Nepotism la nivel înalt. Fiica lui Petre Daea, angajată la Ministerul Agriculturii. „Ca părinte, o ajut“
0Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a recunoscut faptul că şi-a angajat fiica într-un post din cadrul instituţiei pe care o conduce, subliniind că doar a ajutat-o „să-şi găsească rostul în viaţă“.
„Este un referent la o unitate subordonată ministerului. De câteva luni de zile este acolo. Este un adevăr pe care nu îl ocolesc şi n-aş avea de ce să o fac. Şi este un copil care ca şi dumneavoastră aşteaptă să-şi găsească rostul în viaţă. Sper să-l găsească, iar în ceea ce mă priveşte, ca părinte, o ajut să-l găsească, pentru ca e firesc, este natural“, a declarat Petre Daea, întrebat de jurnalişti.
Ministrul Agriculturii a punctat faptul că nu ştie exact cu ce se ocupa fiica sa. „E treaba celor care îi dau de lucru, eu nu ştiu ce face. Şi m-aş bucura să facă ceea ce trebuie şi m-as bucura si m-ar interesa sa faca ceea ce i se spune", le-a mai spus ministrul Daea jurnaliştilor“, a mai spus Daea.