Republica Moldova, un stat subordonat lui „Plaha”?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile prezidenţiale care se vor desfăşura în această toamnă în Republica Moldova sunt cruciale pentru destinul european al statului moldav întrucât viitorul preşedinte va fi ales prin votul direct al cetăţenilor moldoveni şi nu va mai fi rodul jocurilor de culise din Parlamentul de la Chişinău.

Campania electorală pentru scrutinul prezidenţial va fi marcată cel mai probabil de confruntarea dintre candidal PSRM, Igor Dodon, şi omul lui Plaha, preşedintele PDM, Marian Lupu, iar alegătorii moldoveni vor fi puşi în faţa alegerii răului cel mai mic: apropierea de Rusia putinistă sau continuarea drumului european prin prisma omului controlat de “oligarhul cel tăcut”.

Până la un asemenea deznodământ, Plahotniuc a demonstrat că are abilitatea de a pendula cu uşurinţă între Rusia şi SUA astfel încât să aibă drum deschis în a controla întreg aparatul de stat al statului moldovean. Potrivit jurnaliştilor ziarului de Gardă, la 25 de ani de la obţinerea independenţei de stat a Republicii Moldova, “două din cele mai importante funcţii în stat sunt ocupate de reprezentanţii unui singur partid politic (PD), iar persoanele numite în aceste funcţii pe criterii politice se subordonează lui Vladimir Plahotniuc, care este prim-vicepreşedintele PD”.

„Partidul condus de acesta deţine astăzi, direct, 9 cele mai importante ministere din Guvern, iar alianţa care a votat executivul, creată şi coordonată de Plahotniuc, cuprinde o majoritate formată din 60 de deputaţi, care deţine şefia a 6 din cele 9 comisii parlamentare. Premierul şi preşedintele Parlamentului sunt, la fel, reprezentanţii PD, ultimul fiind şi finul de cununie al prim-vicepreşedintelui PD, Vladimir Plahotniuc. Iar ramificaţiile se duc din ce în ce mai jos, inclusiv la nivel de şefi de agenţii, preşedinţi de raioane sau primării, acolo unde PD deţine majoritatea”, scriu jurnaliştii cotidianului ziarului de Gardă din Chişinău, potrivit Jurnal.md.

În acest context, este greu de crezut că Plahotniuc prin pârghiile pe care le deţine în statul moldovean nu îşi va impune omul desemnat de PDM: Marian Lupu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova sau nu îşi va negocia în situaţie de forţă majoră o alianţă subterană cu candidatul pro/putinist al PSRM, Igor Dodon. Din punct de vedere politic, Guvernul condus de Pavel Filip,( omul de taină al lui Plaha) şi-a dovedit până în momentul de faţă ineficienţă atât în plan economic cât şi politic fiindcă a ratat împrumutul acordat de FMI şi UE. Astfel, va fi o piatră grea de moară în cârca lui Marian Lupu în bătălia prentru alegerile prezidenţiale de la Chişinău pentru că imaginea politicienilor pro/europeni este marcată de corupţie (jaful de la BEM)  şi jocuri de culise iar economia s-a prăbuşit de la lună la lună.

„Transporturile, care reprezintă cel mai clar indiciu al evoluţiei economice a unei ţări continuă să raporteze indicatori în scădere. Volumul mărfurilor transportate de întreprinderile moldoveneşti de profil s-a redus cu 9,4% în primul semestru. Situaţia de la Calea Ferată a Moldovei poate fi considerată una dezastruoasă, volumul mărfurilor transportate de aceasta scăzând cu 30%”, arată eco.md.

