Elevii, cobaiul sistemului de educaţie: noul an şcolar începe fără Abecedar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de clasa I şi a II-a încep azi un nou an şcolar, însă fără noile manuale promise de oficiali, aşa că vor învăţa de pe cele vechi. Dascălii vor fi nevoiţi să improvizeze la clasă, cel puţin până în noiembrie, din cauza unei licitaţii întârziate.

Mult-aşteptatele manuale şcolare, inclusiv în format digital, create după noua programă şcolară de la clasele I şi a II-a, aprobată de anul trecut, mai au de aşteptat până să ajungă pe băncile celor mici, cel puţin până în octombrie-noiembrie. Licitaţia pentru manuale este încă în procedură de evaluare, după zeci de contestaţii.

Oficialii din Educaţie dau vina pe edituri şi pe interesul lor comercial, iar editorii susţin că procedura a fost „viciată“ şi întârziată. Cert este că, pentru al doilea an consecutiv, dascălii vor fi nevoiţi să improvizeze, în condiţiile în care anul trecut a intrat în vigoare noua programă pentru clasa I, dar noul Abecedar nu a fost gata, iar anul acesta se va aplica noua filosofie de predare şi de la clasa a II-a.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a reconfirmat ieri că elevii nu vor avea parte de noile manuale, ci le vor recicla pe cele vechi, ale colegilor, ca o soluţie de avarie, manuale vechi de 10 ani. Acesta a explicat că este vina editorilor nemulţumiţi, care au urmărit blocarea licitaţiei astfel încât ministerul să comande şi anul acesta manuale vechi de la ei.

Şi reprezentantul Uniunii Editorilor, Claudiu Istrate, a explicat că noile materiale nu mai au cum să ajungă pe băncile şcolilor la începutul noului an şcolar. „Cel mai probabil le vor avea în octombrie - noiembrie şi asta se datorează lipsei de transparenţă şi de profesionalism din partea ministerului”, a declarat Istrate.

Lipsă suplinită de dascăli şi de părinţi

Ce vor face însă dascălii? „Vor improviza, vor găsi, sau mai exact vor cârpi, soluţii mai mult sau mai puţin ingenioase, vor face orice altceva decât ceea ce ar trebui să facă: şcoală pe bune, aşezată, iar principalii afectaţi sunt copiii care sunt un experiment pentru a doua oară! Responsabilul instituţional principal pentru această stare de fapt negativă: Ministerul Educaţiei“, este de părere expertul în educaţie Marian Staş, blogger adevarul.ro.

Şi Cornelia Popa, învăţătoare la şcoala 194 din Capitală şi vicepreşedinte la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), spune că greul pică pe profesori.

„Se va lucra pe auxiliare, pe caiete de lucru, cumpărate de părinţi, iar învăţătorii vor veni cu fişe de predare după noua programă, vor trebui să improvizeze până vor apărea noile manuale, aşa cum au făcut şi anul trecut la clasa I. Vor trebui să cumpere alfabetare, imagini cu poveşti şi aşa mai departe pentru micii şcolari. Corect era ca ministerul să introducă la pachet noua programă şi noile manuale“, explică Popa.

La rândul său, colega ei, Mara Rădulescu, învăţătoare tot în Bucureşti, este de părere că fără noile manuale predarea este anevoioasă, având în spate experienţa anului trecut, cu programă nouă la clasa I, dar tot fără Abecedar.

„Anul trecut măcar am mai avut la clasa I din manualele vechi, ce mai era pe stoc, din care ne-am mai inspirat, dar anul acesta nu avem niciun suport didactic. Vom face fişe cu ajutorul părinţilor, vom cumpăra auxiliare, mai organizăm excursii, le aducem noi planşe, mai vin şi ei cu enciclopedii, acolo unde se poate. Din fericire, la clasa I există la început o perioadă de acomodare, de prealfabetizare, însă la clasa a II-a avem de muncă“, explică învăţătoarea. 

Monopol de stat pe piaţa manualelor şcolare

Aflat în Dâmboviţa, unde „a furat” startul noului an şcolar, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie (foto), a declarat ieri că problema manualelor şcolare la clasele a I-a şi a II-a a fost cauzată de editori, care au vrut să îşi impună şi anul acesta oferta, învechită, din punctul său de vedere.

Mai mult, spune Pricopie, dacă nu se va ajunge la un consens, Ministerul pe care îl conduce şi-ar putea crea propria editură pentru editarea manualelor şcolare. Până atunci, micii şcolari vor învăţa tot de pe manualele vechi de 10 ani.

„După calendarul nostru, licitaţia ar fi trebuit să se termine în iunie, dar o parte dintre editori au încercat să amâne momentul în care se finalizează această licitaţie, dintr-un motiv foarte simplu: au vrut ca şi anul acesta pentru clasele I şi II să cumpărăm aceleaşi manuale vechi pe care le-am cumpărat vreme de 14 ani. Veste proastă pentru dumnealor: manualele pentru clasa a II-a nu le cumpărăm, pentru că ele sunt deja în şcoli şi le vom folosi pe acelea şi nu am aprobat nici suplimentarea“, a declarat ministrul. 

Pricopie a trecut chiar la ameninţări la adresa editorilor de manuale. „Dacă nu se va ajunge la un consens şi dacă în următorii cinci ani nu schimbăm toate manualele din clasa I şi până la a XII-a şi vom avea acest scandal anual, atunci decid să închid subiectul liberalizării de manuale şi să revenim la o editură unică a Ministerului Educaţiei, care să facă toate manualele“, a mai spus oficialul din Educaţie. (Ionuţ Dima)

De altfel, această posibilitate a fost introdusă în Legea Educaţiei prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă de la finele lunii iunie, care a legiferat şi colegiile universitare postliceale.

Scandal în educaţie şi în politică

Tema noilor manuale şcolare nu a rămas doar la nivelul oamenilor din educaţie, ci a ajuns şi pe scena politică, fiind utilizată în lupta dintre candidaţii la prezidenţiale. Liderul PNL, Klaus Iohannis, i-a trimis, vineri, o scrisoare deschisă lui Victor Ponta în care îl acuză de „cinism şi lipsă de respect faţă de milioanele de dascăli, părinţi, copii“, în condiţiile în care, în ziua în care acesta îşi lansează candidatura, elevii din clasele I şi a II-a nu au manuale.

Premierul Ponta a afirmat, sâmbătă, că face „un apel“ la Klaus Iohannis „să nu mai folosească copiii în campania electorală“, adăugând că Iohannis este „ultimul om care poate să vorbească despre şcoală“ şi că în şcoală lucrează profesori „care nu fac averi din meditaţii“. 

Manuale programate pe bandă rulantă

Mult disputata licitaţie ajunsă aproape de final nu vizează însă decât o parte din noile manuale necesare la clasele I şi a II-a, în baza noii programe, mai exact cele de comunicare în limba română, respectiv de matematică şi ştiinţele naturii. Au rămas neatribuite manualele noi destinate cursurilor de comunicare în limba română pentru minorităţi, clasa I şi a II-a, unde nici nu au fost ofertanţi, la comunicare în limba maternă maghiară clasa a II-a, limba modernă clasa I (limba germană), limba modernă clasa a II-a (limba engleză, limba franceză, limba spaniolă, limba germană, limba italiană) şi pentru cele de religie, clasa I şi a II-a, adică 75% din materii, spun editorii.

Cu toate acestea, ministrul Educaţiei deja a anunţat că reforma de modernizare a programei şcolare continuă şi vor fi scoase la licitaţie şi manualele pentru celelalte clase din învăţământul primar şi general, treptat. „Deocamdată am început cu clasele I şi a II-a. Apoi, vom scoate la licitaţie manualele pentru clasa a III-a, clasa a V-a şi probabil clasa a IX-a, urmând ca în anul următor să scoatem pentru clasele a IV-a, a VI-a şi a X-a, până când închidem ciclul. Acolo unde nu sunt ofertanţi, vom însărcina, aşa cum prevede legea, instituţii publice, nu firme, să redacteze manualele“, a declarat Pricopie de curând.

Acesta a anunţat ieri şi alte noutăţi ce ar putea fi introduse în şcoala românească. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, vrea să reducă numărul materiilor de la clasele a XI-a şi a XII-a în câţiva ani, iar elevii să poată opta pentru un domeniu sau altul, ca să se poată pregăti mai bine pentru Bacalaureat şi admiterea la facultate, potrivit Mediafax. El propune de asemenea lungirea anului şcolar cu o „Săptămână Altfel“ în plus, înainte de
15 septembrie, însă opţional, doar pentru părinţii doritori. 

Scandalul noilor manuale

În 2013, Ministerul Educaţiei anunţa că dă startul uneia dintre cele mai importante licitaţii publice din învăţământ, care ar urma să schimbe manualele vechi de 10 ani, însă procedura s-a împotmolit în amânări. Licitaţia a fost lansată oficial cu o întârziere de aproape trei luni faţă de calendarul iniţial, în luna aprilie, prin publicarea pe SEAP.

Primele documente de licitaţie au fost respinse de ANRMAP, au fost refăcute de minister şi publicate de Paşte, dar şi acestea au fost contestate de Federaţia Editorilor din România. În iulie 2014, Curtea de Apel a dat câştig de cauză ministerului. Însă oficialii au întârziat cu publicarea rezultatelor licitaţiei publice, pe care le-au anunţat la începutul lui august. Ulterior, editorii nemulţumiţi au formulat nu mai puţin de 17 contestaţii, inclusiv o sesizare la DNA, susţinând că licitaţia a fost „viciată“ şi că nu s-au folosit criterii obiective în alegerea câştigătorilor (Siveco şi Editura Litera, respectiv CD Press).

Asta în condiţiile în care au fost nevoiţi să investească zeci de mii de euro pentru a scoate un model integral de manual nou pe care să-l aducă la licitaţie. Săptămâna trecută, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a anunţat că nouă sesizări au fost admise, şase doar în parte, ceea ce presupune „continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor în zece zile“, depăşind termenul de 15 septembrie.

Odată selectate firmele, inspectoratele vor trimite ministerului manualele dorite, care vor putea da comanda spre tipărire şi imprimare pe DVD.

Opiniile bloggerilor adevarul.ro

Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt PDL: Favoriţii erau deja aleşi

În ţările care tratează responsabil educaţia naţională, evaluarea proiectelor de manuale şcolare/auxiliare curriculare se realizează în sesiuni de evaluare anuale. Declanşarea sesiunilor de evaluare este anunţată, de regulă, cu cel puţin 12 luni înainte, dar nu mai puţin de 9 luni. Mai mult, în ultimele trei luni înainte de termenul de depunere în vederea evaluării, se organizează stagii de pilotare a manualelor, dar nu mai putin de şase luni, aceasta fiind cea mai eficientă metodă de evaluare. Ceea ce înseamnă că, în perioada „pilot”, se lucrează cu acele manuale şi doar în funcţie de constatări se acceptă introducerea la nivelul întregului sistem.

Cum a procedat dl Pricopie? Pe 22 noiembrie 2013 era aprobată, prin ordinul ministrului Educaţiei Naţionale, Metodologia privind evaluarea/reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar. Între 23 noiembrie 2013 şi 23 aprilie 2014 urmau să fie elaborate proiectele de manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a, în varianta tipărită, însoţită de forma electronică. Ordinul e publicat în Monitorul Oficial
de-abia în 14 martie 2014 (practic, în acel moment, editurile află oficial organizarea de licitaţie), iar caietul de sarcini – pe 18 aprilie. Editurilor li se lăsaseră la dispoziţie aproximativ două luni pentru elaborarea proiectelor de manual. Pentru contestaţii, soluţionarea acestora, tipărirea manualelor şi distribuirea în şcoli, dl Pricopie şi-a rezervat aproximativ o lună.

Între timp, apar câştigătorii SIVECO, CD Press şi Edu Soft Marketing. Doar că, după ce sunt declaraţi câştigători, se ivesc nişte „erori care s-au corectat“, după explicaţiile celor de la minister. Modificarea acelor erori vine la 16 zile după ce ministerul a anunţat câştigătorii licitaţiei şi după ce mai multe companii au contestat rezultatele licitaţiei.

Pe de altă parte, SIVECO şi Editura Litera îşi fac reclamă peste tot, trimit informări învăţătorilor din ţară, pe care îi îndeamnă să comande manualele tipărite şi digitale pe care le-au realizat, cu precizarea importantă că manualele sunt aprobate de minister şi declarate câştigătoare în urma licitaţiei. În condiţiile în care nu au fost soluţionate contestaţiile depuse la licitaţie şi ministerul nu a încheiat contracte cu nicio firmă. Singura concluzie e că favoriţii erau deja aleşi. Şi nu sunt, în nici un caz, elevii care încep azi şcoala. 

Marian Staş, profesor: Educaţie de nota şase

Ministerul Educaţiei Naţionale duce cumva în derizoriu conversaţia, punând accentul pe un produs finit (manualele, în speţă) aflat în cel mai bun caz pe nivelul 4-5 al „lanţului trofic educaţional“, nicidecum pe nivelurile 0-1. Logica sănătoasă a unui proces managerial condus de oameni normali la cap este următoarea:

0. Care sunt valorile pe care şcoala ca sistem le va cultiva copiilor, de la 5 la 18 ani? 1. Ce model de cetăţean dorim pentru România secolului XXI? 2. Care sunt ariile curriculare definitorii în acest sens? 3. Ce relaţii există între diverse discipline din aceste arii curriculare? 4. Programa şcolară. 5. Manualele.

Procesul pus în operă pentru clasele I-IV – programe şcolare, manuale – este de nota 6: incomplet, superficial, făcut să fie, drept urmare întârziant şi frustrant pentru toată lumea, de la învăţători la elevi şi părinţi.

Vulnerabilitatea principală este discontinuitatea modelului educaţoinal pe cicluri, în raport cu valorile pe care şcoala ar trebui să le cultive de la 5 la 18 ani. 


Pe aceeaşi temă:

Pricopie vrea mai puţine materii la clasele a XI-a şi a XII-a. Manualele vechi, reciclate de noii şcolari

Educaţia, un experiment. Al doilea început de an şcolar fără manuale noi

Războiul manualelor şcolare se mută la DNA

Minorităţile, limbile străine şi religia, fără manuale noi. Ce pot face dascălii

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite