Theodor Paleologu: Alina Gorghiu şi Vasile Blaga ne-au servit minciuni din cele mai sfruntate
0Deputatul PNL Theodor Paleologu a afirmat, pe Facebook, că evaluarea rezultatelor partidelor de către copreşedinţii PNL şi modul în care au descris atmosfera din interiorul partidului sunt ”negări ale evidenţelor” şi ”minciuni sfruntate”.
”La conferinţa de presă de azi Alina Gorghiu şi Vasile Blaga nu ne-au servit doar gogoşi şi moşi pe groşi, ci minciuni din cele mai sfruntate, pure negări ale evidenţelor: rezultatul este extraordinar de bun, chiar cel mai bun obţinut vreodată de PNL, nimeni nu le-a cerut demisia, nimeni nu vrea congres, totul este sub control, iar la toamnă vom cîştiga”, a comentat Theodor Paleologu.
Liberalul a criticat dinainte de scrutinul din 5 iunie modul în care conducerea partidului a organizat campania electorală. Astfel pe 1 iunie, Paleologu afirma, la RFI, că PNL merge spre un "dezastru garantat", pentru că refuză să îl susţină pe Nicuşor Dan ca unic candidat al dreptei.
Theodor Paleologu regreta schimburile de replici din ultimele zile dintre Cătălin Predoiu şi Nicuşor Dan: "Din păcate, lucrurile au luat o întorsătură foarte urâtă şi regret acest lucru foarte mult, pentru că îi respect pe amândoi, şi pe Cătălin Predoiu, şi pe Nicuşor Dan. Trebuie spus că din start strategia PNL de campanie a fost total greşită. Din păcate, tonul campaniei l-a dat Cezar Preda, prin acel atac inadmisibil şi total inept la adresa lui Nicuşor Dan, spunând că Nicuşor Dan este iepuraşul PSD. Dacă spui aşa ceva, pierzi orice fel de respectabilitate, nimeni nu crede asemenea imbecilitate (...). De fiecare dată când Preda sau Gorghiu deschid gura, Predoiu mai pierde nişte voturi".
Duminică seara, după anunţarea exit-poll-urilor, Paleologu susţinea că, dacă partidul vrea să mai aibă o şansă de a conta, conducerea formaţiunii liberale trebuie să plece.
”Conducerea PNL este principalul vinovat pentru dezastrul alegerii Gabrielei Firea în funcţia de primar general. Mă aştept la un tsunami de revoltă şi furie a alegătorilor de dreapta împotriva acestei conduceri lamentabile”, scria Paleologu pe pagina sa de Facebook.
Deputatul menţioneacă că Alina Gorghiu şi Cezar Preda au avut chiar ”neruşinarea de a spune că Nicuşor Dan e complicele şi iepuraşul PSD”.
”Dacă PNL vrea să mai aibă o şansă de a conta, conducerea partidului trebuie să plece. Toată. Şi nici unul dintre autorii acestei ruşinoase - şi meritate - înfrângeri nu mai are ce căuta la toamnă pe listele electorale din Bucureşti. Prezenţa lor pe liste ar fi încă o insultă la adresa bucureştenilor”, mai scrie Paleologu.
PNL a obţinut cel mai bun scor de după 1990, a declarat, luni, copreşedintele PNL Vasile Blaga, precizând că liberalii au obţinut un scor de 31% la votul politic şi peste o mie de primării. În ceea ce priveşte Capitala, Blaga a spus că faptul că 70% din alegători nu s-au prezentat la urne arată că bucureştenii resping toate partidele politice.
”Este cel mai bun scor de după 1990”, a spus Vasile Blaga, în prima declaraţie de presă făcută de liderii PNL de la închiderea urnelor, duminică la ora 21.00.
El le-a mulţumit celor care au avut încredere în PNL.
Blaga a susţinut că rezultatul alegerilor locale arată cât de corectă a fost decizia fuziunii PNL-PDL. El a arătat că, în momentul fuziunii, după competiţia pentru europarlamentare, cele două partide aveau vreo 27%, iar la primul tur al prezidenţialelor din anul 2014 PNL avea 29%.