De asemenea, potrivit unui comunicat emis de reprezentanţii Biroului Naţional de Statistică, deşi în luna iunie 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat cu 2,2% mai multe mărfuri faţă de mai, mai mult datorită factorilor sezonieri, faţă de iunie, 2015 au scăzut cu 9,4% . Parcursul mărfurilor este şi el în scădere cu 6,1%. În acest context, oamenii lui Plahotniuc pornesc cu un handicap sever în cursa pentru alegerile prezidenţiale chiar dacă oligarhul l-a scos în prim-plan pe Marian Lupu. Pe ce se va baza Lupu în confruntarea electorală  cu Dodon dacă guvernarea PDM este un eşec pe linie?. Răspunsul la această întrebare nu este dificil: pe însuşi Plahotniuc, în rol de păpuşar şef al scenei politice de la Chişinău.  La rândul său, candidatul pro-putinist, Igor Dodon se va axa cel mai probabil în campania sa pe valorificarea imagologică a  jafului de la BEM şi implicit a politicienilor pro-europeni implicaţi în operaţiune ca să câştige electorat nemulţumit de situaţia economică şi de mersul anchetei care a condamnat în primă instanţă doar un singur politician: fostul preşedinte al PLDM, Vlad Filat. În bătălia electorală dintre cei doi candidaţi mai sus menţionaţi s/ar putea impune şi un al treilea care fără pre multe pârghii în spate să se centreze pe tema deparazitării statului moldovean de “oamenii lui Plaha”. Ar putea fi Maia Sandu sau Andrei Năstase?. Până la un asemenea deznodământ, Plahotniuc şi oamenii subordonaţi sistemului său ar putea fi scoşi discret din scenă de SUA care ar investiga implicaţiile subterane din jurul jafului bancar din Republica Moldova.

„Este o anchetă în curs, la care participă diferite părţi şi ofiţeri ai Guvernului SUA, care se referă la diferite aspecte ale spălării banilor în RM. Această anchetă durează deja de ceva timp. Atunci când locotenentul-colonel Mihail Gofman a apărut la Washington, el a început să colaboreze cu Guvernul SUA şi în cursul acestei colaborări au ieşit la suprafaţă anumite nume. Unele dintre aceste nume deja făceau parte din anchetă, la care s-au mai adăugat altele noi. La această anchetă participă anchetatori foarte profesionişti, cu multă experienţă, şi în cazul în care vor găsi anumite probe, vor continua să le investigheze. Dl. Gofman spune că dl. Plahotniuc este parte a acestui efort care a fost făcut în Moldova pentru a utiliza în mod nepotrivit sistemul bancar. Din câte înţeleg eu, Guvernul SUA ia presupunerile dumnealui şi ceea ce invocă dumnealui într-un mod foarte serios”, a declarat Ariel Cohen, cercetător ştiinţific superior la Consiliul Atlantic din SUA, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, de la Jurnal TV.

Potrivit lui Cohen, SUA ar putea emite mandat de arest în câteva luni pe numele lui Plaha.

„Nu ştiu cât va dura ca să pregătească toate rezultatele anchetei şi rechizitoriul. Dacă sunt dovezi că crima s-a produs, organele din SUA vor emite orice va fi nevoie, mandat de arest, invitaţie la interogatoriu, ordin prin Interpol, depinde de ce vor constata şi depinde dacă suspectul va coopera. Suspectul e tratat diferit, în dependenţă de cum se comportă. Dacă fuge sau se eschivează, evident că este tratat diferit”, a arătat analistul american, potrivit Jurnal.md.

La rândul său, Plahotniuc nu pare să fie îngrijorat pentru viitorul său şi pozează în spaţiul virtual pe reţelele de socializare într-un oligarh bun şi filantrop atent în sprijinirea talentelor artistice de peste Prut. De asemenea, Plaha mai are în spate un aliat de nădejde care nu este Dodon sau Rusia ci imperiul său media prin care manipulează zi de zi publicul moldav.

Potrivit unui documentar lansat la Chişinău, „după schimbarea la nivel de guvernare din 2009, piaţa mass-media a suferit schimbări semnificative. Dacă până atunci, existau două-trei posturi de televiziune, după mult aşteptata schimbare piaţa media din ţară dădea semne de însănătoşire şi dezvoltare. Au apărut noi canale de ştiri, creându-se impresia că în sfârşit în Moldova vom avea un spaţiu informaţional liber şi corect. Astăzi peste 80 la sută din mass-media din ţară este controlată de oligarh, iar patru posturi de televiziune cu acoperire naţională îi aparţin oficial acestuia. Este vorba Prime, Canal 2, Canal 3 şi Publika TV. Dacă cineva crede că aceste posturi de televiziune au fost create de la zero, cu investiţii şi multă muncă, pentru a le creşte, se înşală”.
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite