care se află pe primele două poziţii cu câte un meci mai puţin disputat. Gaz Metan ocupă locul 9 cu 12 puncte, fiind la două puncte de poziţia a 13-a, prima care duce în liga secundă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite