O româncă obligată de soţul ei să meargă pe jos acasă, după o ceartă, a murit călcată de maşină în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O româncă a murit călcată de maşină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în nord-vestul Italiei, după ce soţul ei, cetăţean italian, a abandonat-o pe marginea şoselei, din cauză că s-au certat, relatează cotidianul Corriere della Sera, citat de news.ro.

Claudia Tolu, în vârstă de 37 de ani, mergea pe jos pe marginea autostrăzii A26 din Vale D’Aosta, după ce se certase cu soţul ei de 47 de ani. Bărbatul, care era băut, a obligat-o să coboare din maşină. Femeia mersese deja aproximativ 20 de kilometri când, într-o curbă, a fost lovită de o maşină.

„M-am trezit cu ea în faţă, nu am putut face nimic pentru a o evita“, a spus şoferul de 67 de ani.

Acesta a sunat imediat la Ambulanţă, dar medicii nu au mai reuşit să o salveze pe româncă.

Între timp, soţul victimei ajunsese acasă şi îşi aştepta soţia în maşină. Când a fost anunţat de forţele de ordine despre ce s-a întâmplat, a ameninţat că se sinucide. A fost internat la spital, în stare de şoc.

image

Claudia Tolu, alături de soţul ei, Nello Alfonso Caputo FOTO Facebook via ilsecoloxix.it

Şoferul maşinii care a lovit românca este cercetat pentru ucidere din culpă, iar soţul pentru complicitate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite