Demisia din Parlament a lui Viorel Hrebenciuc, publicată în Monitorul Oficial. Liderul PSD este aşteptat marţi dimineaţă la DNA Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni seara a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea privind alegerea unui nou vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi faptul că Viorel Hrebenciuc şi-a dat demisia din Parlament. Asta după ce deputaţii au aprobat luni demisia liderului PSD. Acesta este aşteptat marţi dimineaţă la sediul DNA Braşov. Hrebenciuc nu mai are imunitate parlamentară, aşadar ar putea fi reţinut oricând.

Camera Deputaţilor a luat act, în şedinţa de luni, de demisia înaintată de deputatul PSD Viorel Hrebenciuc. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial, iar acum Hrebenciuc poate fi reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşa cum aceştia au anunţat că au în intenţie. 

De altfel, liderul PSD este aşteptat la DNA Braşov, marţi dimineaţă, după ce a fost citat de procurori pentru a fi audiat.

Valeriu Zgonea a anunţat că va trimite, în cursul acestei zile, o adresă la Ministrul Justiţiei în care îl informează că Viorel Hrebenciuc nu mai este deputat, iar Ministerul Justiţiei trimite la Monitorul Oficial, Hrebenciuc putând fi la dispoziţia justiţiei imediat ce se publică demisia în Monitorul Oficial.

Secretarul Camerei Ion Ciolacu a adăugat că numai Ministerul Justiţiei poate să trimită demisia spre publicare la Monitorul Oficial.

„Noul Statut al deputaţilor prevede că nu se mai votează actul de demisie, este un act unilateral. În acest moment domnul preşedinte Valeriu Zgonea a solicitat Biroului Permanent să scrie o adresă Ministerului Justiţiei în care îl informează că Viorel Hrebenicuc nu mai este deputat şi dânşii pot să înceapă să-l trimită la Monitorul Oficial. Domnul Hrebenciuc poate fi reţinut în momentul în care va apărea demisia în Monitorul Oficial. Domnul Zgonea va semna o adresă către Ministerul Justiţiei, cred că în seara aceasta va fi publicată în Monitorul oficial”, a mai spus Ciolacu.

Hrebenciuc, suspect în mai multe dosare penale

Viorel Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, a demisionat din Parlament.

Liderul PSD este acuzat de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană cu funcţie în partid. Mai exact, acesta ar fi intervenit pentru ca Paltin Sturza, moştenitorul lui Elie Vlad Sturza (strănepot de soră al boierului Nicolae D. Ghika – n.r.) să obţină, prin hotărâre judiciară, peste 43.000 de hectare de pădure.

Intervenţia parlamentarului ar fi survenit după ce Tribunalul Covasna s-a pronunţat într-un dosar privind o retrocedare, iar funcţionarii din cadrul Direcţiei Silvice Bacău şi ai Comisiei de Fond Funciar Bacău au introdus cerere de revizuire deoarece instanţa retrocedase  43.000 de hectare în condiţiile în care fuseseră solicitate doar 23.000.

La doar două zile după ce i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în dosarul retrocedărilor, Viorel Hrebenciuc a încercat să-şi asigure libertatea în cazul în care ar fi fost condamnat, susţin procurorii anticorupţie. Astfel, Hrebenciuc s-a întâlnit cu senatorul Dan Şova pe 17 octombrie, căruia i-ar fi cerut să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse. 

Se referea, conform procurorilor, la articolul 13 din Legea specială 78/2000, privind faptele de corupţie, pe care Viorel Hrebenciuc îl dorea abrogat. În schimb, Dan Şova urma să beneficieze de sprijinul lui Hrebenciuc şi al celorlalţi membri PSD aflaţi sub influenţa vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor pentru a deveni preşedintele partidului, în dauna altor doi posibili candidaţi: Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea.

Fiul său, Andrei, a fost deja arestat

Andrei Hrebenciuc şi Gheorghe Sturdza au fost reţinuţi joi de procurorii anticorupţie, în dosarul „Retrocedărilor”. Primul este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani.

La rândul lui Sturdza este acuzat că ar fi obţinut ilegal retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure pe Valea Trotuşului (Bacău). Aceasta este cea mai mare retrocedare de teren forestier din România. Prejudiciul creat Romsilva se ridică la 304 milioane de euro.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Deputaţii au aprobat demisia lui Viorel Hrebenciuc, dar l-au salvat, din nou, pe Ioan Diniţă

Camera Deputaţilor a luat act, luni, de demisia înaintată de deputatul PSD Viorel Hrebenciuc. Deşi deputaţii trebuiau să voteze astăzi şi ridicarea imunităţii deputatului PC, Ioan Diniţă, cei mai mulţi au plecat după ce au votat pentru numirea deputatului PSD, Marian Neacşu, în funcţia de vicepreşedinte al Camerei şi, implicit, nu a mai existat cvorum pentru continuarea şedinţei.

Dosarul „Retrocedărilor”. Andrei Hrebenciuc, fiul sforarului PSD, Viorel Hrebenciuc, va sta după gratii 30 de zile pentru spălare de bani

Andrei Hrebenciuc, fiul liderului PSD Viorel Hrebenciuc, a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani. Decizia le aparţine magistraţilor Curţii Supreme care tot în această dimineaţă au mai hotărât şi arestarea lui Gheorghe Sturdza, cel pentru care mai mulţi lideri din PSD ar fi intervenit pentru a primi ilegal 43.000 de hectare de pământ.

Dosarul „Eminenţa Rozalie”. Fostul şef al DGA Ionel Georgescu, audiat la DNA

Ionel Georgescu, fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), s-a prezentat marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie.

Dosarul „Eminenţa Rozalie“. Planul lui Viorel Hrebenciuc de anihilare a Justiţiei

Cel puţin doi lideri importanţi ai PSD sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie, fiind acuzaţi că negociau legi pentru a-i face scăpaţi de dosarele de corupţie pe politicieni. Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi senatorul Dan Şova, purtătorul de cuvânt al partidului, au fost chemaţi luni la DNA pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.

Percheziţii acasă la omul de legătură dintre Hrebenciuc şi „cârtiţa“ din DNA. Generalul Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, îl avertiza pe liderul PSD de anchete

Procurorii anticorupţie au descins luni seară acasă la generalul Dumitru Iliescu, cel care îl informa pe Viorel Hrebenciuc despre dosarele anchetate de magistraţi. Fostul şef al SPP este urmărit penal în acest dosar, alături de Hrebenciuc şi de Dan Şova, purtătorul de cuvânt al PSD.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite