Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta – un model pentru femeile românce

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTOGRAFII Arhivă personală
FOTOGRAFII Arhivă personală

Ziua de 26 Martie este zi de mare sărbătoare pentru noi, slujitorii loiali ai Casei Regale a României. Ziua de 26 Martie este ziua de naştere a Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta, o femeie nobilă care impresionează prin inteligenţă, eleganţă, generozitate şi discreţie, demn urmaş la Tron al Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, o binecuvântare pentru Ţară şi Neamul Românesc.

Născută la Lausanne (Elveţia) în ziua de 26 martie 1949, ASR Principesa Moştenitoare Margareta este prima fiică a Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României. Licenţiată în Sociologie, în Ştiinţe Politice şi în Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh (Scoţia), Principesa Margareta a participat, în perioada de exil a Familiei Regale, la proiectele Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite şi ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD). 

ASR Principesa Moştenitoare Margareta a venit în Ţară, în ziua de 18 ianuarie 1990, ca reprezentant al Majestăţii Sale Regele Mihai I al României şi s-a implicat imediat în efortul de democratizare şi de vindecare a rănilor provocate de dictatura comunistă sufletului românesc. Conştientizând situaţia socială gravă în care se aflau numeroşi români, ASR Principesa Moştenitoare Margareta, împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, a luat iniţiativa înfiinţării, în anul 1990, a Fundaţiei "Principesa Margareta a României", în scopul sprijinirii bătrânilor, tinerilor şi copiilor aflaţi în situaţii de dificultate fizică sau materială. 

În 1997 şi 2002, Alteţa Sa Regală a fost alături de Majestatea Sa Regele Mihai I al României în turneele oficiale pentru sprijinirea aderării României la NATO şi Uniunea Europeană, organizate de Familia Regală a României pe lângă principalele cancelarii europene occidentale. 

În ziua de 21 septembrie 1996, ASR Principesa Moştenitoare Margereta se căsătoreşte cu ASR Principele Radu, alături de care locuieşte, din 2001, la Palatul Elisabeta din Bucureşti. 

ASR Principesa Moştenitoare Margareta este decorată cu Marea Cruce a Ordinului Carol I (1996), cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2011), cu Marea Cruce a Ordinului de Malta (2003), cu Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei (2012) şi este Cavaler al “Legiunii de Onoare” a Republicii Franceze (2009). ASR Principesa Moştenitoare Margareta este preşedintele “Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Săvârşin”, care are ca scop crearea unui model de dezvoltare rurală şi de atragere a investiţiilor străine, al “Fundaţiei Regale de Management al Ospitalităţii” şi preşedinte de onoare al “Fundaţiei Atletismul Românesc”.

ASR Principesa Moştenitoare Margareta a acordat Înaltul Patronaj Societăţii Enescu din Londra, Festivalului Transilvania Fest, Festivalului Sighişoara Medievală, Concursului profesional studenţesc “Agronomiada”, Fundaţiei Culturale Roşia Montană, “Festivalului de Teatru pentru Copii şi Adolescenţi Mark Twain”, Iniţiativei Naţionale “Plantăm Fapte Bune în România”, reprezentată de Asociaţia Eco-assist, Conferinţei “Christmas Lectures’’ şi Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic “Grand Prix Nova’’, iar împreună cu ASR Principele Radu, patronează “Concursul Internaţional Basmele Reginei Maria” şi Festivalul Internaţional “EUROPAfest”. ASR Principesa Moştenitoare Margareta este Patronul Regal al “Duke of Edinburgh Award Romania” şi Patronul spiritual al “Centrului de Specializare în reabilitarea Patrimoniului Construit”. 

principesa margareta

Generozitatea şi loialitatea ASR Principesa Moştenitoare Margareta faţă de Ţără şi Neamul Românesc se exprimă şi prin bogata activitate filantropică şi de educaţie în beneficiul copiilor şi tinerilor desfăşurată prin intermediul proiectelor implementate de Fundaţia ”Principesa Margareta a României”. Dintre aceste proiecte, amintesc: 

Centrul Comunitar Generaţii (în incinta Colegiului UCECOM "Spiru Haret", Sectorul 6 Bucureşti) care vine în ”întampinarea nevoilor vârstnicilor, tinerilor şi copiilor într-o abordare "intergeneraţională", nouă şi unică în România. Centrul aduce împreună persoane apartinând mai multor generaţii şi creeaza cadrul în care vârstnicii, tinerii, copiii socializează, învaţă lucruri noi, se ajută reciproc şi primesc sprijin din partea Fundatiei ”Principesa Margareta a României”. Centrul Generatii oferă acces la cantina socială, after-school gratuit, coafor gratuit, club de lectură, cor, curs de fotografie, curs de bune maniere, curs de chitară, de pictură, atelier de obiecte decorative, club de engleză, activităţi sportive, teatru, consiliere psihologică şi socială.  Centrul Generatii are o abordare intergeneraţională - "activităţile care au loc în Centru au ca scop stimularea solidarităţii şi interacţiunii între generaţii, schimbul de valori şi cunoştinţe între cei tineri şi cei vârstnici." Centrul Generaţii lucrează în beneficiul a 54 de copii şi 20 de tineri, cu situaţie financiară dificilă sau din centre de plasament, 30 de vârstnici singuri, adesea cu o situatie financiara dificilă şi este susţinut de 40 de voluntari. (http://www.centrulgeneratii.ro) 

Programul „Niciodată Singur - voluntari aproape de vârstnici” işi propune să lupte pentru ”demnitatea umană şi împotriva izolării şi a singurătăţii, pentru creşterea calităţii vieţii vârstnicilor peste 65 de ani afectaţi de singuratate sau în risc de izolare socială, prin promovarea voluntariatului şi mobilizarea comunităţii pentru cauza vârstnicilor singuri de la domiciliu şi din centrele rezidenţiale.” Prin intermediul acestui program, numai în anul 2013, voluntarii Fundaţiei ”Principesa Margareta a României”  ”au alinat 11.000 ore de singuratate, au fost săptămânal alături de peste 135 de vârstnici singuri, au implicat în activităţi recreative şi de socializare 320 de persoane din centrele rezidentiale partenere, au mobilizat alţi 120 de voluntari, au organizat peste 20 de activităţi artistice, de socializare şi recreere, au organizat primul sejur estival de 4 zile pentru 15 vârstnici singuri asistaţi la domiciliu, au facilitat consultaţii auditive, consultaţii optometrice şi suport material pentru cazurile grave, au informat opinia publică din România cu privire la fenomenul izolării sociale a vârstnicilor prin Campania Flori pentru suflet (cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice – 1 octombrie), prin Campania Frumuseţe de martie (1 – 8 martie) şi cu ocazia Crăciunului.” (http://www.niciodatasingur.ro)

Programul „Tinere Talente” - „oferă burse de studiu individuale în valoare de  până la 2000 Euro, menite să acopere costurile materialelor şi instrumentelor necesare dezvoltării artistice a tinerilor, precum şi achitarea taxelor de participare la concursurile şi cursurile naţionale şi internaţionale. Bursele se acorda pe perioada unui an. Acest program de mentorat are caracter intergenerational, ca element de unicitate al proiectului, şi oferă tinerilor bursieri şansa de a interacţiona cu artişti consacraţi în domeniul artistic ales şi nu numai, prin intermediul sesiunilor de discuţii şi atelierelor de creaţie, desfăşurate cu frecvenţă lunară. Promovare operei si talentului tinerilor se realizează prin intermediul evenimentelor organizate de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei sau în colaborare cu partenerii şi sponsorii proiectului "Tinere Talente”. Programul ”Tinere Talente” se află la a treia ediţie. Selecţia tinerilor se face în 2 etape:  analiza situaţiei sociale pe baza dosarului de candidatură şi evaluarea candidaţilor din punct de vedere artistic de către un juriu de specialitate. (http://www.fpmr.ro/index.php?page=tinere-talente-2014)

principesa margareta

Fondul Special pentru Copii este un fond pentru ”situaţii de risc menit să răspundă prompt nevoilor unor copii şi tineri aflaţi în situaţii materiale dificile, cu risc de abandon şcolar, îmbolnăvire, excluziune socială etc.” Acest Fond are ca scop ”prevenirea abandonului şcolar şi/sau familial şi a excluziunii sociale pentru tineri/adolescenţi confruntaţi cu grave probleme sociale,  în pericol de marginalizare şi excluziune socială, prin acordarea de sprijin material/financiar pentru depăşirea situaţiei de criza, în functie de nevoile identificate. Fondul Special pentru Copii funcţionează permanent din anul 2000. Fondul oferă sprijin pentru cazuri individuale de copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc, constand în plata transportului la şcoală pentru copiii din mediul rural (800 lei/an/beneficiar), plata taxelor de internat pentru copiii din mediul rural (2000 lei/an/beneficiar), produse de alimentaţie (1000 lei/copil/an), îmbrăcăminte şi încălţăminte (300 lei/copil/an pentru copii cu vârsta între 6 şi 12 ani, 400 lei/copil/an pentru copii cu vârsta între 12 şi 19 ani), rechizite (200 lei/copil/an), materiale igienico-sanitare (200 lei/copil/an), ochelari, proteze auditive, vitamine, la recomandarea unui medic (500 lei/copil/an). Fondul oferă şi sprijin pentru ong-uri/autorităţi locale care se ocupă de copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc, în cadrul programelor tip after-school, constand în o masă caldă pentru beneficiari (10 lei/beneficiar/zi), rechizite şi materiale educaţionale (15 lei/beneficiar/luna), materiale igienico-sanitare (50 lei/beneficiar/an). (http://www.fpmr.ro/index.php?page=fondul-special-pentru-copii)

Proiectul „O meserie pentru încredere în viitorul tău" sprijină tinerii din centrele de plasament şi din mediile defavorizate care doresc să înveţe o meserie şi să îşi găsească un loc de muncă. Beneficiarii proiectului sunt tineri cu vârsta între 16-24 ani, care provin din centre de plasament sau medii defavorizate (familii foarte sărace, familii monoparentale cu mulţi copii sau aflaţi sub o măsură de protecţie specială). În cadrul proiectului, 20 de tineri vor urma cursuri de calificare acreditate şi vor obţine un certificat profesional într-o meserie cerută pe piaţa muncii, vor beneficia de oportunităţi de practică şi internship, cu sprijinul personalului de specialitate al Fundaţiei (psiholog, asistent social) şi de activităţi de integrare socială, cu specific intergeneraţional, realizate alături de alte categorii de beneficiari ai Fundaţiei "Principesa Margareta a României".

image

Centrul Intergenerational "Hercules" organizat în oraşul Costeşti (judeţul Argeş), un oraş în care peste 1.200 de copii nu beneficiază de facilităţi educaţionale în afara şcolii, nu au locuri de joacă, biblioteci pentru copii, centre culturale sau cinematografe, pe fondul unei situaţii de sărăcie, criză economică şi socială. Misiunea Centrului este de a dezvolta în oraşul Costesti o comunitate puternică şi autonomă, dornică şi capabilă să găsească singură soluţii la situaţiile cu care se confruntă. ”Centrul Hercules oferă numeroase servicii pentru comunitate: Programul after-school de la Hercules oferă zilnic pentru 55 de copii cu vârste între 6 şi 14 ani asistenţă la temele pentru şcoală şi lecţii suplimentare la limba engleză, limba franceză, matematică, literatura română şi gramatică, istorie, muzică sau utilizarea PC-ului. Cantina socială a Centrului oferă zilnic celor 55 de copii o masă caldă. Atelierele de creatie oferă copiilor şi tinerilor activităţi de creaţie artistică si activităţi practice - lecţii de gătit, de grădinărit, de mesteşugărit, tricotat, ţesut, muzică şi dans - sub indrumarea seniorilor din comunitate şi a voluntarilor. Activităţi ecologice se implementează prin organizarea de tabere unde copiii învaţă despre natură şi despre importanţa ocrotirii mediului înconjurător şi transformă materialele reciclate în adevarate opere de artă. Programul „Artă pentru mediu" funcţioneaza cu finanţare din partea Ambasadei Franţei la Bucureşti.” 

principesa margareta

Am prezentat doar câteva dintre numeroasele activităţi filantropice şi de educaţie pe care ASR Principesa Moştenitoare Margareta le realizează în beneficiul copiilor, tinerilor, persoanelor vârstnice şi comunităţilor aflate în dificultate prin intermediul Fundaţiei ”Principesa Margareta a României”. Alături de filantropie, ASR Principesa Moştenitoare Margareta, împreună cu ASR Principele Radu şi ASR Principele Nicolae este implicată permanent în acţiuni de promovare şi apărare a interesului naţional al Ţării şi Neamului Românesc în rândul elitelor continentului european - marile familii regale domnitoare, instituţii ale Uniunii Europene, cancelariile statelor din Occidentul European. 

Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta reprezintă pentru femeile românce un model de caldă generozitate, de eleganţă, discreţie, inteligenţă şi mai ales, de loialitate faţă de Ţară şi Neamul Românesc, o femeie nobilă ale cărei fapte aduc o lumină blândă care risipeşte întunericul suferinţei din sufletel celor care au binecuvântarea de a o cunoaşte şi de a primi prietenia şi ajutorul Alteţei Sale. 

principesa margareta

Vă mărturisesc că am avut onoarea de a fi decorat, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, de Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, în ziua de 10 Mai 2013, o zi care va rămâne pentru totdeauna ca o scumpă amintire şi o zi de mare cinstire pentru mine şi urmaşii mei. Am avut onoarea de a o întâlni pe ASR Principesa Moştenitoare Margareta şi cu diferite alte ocazii - la evenimente organizate la Bucureşti sau la Craiova - şi de fiecare dată am fost fascinat de bunătatea, modestia şi nobleţea Moştenitoarei Tronului României. 

În această zi aniversară, rog pe bunul Dumnezeu să dăruiască Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta putere binecuvântată pentru împlinirea faptelor mântuitoare şi sănătate întru mulţi şi fericiţi ani! Trăiască Regele Mihai! Trăiască Principesa Moştenitoare Margareta!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite