Patrick Ekeng a murit: s-a deschis dosar penal, iar principalii vizaţi sunt medicul şi şoferul ambulanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe teren în minutul 71 FOTO Mediafax
Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe teren în minutul 71 FOTO Mediafax

Patrick Ekeng a murit. Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au deschis un dosar penal în cazul morţii jucătorului dinamovist Patrick Ekeng şi fac investigaţii "in rem", sâmbătă fiind ridicate mai multe documente de la Ambulanţa Puls, care l-a transportat pe fotbalist de la stadion la spital.

Investigaţia îi vizează, în primul rând, pe medicul şi şoferul ambulanţei. Procurorii vor încerca să stabilească de ce salvarea a ajuns pe teren la aproape trei minute după ce Ekeng a căzut şi dacă, într-adevăr, medicul care ar fi trebuit să fie în ambulanţă era, de fapt, în tribune, acolo unde, potrivit spuselor fanilor dinamovişti, ar fi fumat şi ar fi mâncat seminţe!

Reprezentanţii Parchetului Tribunalului Bucureşti au declarat, pentru News.ro, că a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări "in rem", privind împrejurările decesului jucătorului Patrick Ekeng. Ancheta este făcută împreună cu poliţiştii Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, dosarul fiind deschis conform procedurii standard în cazul unei morţi suspecte.

Anchetatorii au solicitat efectuarea autopsiei, care va fi făcută luni, conform unor surse judiciare, rezultatele urmând să fie transmise de către Institutul Naţional de Medicină Legală.

Potrivit unor surse din Poliţie, anchetatorii au ridicat, sâmbătă, mai multe documente de la Ambulanţa Puls, care vor fi folosite în anchetă, printre care ar fi fişa medical întocmită de echipa de pe ambulanţa care l-a transportat pe Patrick Ekeng la Spitalul Floreasca, timpii de intervenţie şi date referitoare la contractual încheiat cu clubul Dinamo.

Sursele citate au precizat că, în zilele următoare, anchetatorii vor chema la audieri reprezentanţi ai clubului Dinamo şi echipajul medical de pe ambulanţă, dar şi alte persoane care ar putea ajuta la stabilirea împrejurărilor decesului lui Ekeng.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă echipajul de la Ambulanţa Puls a intervenit cu întârziere, dacă maşina era echipată cu toată aparatura necesară pentru resuscitare şi intervenţie în cazuri de urgenţă şi dacă personalul medical era pregătit pentru astfel de situaţii.

Suporterii dinamovişti aflaţi pe teren, dar şi la Spitalul Floreasca au fost extrem de nemulţumiţi că salvarea a venit fără echipament de resuscitare pentru Patrick Ekeng şi pentru că s-a întârziat intrarea pe teren, deoarece porţile de la peluză erau închise.

Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe teren în minutul 70 al meciul Dinamo - FC Viitorul, el fiind dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Floreasca din Capitală. Ekeng a murit după ce i-au fost făcute manevre de resuscitare timp de o oră şi 30 de minute, la spital.

În momentul în care s-a anunţat decesul lui Ekeng la Spitalul Floreasca, peste 150 de suporteri aflaţi acolo au început să plângă, ei consolându-i apoi şi pe jucătorii Stelian Filip şi Sergiu Hanca, care plângeau în hohote. Fanii au aprins lumânări şi au pus fulare dinamoviste pe un gard de lângă Spitalul Floreasca. 

Citeşte mai mult pe aceeaşi temă:

Ekeng a murit: doctorul lui Dinamo admite că fotbalistul n-a fost defibrilat. Ce s-a petrecut în ambulanţă

Patrick Ekeng a murit. Întrebările care au nevoie de un răspuns după această tragedie

Ekeng a murit! Mesaj sfâşietor al unuia dintre jucătorii care au încercat să-l readucă la viaţă chiar pe terenul de joc

Scene de groază la Dinamo - Viitorul! Patrick Ekeng a murit. Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze

Patrick Ekeng a murit. Soţia plecase în Franţa vineri şi îl aştepta acasă după finala Cupei

Familia lui Patrick Ekeng. Mijlocaşul lasă în urmă o soţie şi o fiică în vârstă de doi ani

Patrick Ekeng a murit: s-a deschis dosar penal, iar principalii vizaţi sunt medicul şi şoferul ambulanţei

Patrick Ekeng a murit: un coleg a anunţat soţia camerunezului despre tragedie. Curg lacrimi pe stadionul Dinamo

Patrick Ekeng a murit: camerunezul ne-a lăsat o „bijuterie“ de gol, dar şi un ultim status emoţionant pe WhatsApp

Patrick Ekeng a murit. Cum a relatat presa internaţională tragica ştire

Patrick Ekeng a murit: în Anglia, într-un caz similar, Fabrice Muamba a fost salvat. Cum a „simţit“ moartea

Ekeng a murit: e al doilea fotbalist la moartea căruia a asistat doctorul Bătineanu. Medicul e desfiinţat de Dinu

Patrick Ekeng a murit: Steaua e alături de Dinamo într-un moment teribil. Cum a reacţionat marea rivală a „câinilor“

Ekeng a murit: e al treilea fotbalist căruia îi stă inima din octombrie până acum. Alte tragedii de-a lungul anilor

Patrick Ekeng a murit: fotbalul se opreşte în România. Finala Cupei nu se mai joacă marţi. Anunţ oficial făcut de FRF

Soarta lui Patrick Ekeng a depins de 14 minute şi de Real Madrid. Cum a ajuns camerunezul să joace în România

Patrick Ekeng a murit. Observatorul meciului Dinamo-Viitorul: Medicul delegat ne-a confirmat că ambulanţele sunt dotate corespunzător

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite