Eurodeputatul Terheş, sancţionat cu tăierea a 7 zile de diurnă pentru refuzul de a prezenta certificatul verde la intrarea în Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Terheş, eurodeputat FOTO Arhivă
Cristian Terheş, eurodeputat FOTO Arhivă

Europarlamentarul Cristian Terheş anunţă că a fost sancţionat cu tăierea a 7 zile de diurnă pentru refuzul de a prezenta certificatul verde la intrarea în Parlamentul European şi că va ataca sancţiunea.

„Pe data de 14 decembrie 2021 preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, m-a sancţionat cu tăierea a 7 zile de diurnă pentru că nu am prezentat niciodată "Certificatul Verde" la intrarea în Parlament. Este cea mai mare sancţiune dată europarlamentarilor care nu s-au supus acestei măsuri abuzive. Am spus de la început că nu mă voi supune acestei decizii abuzive, care încalcă Tratatul UE şi legislaţia UE, nu am făcut-o şi nici nu o voi face”, a scris europarlamentarul pe Facebook.

„Exercitarea mandatului unui europarlamentar nu poate fi îngrădită de nici o măsură administrativă, or condiţionarea intrării unui europarlamentare în clădirea Parlamentului European de deţinerea unui Certificat Verde tocmai acest lucru îl face. E alegerea fiecărui europarlamentar dacă vrea să se supună unei astfel de decizii abuzive sau nu. Eu am ales să nu o fac”, a completat eurodeputatul.

Terheş mai precizează că sancţiunea care i-a fost aplicată este cea mai mare dintre cele primite de parlamentarili acuzaţi că nu au prezentat certificatul verde la intrarea în sediul PE. El anunţă că va ataca sancţiunea

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite