Cristian David: "E posibilă o reducere a taxei de viză pentru cetăţenii români din Republica Moldova"
0Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, a declarat, miercuri, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, că este posibilă o reducere a taxei de viză pentru cetăţenii români din Republica Moldova, informează Mediafax.
"Este mai degrabă posibilă reducerea acestei taxe, chiar dacă România este parte a regimului de vize Schengen, ceea ce înseamnă că ne conformăm şi ne aliniem unor standarde privind emiterea acestor vize. Eu socotesc că este necesar. Suntem în analiză privind posibilitatea măcar a unor reduceri pentru vizele eliberate cetăţenilor romani din Republica Moldova. După o analiză la nivelul ministerului, în concordanţă cu procedurile europene vom putea să dăm un răspuns. Eu cred că în această toamnă putem să avem o analiză privind posibilitatea reducerii costurilor de viză", a declarat Cristian David, răsunzând unei întrebări.
Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni a mai spus că, în contextul întăririi legăturilor dintre România şi românii din afara graniţelor, "poate fi luată în considerare o simplificare a procedurilor de acordare a cetăţeniei".
Potrivit acestuia, legătura prin cetăţenie "este, până la urmă, singura legătură trainică şi solidă pe care românii din afara graniţelor o pot avea cu România".