De ce pleacă medicii şi un nou brand de ţară
0Migraţia e un subiect extrem de fecund, transdisciplinar. Am participat de curînd, la Universitatea din Suceava, la un colocviu internaţional, cu tema „Migraţia înalt calificată. Strategii de migraţie şi construcţie identitară“.
O mînă de universitari şi cercetători din Franţa, Belgia, Bulgaria şi România a disecat tema în profunzime, cu accent mai apăsat pe migraţia medicilor. Am desprins, din această experienţă, cîteva idei şi impresii tonifiante şi am găsit, graţie replicii unui profesor universitar din Franţa, un posibil brand de ţară.
Mai întîi, în mediul universitar şi al cercetării din România, există o intensă preocupare ştiinţifică pentru fenomenul migraţiei înalt calificate, cu încercări de formalizare, cu grafice şi studii cantitative şi calitative ale datelor culese prin chestionare sau printr-o analiză riguroasă a articolelor de presă la temă. A reieşit, cu destulă limpezime, cît de greu este să cuantifici acest fenomen – nu există, practic, indicatori fiabili pentru a realiza statistici relevante; iar acest lucru e valabil atît în România, cît şi în Franţa, unde, spre exemplu, Ordinul medicilor nu are dreptul să facă statistici pe baza naţionalităţii sau a etniei. Lipsa de transparenţă e, aici, un efect secundar al unui cîştig poate mai important, care ţine de drepturile omului şi, mai ales, e un efect al Europei, ca spaţiu politico-administrativ în care mobilitatea e o practică normală.
În al doilea rînd, discuţiile n-au ocolit aspecte incomode precum şpaga, stereotipurile şi reprezentările vehiculate de presă despre practicile medicilor, dar şi reflecţii mai cuprinzătoare despre fluxul migraţiilor, cu o dinamică pe cît de inefabilă, pe atît de evidentă a echilibrelor/dezechilibrelor generate în societate, în diverse regiuni ale României şi ale Europei. S-a vorbit şi despre ce incidenţă are mobilitatea, ca drept individual asupra reconfigurării identitare a Europei, subliniindu-se că identitatea e un tablou în mişcare – numai vorbind despre definiţia ei, şi o şi modifici.
Ca să revin la tema de şpagă – atenţiile pe care medicii le cer sau le primesc fără să le ceară –, voi puncta diferenţa faţă de Franţa, unde nici în gînd nu poate fi vorba de o astfel de practică, dar unde apar situaţii în care pacienţii – eventual părinţii unor copii bolnavi – simt nevoia să mulţumească pentru actul medical de care au beneficiat, iar sistemul este foarte clar în acest sens: pot face o donaţie unei asociaţii sau unei fundaţii independente de instituţia medicală în sine, din fondurile căreia se finanţează, mai apoi, într-o deplină transparenţă, de obicei proiecte de cercetare, dar şi activităţi legate de pacienţi.
Una peste alta, migraţia e un subiect naţional, european şi mondial, cu multiple valenţe sociologice, antropologice, geopolitice, care cer o abordare transdisciplinară: diversele perspective dau măsura complexităţii fenomenului, a gravităţii sale, dar îl şi dedramatizează.
În al treilea rînd, voi remarca faptul că, în România, astfel de întîlniri ştiinţifice internaţionale au încă nevoie, de multe ori, de o implicare umană extrem de personală, cea instituţională fiind prea discretă. Colocviul a fost organizat, în principal, de Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, de Centrul de Cercetări de Geografie Aplicată – GeA, cu sprijinul AUF (Agence Universitaire de la Francophonie). Punctual, de la implementarea proiectului, în amonte, cu argumentaţia ştiinţifică şi bugetarea sa, şi pînă la aşteptarea la aeroport/gară, totul a fost asumat şi dus la capăt – aş zice – cu simplitate şi solicitudine, dar şi cu un imens efort, inclusiv din partea familiilor acestora (!), de către profesorii Despina Vasilcu şi Mariana Sovea de la Universitatea din Suceava. Clişeul „omul sfinţeşte locul“ e, încă o dată, validat. De asemenea, ar fi de remarcat faptul că studenţii n-au prea asistat la dezbateri: explicaţia – se aflau în plină sesiune de examene. (Şi dacă ar fi primit un punct în plus la evaluare, fiind invitaţi să comenteze una dintre ideile lansate la colocviu? Ştiinţific, ar fi fost poate un cîştig, dar deontologic?)
Cine sîntem în Europa
În sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, în acest context în care a fost vorba despre caracterul legitim al migraţiei, al mobilităţii ca drept fundamental de dezvoltare individuală, dar şi despre dezechilibrele şi tensiunile identitare pe care le poate naşte, întrebarea cine sîntem în Europa? părea, o dată în plus, pertinentă. O profesoară universitară din Franţa – spirit deschis, director de important centru de cercetare ştiinţifică, aflată pentru prima dată în România – s-a trezit într-o zi mai devreme, ca să facă un tur prin cartierul periferic din coasta Sucevei, unde era cazată. Replica sa spontană, informală, după ce în plimbarea matinală văzuse mai multe căruţe cu cai, mi s-a părut revelatoare pentru ghemul de splendide contradicţii care ne-ar putea sintetiza identitatea, în ochii unui străin: „Le cheval est plus soigné que le maître.“
Dintr-o anumită perspectivă, toate datele converg spre această impresie: în România, calul e mai îngrijit decît stăpînul. Sîntem o ţară încă mult rurală (am văzut statistici diverse, 45%, dar şi 52%); avem case din ce în ce mai îngrijite, arătoase – şi proprietari care folosesc toaleta din curte; un parc de maşini aproape luxoase – din care răsună adesea manele, într-un total dispreţ public; un potenţial natural de excepţie – şi o indiferenţă criminală faţă de pîngărirea sa; eforturi de toată lauda pentru a excela într-un domeniu – şi superficialitate în rest; dar şi o naturaleţe în a nu cosmetiza ceea ce eşti zilnic, de dragul unui obraz străin – căruia îi dai, totuşi, bineţe cu asupra de măsură; o tandreţe fără margini faţă de animalul din gospodărie – şi o neglijenţă de neînţeles faţă de sine; orgoliu faţă de ceea ce crezi că presupune calitatea de român – şi o autoflagelare distructivă în privinţa aceleiaşi calităţi...
Fără complezenţă, dar şi fără vreo intenţie peiorativă, jignitoare, formula ar putea fi un simpatic (autoironic) brand de ţară: La Roumanie – le pays où le cheval est plus soigné que le maître.
De ce nu?
Se încarcă comentariile...
