Pelerinaj politic la sicriul lui Sergiu Nicolaescu
0Sergiu Nicolaescu a fost senator timp de 18 ani, iar oamenii politici nu au ratat momentul să se afişeze la sicriul regizorului cu o floare şi cu urme de regret în glas. Miniştri şi parlamentari, în ţinute sobre, i-au adus un ultim omagiu lui Sergiu Nicolaescu, iar cei care nu au putut fi prezenţi au trimis coroane mari de flori.
Premierul Victor Ponta a mers la Centrul Militar Naţional din Bucureşti, acolo unde se află sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu, imediat după terminarea şedinţei de Guvern. Ponta a spus, duios, că va păstra în minte toată viaţa amintirea momentului din luna decembrie când a participat la inaugurarea unui cinematograf din Târgu-Jiu ce a primit numele regizorului.
"Ca foarte mulţi dintre români am crescut uitându-mă la filmele domniei sale, sunt însă mult mai norocos, dacă pot să spun aşa, decât cei mai mulţi dintre români pentru că şansa, viaţa, destinul mi-a permis în urmă cu cred că o lună de zile la Târgu-Jiu, acolo unde împreună cu primarul, în prezenţa lui Sergiu Nicolaescu, în oraşul în care s-a născut, s-a inaugurat primul cinematograf care îi poartă numele. Evident că atunci niciunul dintre noi nu ne-am gândit că evenimentele vor fi atât de rapide şi de tragice. Dar pentru mine rămâne o amintire pe care o să o port toată viaţa", a spus Victor Ponta.
Victor Ponta a venit însoţit de ministrul Culturii, Daniel Barbu, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa. Din familia social-democrată a mai fost prezent şi senatorul Şerban Mihăilescu, mult mai cunoscut ca Miki Şpagă.
Roman, Iliescu şi Revoluţia din 1989
Proaspătul deputat Petre Roman a venit la Cercul Militar alături de soţie şi a ţinut să reaminteasc filosofia vieţii lui Sergiu Nicolaescu.
"Am vorbit cu el în urmă cu câteva luni, când am pus la cale un proiect important. Acum câteva luni i-am propus să facă un film documentar artistic, un fel de cinéma vérité, cum numai el ştia să facă, despre Revoluţia Română, în aşa fel încât să redăm şi adevărul Revoluţiei Române. Îşi dorea foarte mult să facă acest proiect. Îmi plac toate filmele lui şi mi-l voi aminti ca pe un om extraordinar de serios şi în patru cuvinte a spus toată filosofia vieţii lui: «Am vrut şi am muncit»", a spus Petre Roman.
Şi Fostul preşedinte Ion Iliescu şi-a luat rămas bun de la fostul său prieten. Iliescu şi Nicolaescu au luptat umăr la umăr la Revoluţia din 1989, iar, apoi, au fost colegi de partid în PDSR şi PSD.
"Sergiu Nicolaescu a fost nu numai un om, ci principalul creator din cinematografia română. A fost actor şi creator de filme care s-au bucurat de mare popularitate. A fost creator de filme pentru marele public, care s-au bucurat de mare succes. Pe de altă parte, a fost un om foarte activ, un om care a trăit în problematica ţării”, a spus Iliescu.
“Ca factor activ a participat nemijlocit la evenimente care au schimbat soarta ţării, inclusiv la Revoluţia din 1989. Şi mult după aceea a fost foarte implicat în soarta ţării ca senator. Deci a fost un om activ pe toate planurile, un om legat profund de fibra poporului român, aşa că îi păstrăm cu toţii o amintire de neuitat”.Am colaborat cu el mai ales după decembrie 1989. Înainte ne cunoşteam, dar nu pot să spun că am colaborat, însă după aceea i-am fost consecvent alături", a spus Ion Iliescu”, a ţinut să reamintească fostul preşedinte.
Pe de altă parte, numeroase coroane cu flori au fost trimise la Cercul Militar Naţional de la Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, primarul Capitalei şi Ministerul Culturii.