Revoltător. Arhiepiscopia Tomisului susţine că şcolile îi sunt subordonate şi trebuie să participe la marşul antiavort. Ministerul Educaţiei: Nu e adevărat!

Revoltător. Arhiepiscopia Tomisului susţine că şcolile îi sunt subordonate şi trebuie să participe la marşul antiavort. Ministerul Educaţiei: Nu e adevărat!

ÎPS Teodosie FOTO Adevărul

Ministerul Educaţiei nu susţine demersul Bisericii de a chema profesorii, inspectorii şcolari, elevii şi pe părinţii acestora la marşul împotriva avortului care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. „Vom comunica Inspectoratului să nu dea curs adresei”, a subliniat secretarul de stat Gigel Paraschiv. Inspectoratele şcolare sunt subordonate şi Patriarhiei, nu numai Ministerul Educaţiei, susţine însă Biserica.

Ştiri pe aceeaşi temă

Arhiepiscopia Tomisului a cerut Inspectoratului Şcolar Constanţa să „invite” toţi profesorii de Religie din oraşul Constanţa la evenimentul „Marşul pentru viaţă”, manifest împotriva avorturilor, organizat duminică împreună cu Biserica Ortodoxă Română. Mai mult, dascălii sunt obligaţi să informeze elevii şi părinţii cu privire la acest eveniment. Potrivit unei adrese din 20 martie, şi Inspectoratul Şcolar are „obligaţia” să participe la evenimentul care va avea loc în Constanţa. Asta în baza unui protocol semnat între B.O.R şi Ministerul Educaţiei şi care prevede că Inspectoratele Şcolare ar fi subordonate ambelor instituţii. 
 
Inspectorul de Religie constănţean Daniela Stan s-a supus ordinului Arhiepiscopiei şi a postat pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa adresa cu pricina prin care recomandă profesorilor să respecte cerinţele Bisericii. 
 
„Aveţi obligaţia ca împreună cu toţi profesorii de religie să participaţi la această acţiune, dat fiind protocolul dintre B.O.R.şi M.E.N, privind dubla subordonare a profesorului de religie. La rândul lor, profesorii de religie au obligaţia să afişeze materialele primite în şcolile în care predau şi să informeze cadrele didactice, elevii şi părinţii acestora (pe cât posibil), despre evenimentul prezentat”, arată adresa Departamentului Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului. 
 
„Nu există nicio subordonare”
 
Ministerul Educaţiei, prin secretarul de stat Gigel Paraschiv, care pentru câteva zile îi tine locul ministrului Pavel Năstase la şefia instituţiei, susţine că nu există nicio dublă subordonare a inspectoratelor şcolare, iar Arhiepiscopia nu îi poate obliga pe funcţionarii de aici să participe la „Marşul pentru viaţă”. 
 
Totodată, secretarul de stat susţine că Ministerul Educaţiei va cere Inspectoratului să nu dea curs adresei Arhiepiscopiei. „Nu există niciun fel de obligaţie. Cu siguranţă nu putem susţine un asemenea demers şi nu suntem de acord cu această cerinţă imperativă a Arhiepiscopiei Tomisului către unităţile de învăţământ. Protocolul acela încheiat între Ministerul Educaţiei nu este numai cu Biserica Ortodoxă, e cu toate cultele, şi cu Secretariatul de stat pentru culte, dar acolo se spune că se cere binecuvântarea ierarhului bisericesc pentru anumite chestiuni ce ţin de orele de religie, dar nici pe departe nu scrie în acel protocol că vine cineva şi le dă un ordin că trebuie să participe la o manifestare.Vom lua legătura cu Inspectoratul, nu avem treabă cu Arhiepiscopia, or să ajungă să ne spună că se subordonează doar Patriarhiei. Vom comunica Inspectoratului să nu dea curs adresei. Ministerul Educaţiei nu a permis nimic, nu ne-a întrebat nimeni dacă ne dăm sau nu acordul”, a declarat pentru „Adevărul” reprezentantul Ministerului Educaţiei.
 
Oamenii Bisericii infiltraţi în Minister
 
Asociaţia Secular-Umanistă din România cere ca şcolile să nu mai fie folosite că un vehicul de promovare a intoleranţei şi solicită Ministerului Educaţiei să ia măsuri pentru stoparea propagandei fundamentalist-religioase în sistemul de învăţământ. Astfel, potrivit preşedintelui Asociaţiei, Toma Pătraşcu, Ministerul Educaţiei ar trebui să excludă din instituţie oamenii subordonaţi Bisericii şi să înlocuiască Religia cu Istoria Religiilor, pentru că atât timp cât Religia este predată de preoţi, adolescenţii nu vor fi educaţi pentru sănătate, ci pentru a fi buni creştini.
 
„Este o proagandă fundamentalist-religioasă. Asta şi pentru că profesorii de religie sunt dublu subordonaţi. Vedem din nou efectele nefaste ale dublei subordonări a profesorilor de religie, vedem la ce duce infiltrarea sistemului de învăţământ de către cultele religioase.  Îndoctrinarea şi prozelitismul religios sunt interzise prin Legea Educaţiei. Aceşti oameni se opun educaţiei sexuale în şcoli, pe câtă vreme suntem pe primele locuri în Europa la sarcini la adolescente. Asociaţiile implicate în Marşul pentru viaţă şi Biserica militează împotriva avortului când ar trebui ca adolescenţii să fie informaţi despre metodele de contracepţie şi de prevenire a sarcinii. Aceşti oameni atentează la sănătatea copiilor noştri”, a declarat preşedintele ASUR.
    
Afişe cu marşul împotriva avortului în şcoli
 
Preşedintele Asociaţei Elevilor din Constanţa, Constantin Alexandru Manda, spune că pe lângă faptul că Arhiepiscopia a trimis acea adresă prin care obligă profesorii să participe la marş, în mai multe şcoli din Constanţa au apărut afişe pentru promovarea marşului. 
 
„Biserica Ortodoxă Română se foloseşte de vreo trei ani de profesorii de Religie pentru a promova „Marşul pentru viaţă” în şcoli. Adresa Arhiepiscopiei încalcă Legea Educaţiei, care interzice prozelitismul religios, aşa cum interzice partizanatul politic, în instituţiile de învăţământ. Ce a făcut Arhiepiscopia reprezintă prozelitism religios. Au fost lipite afişe în şcoli cu marşul respectiv (foto dreapta-jos), ca exemplu pot da Liceul „George Călinescu” din Constanţa. Solicit Ministerului Educaţiei să ia măsuri, mai ales că inspectorul de religie din ISJ Constanţa a publicat pe site-ul Inspectoratului un mesaj prin care îndeamnă profesorii să respecte acea adresă”, a spus Manda pentru „Adevărul”.
 
Totodată, reprezentantul elevilor a spus că adresa Arhiepiscopiei nu ar fi fost trimisă din proprie iniţiativă, ci a fost o solicitare a Patriarhiei Române. 
     
„Din câte am înţeles, Arhiepiscopia nu a trimis acea adresă din proprie iniţiativă. Ea vine de la Biroul Bisericii Ortdoxe”, a spus Manda.
 
Patriarhia: Ar fi absurd să obligăm în secolul XXI
 
Însă purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, susţine că adresa Arhiepiscopiei Tomisului este rezultatul unei iniţiative strict locale şi nu are nicio legătură cu Patriarhia Română. „Patriarhia Română a comunicat de la început că nu este organizatoare. BOR nu transmite niciun fel de îndemn la obligaţia de a participa la acest marş pentru nimeni, nici pentru preoţi, nici pentru profesorii de Religie. Ar fi absurd în secolul nostru să vorbim de obligativitatea de a participa la o manifestaţie sau la un marş. Sfântul Sinod doar şi-a oferit binecuvântarea”, a declarat Vasile Bănescu.
Voi cere juriştilor să se uite în protocolul încheiat cu Biserica Ortodoxă şi nu permitem nimănui să intre în şcoli să facă prozelitism, pentru că Legea interzice acest lucru, chiar dacă e Biserica Ortodoxă, Catolică, Penticostală sau care o fi”, 
Gigel Paraschiv
secretarul de stat în Ministerul Educaţiei
Ce spune protocolul amintit de Arhiepiscopia Tomisului
 
Potrivit articolului 5 alineatul 1 din protocolul cu privire la predarea disciplinei religiei-cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar 

„În vederea perfecţionării actului educaţional şi pentru o implementare eficientă a cooperării în domeniul învăţământului religios şi teologic ortodox preuniversirar, Ministerul Educaţiei Naţionale/Inspectoratele Şcolare Judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, pe de o parte şi Patriarhia Română/centrele eparhiale, pe de altă parte, îşi vor comunica reciproc, semestrial şi ori de câte ori este nevoie, rapoarte de evaluare proprie asupra aspectelor reglementate de prezentul protocol, cu propuneri de îmbunătăţire a învăţământului religios şi teologic ortodox preuniversitar. Reprezentanţii instituţiilor menţionate în alineatul precedent vor fi invitaţi la evenimentele cu caracter naţional/judeţean pe care cealaltă parte le organizează cu privire la învăţământul religios şi teologic ortodox preuniversitar”. 

 

citeste totul despre: