Minunea din Senat a ţinut numai trei zile. Aleşii vor lucra din nou doar două zile pe săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorii vor lucra, din nou, două zile pe săptămână FOTO Arhiva Adevărul
Senatorii vor lucra, din nou, două zile pe săptămână FOTO Arhiva Adevărul

Senatorii revin la un program de două zile în plen la numai o săptămână de când au anunţat că vor avea trei zile de activitate. Motivul? Din 174 de senatori, miercuri s-au strâns cu greu jumătate. În plus, însuşi iniţiatorul programului, liberalul Sorin Roşca Stănescu, a întârziat două ore, explicaţia oficială fiind o pană la maşină.


Programul senatorilor începea, teoretic, miercuri la ora 09.00, însă, în jurul orei 10.00, s-a anunţat de la prezidiu că nu este îndeplinit cvorumul. Pentru că în sală se aflau nu mai mult de 70 de senatori, parlamentarii au luat în calcul chiar suspendarea şedinţei. După o pauză de câteva minute, s-a reluat apelul nominal, iar senatorii au început să ajungă unul câte unul. S-a ajuns la cifra de 94 de senatori, puţin peste jumătate, însă suficient pentru a se îndeplini cvorumul şi de a da startul la ordinea de zi.

„Din totalul de 174 de senatori şi-au înregistrat prezenţa 94 de senatori”, s-a anunţat din nou de la prezidiu.  La un calcul simplu, tragem linie şi constatăm că 78 de parlamentari au lipsit de la şedinţa de miercuri.

Iniţiatorul programului cu trei zile pe săptămână activitate în plen, liberalul Sorin Roşca Stănescu, a ajuns mai târziu cu două ore decât prevedea orarul de miercuri al senatorilor. Penelistul s-a scuzat prin faptul că, mai întâi, nu a ştiut ora de începere, apoi că a făcut pană la maşină.
 
„La nouă dimineaţa erau declaraţii politice. Vin cei care vin la declaraţii politice“, a afirmat Stănescu. Unul dintre jurnalişti i-a atras atenţia şi i-a adus aminte că era activitate în plen. „Bun, eu ştiu că începe întotdeauna mai târziu. În ceea ce mă priveşte, am avut o pană de maşină“, a revenit liberalul asupra motivului.

Pentru a se întruni cvorumul care poate anunţa deschisă şedinţa de plen, din cei 174 de senatori, trebuie să-şi anunţe prezenţa jumătate plus unul, adică 88 de parlamentari.

Odată eşuată proba cu trei zile de muncă săptămânală în plen, senatorii au convenit să revină la programul clasic, de două zile. Aşadar, parlamentarii din Camera superioară vor lucra câteva ore lunea după-amiază şi alte câteva marţea. Vor mai avea alte trei zile de muncă săptămânală în comisii.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite