Adevărul Live. Monica Macovei: Nu-i răspund preşedintelui. Dan Voiculescu m-a înghesuit fizic pentru legea DNA

Monica Macovei: Domnul Voiculescu m-a înghesuit fizic, într-un colţ, pentru legea DNA  

În studioul Adevărul Live, candidatul independent la Preşedinţie, Monica Macovei, şi-a expus crezul politic, a vorbit pe larg despre justiţie - puctul său forte în campania electorală. A povestit cum a încercat Dan Voiculescu să o intimideze, fizic, şi-a amintit cum a fost ţinută la uşă de premierul Călin Popescu Tăriceanu şi a refuzat să răspundă la atacurile lui Traian Băsescu. Toate acestea cu zâmbetul pe buze.

Cum ar arăta România preşedintelui Monica Macovei?

Minunat. N-ar mai fi contracte cu statul, justiţia ar merge în continuare foarte bine şi ar evolua, pentru că avem un grup din justiţie care fiuncţionează foarte bine, dar asta trebuie să se extindă în toată ţara. Mai deprarte, educaţia şi sănătatea, care sunt fibra naţiunii şi la care stăm foarte prost, deşi de atâţia ani se spune că se face reformă,  încât şi cuvântul reformă a devenit gol de conţinut. Ar exista corectitudine, competiţii corecte, intrarea la şcoală s-ar face corect, BAC-ul s-ar lua corect. Corectitudinea însemană reguli clare, înseamnă transparenţă.

Argumentul principal pe care îl folosiţi este justiţia.

Eu invoc justiţia pentru că în acest domeniu toată lumea a văzut ce am făcut şi vede unde suntem. Cu aceeaşi determinare şi hotărâre pe care am demonstrat-o voi merge mai departe. Am dovedit deja că pot. Eu am devenit ministrul Justiţiei când lucram în Sarajevo, când reformam justiţia acolo. Nu ştiam ce este experienţa administrativă, nu lucrasem într-un  minister, dar am învăţat. Am şi făcut deja un plan de viziune pentru ţară, în toate domeniile, cu ajutorul specialiştilor, pe care o să-l fac public. Acum îl mai cizelez.

De ce aţi ales să vă prezentaţi candidature înainte ca  ACL să facă acest pas?

N-am avut nicun calcul că îmi prezint candidatura înainte sau după. Pur şi simplu, atunci când am luat decizia am anunţat-o, pentru că oricum timpul e foarte scurt. Era clar că nu voi fi eu candidatul ACL şi am luat această decizie. Nu avea rost să mai stau.

Toată lumea face calcule şi are strategii.
Poate oi fi încurcat pe cineva, asta e. În clipa în care m-am decis, am anunţat public. Eu nu am strategii sofisticate, să încerc să încurc sau să protejez  pe cineva.

Primul opozant al candidaturii dumneavostră  a fost preşedintele Traian Băsescu, care a spus că rupeţi din şansele dreptei. Cum îi răspundeţi?

Nu-i răspund preşedintelui. Să vorbim de candidaţii dreptei. Cu un singur candidat pe partea drepta, este foarte riscant. Cred că pe partea dreaptă trebuie să fie mai mulţi candidaţi şi cel mai bun va intra în turul doi. Eu spun că sunt singura care poate să-l bată pe Ponta.

Care sunt argumentele?
Am realizări şi pe plan naţional, şi pe plan internaţional. Eu ştiu ce înseamnă UE. Pe tot ce înseamnă justiţie, acolo unde Ponta se tot pronunţă, vrea să distrugă, eu îi sunt un adversar foarte bun şi, după cum vedeţi, mă atacă tot timpul, ceea ce însemană, aşa cum spunea Churchill, că am duşmani pentru că am făcut ceva în viaţă. Am putere, am replică, am energie.

Mizaţi pe cei care nu votează de obicei?
Eu nu divizez dreapta, eu aduc electorat dezamăgit de partide, care nu iese la vot de ani de zile, dar care acum va ieşi din casă pentru candidature mea independentă Aduc la vot şi oameni de partid, dar şi pe cei care nu merg la vot, exact cum s-a întâmplat şi la europarlamentare, unde 3% din voturile PDL au venit de la oamnei care nu merg la vot.

Multă lume vă percepe ca un om de bază al lui Traian Băsescu. Aţi fost alături de preşedinte şi la referendum.

La referendum, am apărat statul de drept şi legea, nu o persoană. Sper să înţeleagă toată lumea.

Veţi rupe voturi şi de la PDL, şi de la PMP.

Eu nu văd lucrurile aşa, că iau de la cineva. Eu spun: „hai să nu mai furăm din banii publici“, „hai să facem competiţii corecte în economie“, „hai să facem sănătatea să funcţioneze foarte bine“. Aici nu trebuie să fii de stânga sau de dreapta, din partidul x sau din partidul y. Să luăm explempul sănătăţii.  Îmi aduc aminte de baronul Duicu, care avea contracte pentru 75% din achiziţiile pe Sănătate din Mehedinţi. Nu se poate aşa ceva. Aici s-atr putea să voteze şi oameni de stânga, pentru că nu le convine să stea cu o sănătate prostă. Eu am arătat tot timpul că sunt onestă, curată, că, ceea ce spun, fac. Am suportat o grămadă de inurii. Am fost scoasă din Guvern de Tăriceanu pentru că n-am vrut să semnez ilegalităţi. Mă trimis afară să mă gândesc şi m-am întors după jumătate de oră, dar tot n-am semnat

Aţi fost intimidată şi de domnul Voiculescu.

Da, m-a înghesuit într-un colţ, fizic, la Senat, pentru a modifica Legea DNA. Vine cineva spre tine, nu vrei să-l laşi să se lipească de tine şi faci paşi în spate până când ajungi în colţul camerei.

Şi ce v-a zis?

Să modific ceva la Legea DNA. Eu tratez aceste lucruri cu umor, pentru că îmi asum riscuri.

Preşedintele vă reproşează că aţi bătut palma cu Vasile Blaga pentru un loc la Bruxelles.

Eu eram în PDL din 2009. La alegerile interne am candidta cu reformiştii, am pierdut. Eu n-aş fi vrut să câştige nici Udrea, nic Blaga. Dar dacă pierzi o competiţie îţi iei jucăriile şi pleci? Eram în partid, nu am intrat ca să mă pună pe liste. De ce să plec? N-am făcut niciun blat. Blatul este o înţelegere ascunsă, ilegală. Eu am terminat mandatul anterior de europarlamentar prima, ca activitate, dintre toţi europarlamnetarii români. De ce era să plec, că n-am câştigat alegerile?

A mai sugerat Traian Băsescu că ar trebui să renunţaţi la funcţia de europarlamentar înainte să intraţi în campanie.

Eu sunt cu legea şi principiile. Nu este nicio incompatibilitate şi nicio interdicţie şi nu-mi aduc aminte ca vreu candidat să fi făcut asta. Dar, lăsând la o parte exemplele, o să plec din funcţia de eruoparlamentar când o să devin preşedinte. Să fie clar pentru toată lumea.

Justiţia este punctul dumneavostră forte. La ora actuală, justiţia este independentă cu adevărat?

Punctul meu forte este integritatea pe care o aduc pe scena politică, d ecare toată lumea s-a convins.  Şi mai am un atuu faţă de alţi candidaţi: am obiective atinse, realizări, şi în România, şi pe plan internaţional. Justiţia este independentă. Am început din 2005 prin legi care să dea toate garanţiile de independeţă. Tot timpul judecătorii şi procurorii au auzit: fiţi independenţi, nu contează pe cine investigaţi!  Şi au început să fie, au văzut că e bine. Există o dezinhibare, iar acum se văd rezultatele şi în instanţă, îmi pare rău că aşa de târziu, pentru că procesle au durat ani de zile. Ce avem acum cu Voiculescu este de şase ani. Sau „Dosarul Transferurilor“, care a durat opt ani de zile. Toate acestea se văd pentru că s-a ajuns la ultimul recurs.

Este ireversibilă independenţa justiţiei?
Pentru sistem, nu. Avem un grup de judecători şi procurori care sunt pe acest drum, dar nu  pot să spun  că toţi judecătorii şi procurorii din ţară sunt corecţi, profesionşti şi fac la fel. Vedem cazuri de procuriri şi judecători corupţi, dosare făcute tot de DNA, ceea ce e foarte bine pentru că sistemul funcţionează şi se curăţă.  Ideea este să menţii acest grup correct şi să se extindă. Cu PSD la putere este un risc destul de mare ca sistemul să nu mai funcţioneze. Vedem toate actele împotriva justiţiei, toate declaraţiile. Vă amintiţi cum a oprit Ponta dosarul ce viza posibilele fraude la BAC de la un liceu bucureştean.

Întrebare cititor: Care este poziţia doamnei Macovei faţă de Unire?

Sunt pentru unirea cu Republica Moldova, însă trebuie să o facem atunci când se poate. În '90, se putea. Şi mie îmi spun tot timpul colegii în Parlamentul European de ce nu ne-am unit atunci. A venit Snegur la Bucureşti, el voia unire. Aşteptam să vedem ce spune Iliescu, iar Iliescu a stat patru ore şi a spus nu. Snegur a plecat la Chişinău. Până atunci suntem împreună.

Întrebare cititor: Ce politică veţi aborda privind exploatarea cu cianuri?

Din 2012, de când a apărut problema Roşia Montană nu mi-am schimbat părerea.Sunt împotriva Roşia Montană Gold Corporation. S-au făcut multe ilegalităţi.  N-am o problemă cu exploatarea resurselor de subsol în sine. Singur, ştim că aurul nu se duce la BNR. Problema este să-l exploatezi fără să pui viaţa omenilor în pericol. Nimic nu e mai presus decât viaţa.

Şi gazele de şist?

Tehnic, încă nu am înţeles pericolul atunci când faci fractura hidraulică, ce alte substanţe mai intră în sol, dar mă documentez. Mai am nevoie de expertiză. Mă gândesc de mulţi ani la o soluţie. Bogăţiile subsolului sunt ale noastre: fie ale noastre, ale poporului, fie ale tale, ca persoană, dacă le găsim la tine în curte, aşa cum s eîntâmplă la americani. Oamenii din acea ţară, plus proprietarul, trebuie să beneficieze din acest profit.  Dar mă refer strict la exploatarea care este în siguranţă pentru oameni. Nu vreau să le spun oamenilor să-şi dea viaţa pe bani.

Întrebare cititor: Cum vede doamna Macovei politica externă? Veţi menţine axa Bucureşti-Londra-Washington?

România trebuie să rămână în UE şi să adâncească cât mai mult parteneriatul cu NATO şi cu SUA. Cu vestul. România trebuie să rămână pe direcţia vest, nu să se ducă spre est. Am temeri pentu ţară, cu aceste teme incerte spuse de Guvernul Ponta cu privire la Rusia şi la China. Trebuie să ne câştigăm independenţa energetică, chiar dacă vom consuma mai puţin o perioadă de timp. Nu putem să depindem la nesfârşit de şantajul acesta rusesc. Am zis odată în plenul Parlamentului European: Nu ne curge gaz rusesc prin sânge. Federaţia Rusă nu este o democraţie. Eu sunt convinsă că vrea să refacă Uniunea Sovietică. Trebuie să fim foarte clari, sigur că trebuie să negociem şi cu alte state, dar trebuie să rămânem pe direcţia vest. 

Veţi face demersuri pentru recuperarea tezaurului?

Sigur că da, este bunul ţării.

Care ar trebui să fie poziţia României faţă de Transnistria?

Regiunea transnistreană este cea cu care şantajează tot timpul Federaţia Rusă. Populaţia este cam 30% moldovenească, 30% ruşi, 30% ucrainieni şi 10% alte naţionalităţi. Guvernul, Parlamentul, numit sovietul suprem, este sub directa influenţă a lui Putin. N-a recunoscut nimeni această Republică, nici chiar Federaţia Rusă. Dar probabil şi asta este o strategie. S-a autodeclarat Republică după războiul din 1992, început la Bubăsari. S-a autoproclamat Republică şi la graniţă sunt soldaţi cu kalasnikovul, Armata 14 Rusă. Acolo este o zonă cu multă mafie şi crimă organizată. Dar ea face parte din teritoriul Republicii Moldova. 

Vă bazaţi pe voturile moldovenilor cu cetăţenie română?

Nu sunt genul de politician care să fac ceva numai pentru voturi. M-a dus în regiunea transnistreană, la opt şcoli în limba română: le-am dus cărţi şi echipamente electronice. am făcut asta pentru că am crezut că e normal să-i ajutăm. Lumea mă cunoaşte, ştie ce am făcut. Lumea să se uite la cine e omul şi să facă ce promite.

Veţi lupta să simplicaţi procedura de obţinere a cetăţeniei române de către moldoveni?

Am lăsat legea simplificată când am plecat din Ministerul Justiţiei. Dacă trebuie să fie şi mai simplificată, bine. Dar trebuie să fie. În practică sunt situaţii, aşa mi s-a spus, că unii au dobândit cetăţenia fără să ştie româneşte. Dar asta e corupţie. De asta s-a ajuns aici. 

Procesul lui Dan Voiculescu vă ajută, pentru că sunteţi asociată cu reforma justiţiei, cu DNA-ul..

Nu văd legătura. Dosarul acesta e de atâţia ani. Toată lumea ştie ce am făcut. 

Veţi milita pentru o UE în care statele să cedeze mai mult din suveranitatea lor sau să rămână la situaţia de acum. Sau, şi mai rău, situaţia în care se vorbea să avem o Uniunea Europeană cu două viteze, două zone, una mai accelerată şi una la periferie?

Ca politică externă, susţin integrarea deplină în UE, ceea ce însemnă Schengen şi moneda euro. Sunt pentru o UE mai puternică, unde decizia să se poată lua rapid şi concentrat, adică statele să cedeze din suveranitate, din nişte puteri politice. Românii vor asta, dar cei din nordul Europei nu vor asta, care au încredere mai mult în ce fac parlamentarii lor de acasă, decât cei de la Bruxelles. La noi e invers. Populaţia are mai multă încredere în oamenii de la  Bruxelles. „Să ne facă legi cei de acolo“, asta spun. Să ne amintim cum a fost cu criza euro. Trebuia să luăm decizii foarte repede, pentru că scădea euro. Nu poţi să termini un Consiliu European şi tu să n-ai un răspuns pentru că nu s-au înţeles liderii de state şi de guverne. Sunt 27 de şefi de state şi de guverne care implică o permanentă negociere. E greu. S-au luat decizii, dar trebuie uşurat procesul prin care se iau aceste decizii.

Am să mai spus ceva uşor de înţeles. UE a făcut o piaţă unică, ne vindem-cumpărăm pe această piaţă unică, a introdus o monedă unică, dar nu are o politică unică cu care să gestioneze piaţa unică şi moneda unică. Şi asta ar fi o politică unică. 

Întrebare cititor: Suntem un stat ortodox, bazat pe patriarhat. Se vot duce românii să voteze o femeie? De ce?

Sigur că da. Femeile reprezintă peste 50% din populaţia României. Întrebarea este ofensatoare pentru femei, pentru că se pleacă de la prezumţia că nu ar fi capabile.  Pentru toate femeile din România şi pentru mine întrebare ar fi ofensatoare. Dar, să vă spun ceva: nu este nici pentru mine, nici pentru restul femeilor din România. Sunt slujbe pe care femeile le îndeplinesc mult mai bine şi chiar au mai multe slujbe decât bărbaţii, au şi o gospodărie acasă. Eu văd un avantaj, nu un dezavantaj. Am fost ministrul Justiţiei, s-a pus problema că nu pot să mă lupt? Şefa DNA e femeie, preşedinta ÎCCJ e femeie. Dimpotrivă, e un avantaj că sunt femeie.

Cum apreciaţi activitatea domnei Kovesi în funtea DNA?

Nu sunt în măsură să fac aprecieri de genul acesta. Eu văd că DNA lucrează. 

Dacă veţi fi preşedinte şi îl veţi avea premier pe Victor Ponta....

Eu nu mă schimb şi mă lupt pentru obiective. Ştiu foarte bine să aduc oamenii la masă şi să negociez. În PE, mi-am făcut o majoritate de vot pentru 40 de legi, fiind raportor la PE. La fiecare paragraf de lege mi-am făcut o majoritate de la stânga la drepta, am negociat cu fiecare în parte, îmi adunam voturile pe carneţel. Următorul parlamentar român are 4 rapoarte, mai sunt unii cu 3, 2 şi apoi 0. Sigur că-ţi pui o limită şi sub acea limită nu treci. Am de gând să lucrez. Având o viziune pentru ţară şi luând voturile oamenilor, sigur că este o poziţie de pe care poţi cere Guvernului să facă anumite lucruri. În 2016, sunt alegeri parlamentare. Dacă Guvernul Ponta nu va face ceea ce vor oamenii, va plăti la alegeri. Pe partea financiară voi lucra cu specialişti. Mă pricep la economie, educaţie, dar lucrez cu specialişti.

Vă gândiţi la un pact de coabitare?

Nu vreau să aud cuvintele astea. Nu există pact de coabitare, ci obiective pentru ţară. Dacă Guvernul Ponta va spune nu la astfel de obiective, va plăti la algeri.

O altă problemă sensibilă este permanenta agitaţie a unor lideri ai secuilor de a cere autonomie. Cum vedeţi problema aceasta?

Drepturile minorităţilor sunt respectate pe deplin în România şi dacă ne referim la drepturile minorităţii maghiare, la fel. Aud mulţi colegi în PE, maghiari, de aici din România, care se plâng că nu le sunt respectate drepturile. Au drepturi. Mai departe, a vrea ca o zonă să fie independentă, asta intră la libertatea de exprimare.Trebuie să o faci în mod normal şi nu ostentativ, cu gesturi care să-i jignească pe ceilalţi. Ce mă deranjează este că sunt încălcate drepturile românilor din Covasna şi Harghita. Eu am fost acolo. Ei nu sunt angajaţi dacă sunt români.

Vă veţi da demisia din PDL?

Până în acest moment, n-am considerat că trebuie să mi-o dau. Vom vedea cum evoluează lucrurile.

Care va fi relaţia cu candidatul susţinut de PDL?

Haideţi să vedem cine va fi. Eu nu dezbin dreapta, ci ajut dreapta să câştige. Pe mine mă vor vota oameni atât din partidele cu filosofie de dreapat, cât şi din afara partidelor de dreapta, acei nemulţumiţi care nu vin la vot. Iar eu vreau să schimb asta în România. Vreau să vină la vot cei care de mulţi ani nu mai vin la vot. Să le dăm o variantă pentru a veni la vot, vreau să schimb această paradigmă. Hai să le dăm o variantă să vină la vot. Ce avem acum pe partea dreaptă, nu cred că aduce electoratul neutru la vot. Eu ajut dreapta.

Ce veţi face ca preşedinte pentru a le reda românilor sentimentul de mândrie naţională?

Demnitatea naţională. Să intrăm în euro, în Schengen, să fim respectaţi. Vreau să avem o ţară ca o floare, o ţară ca afară. Când toate astea merg bine, automat eşti respectat.

Cum veţi strînge semnăturile?

Cu voluntari. S-au înscris aproape 1000. Este formular care se semnează de cel care completează. Voi merge şi eu prin ţară. Bani de campanie luăm din donaţii. Vreau să fac un apel pentru donaţii mici, de la oameni. Voluntariatul e o muncă în sine pe care nu o plăteşti. Poate vin şi donaţii mai substanţiale de la cei care vor afaceri corecte.



Monica Macovei, de vorbă cu jurnalistul Liviu Iolu (plan secund) şi cu Dan Marinescu, redactor-şef „Adevărul”, în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean

citeste totul despre: