O recuperare completă în cazul lui Michael Schumacher este puţin probabilă, afirmă medicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, în vârstă de 45 ani, aflat în comă după ce a suferit un accident la schi, are puţine şanse de a-şi reveni complet, afirmă un medic neorochirurg de la Oxford, citat de ziarul „The Telegraph”.

Neurologii care l-au operat pe Schumacher au afirmat că au făcut tot posibilul pentru a elimina cheagurile de sânge de la nivelul cranian, însă unele dintre ele au rămas din cauza adâncimii lor.

După ce medicii i-au stabilizat starea de sănătate a lui Michael Schumacher, aflat în comă de mai bine de 3 luni, germanului i-au fost reduse progresiv sedativele pentru a fi trezit.

Agentul său, Sabine Kehm, a declarat recent că sportivul german se află încă în faza de trezire, care durează deja destul de mult, iar după cum arată lucrurile ar putea dura de asemenea o altă perioadă însemnată de timp.

„Acest lucru nu este de bun augur”, a explicat doctorul Tipu Aziz, profesor de neurochirurgie de la Universitatea din Oxford, care nu face parte din echipa de medici care îl îngrijeşte pe fostul campion mondial de Formula 1.

„Faptul că el nu s-a trezit din comă până în acest moment arată că accidentarea sa a fost una extrem de gravă, iar o recuperare completă în cazul lui este din păcăte puţin probabilă”, a spus neurochirurgul Tipu Aziz pentru sursa citată.

De asemenea, neurochirurgul mai afirmă că în mod obişnuit medicii încearcă la fiecare 2-3 zile să trezească un pacient care se află în comă. Totodată, el consideră că în acest moment doctorii care au grijă de Schumacher încearcă des să îi scaneze creierul pentru a depista semne de activitate cerebrală.

„Dacă nu ai semnale pozitive din partea pacientului, lucrurile pot deveni într-adevăr îngrijorătoare. Cu siguranţă medicii francezi încearcă să depisteze activitatea creierului prin scanări, însă acest lucru ar putea fi dificil de observat dacă încă i se administrează sedative”, a menţionat neurochirurgul Tipu Aziz.

Circa 90 la sută din recuperările din comă se fac în termen de nouă până la 12 luni, aşadar încă suntem la început în cazul lui Schumacher, este de părere un alt medic neurochirurg, Anthony Strong, din cadrul Kings College, Londra.

„Scanările RMN pot arăta orice deteriorare de nivel secundar în structura creierului”, a afirmat un alt medic citat de „The Telegraph”, Colin Shieff, neurochirurg la Spitalul Naţional de Neurologie şi Neurochirurgie din Londra, adăugând că Michael Schumacher s-ar putea confrunta cu dizabilităţi semnificative din cauza periodei lungi de timp în care se află în comă.

Michael Schumacher este septuplu campion mondial la Formula 1, având în palmares 91 de Mari Premii câştigate în 307 curse. S-a retras din Formula 1 în anul 2012.


Citeşte şi:

Michael Schumacher a avut câteva reacţii când a fost vizitat la spital de fostul coleg, Felipe Massa

În cazul lui Michael Schumacher, aflat în comă indusă de pe 29 decembrie 2013, apar şi veşti bune: fostul său coleg de la Ferrari, Felipe Massa, a declarat pentru presa germană că ar fi avut câteva reacţii, în momentul unei vizite la spital.

Concluziile anchetei despre accidentul lui Michael Schumacher, aflat în a 50-a zi de comă

Anchetatorii accidentului pe care Michael Schumacher l-a suferit la schi, pe data de 29 noiembrie 2013, au făcut publice concluziile cazului.

Veşti proaste despre starea lui Michael Schumacher: „Speranţele într-o recuperare scad“

Un medic al Formulei 1, care îl cunoaşte pe Michael Schumacher, a dezvăluit că şansele acestuia de a redeveni un om normal după ieşirea din comă sunt destul de mici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite