Marian Stas

Profesor

În 2006, Al Gore a publicat o carte care a redefinit percepţia colectivă privind pericolul catastrofal al încălzirii globale. „An Inconvenient Truth“ („Un adevăr incomod“) a devenit epitom pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, fără ocoliş şi fără echivoc. La noi, discuţia despre planurile-cadru duce fix într-o ţintă falsă. Adevărul incomod la care mă refer vizează corecţiile legislative necesare pentru recadrarea conversaţiei curriculare.

De ani şi ani ne lamentăm, nătâng şi fatalist, “aşa nu mai ţine”. Tot de ani şi ani ne încăpăţânăm, tâmp, să punem pe piaţă soluţii legislative aiuritoare, care contrâng dement şi nu dau voie la aproape nimic firesc, normal, cu scaun la cap. Acum, funia e la par, înnodată fără noimă, iar timpul, brusc, nu mai are răbdare. Avem doar o ieşire la liman, una singură. Tăiem nodul gordian.

Un drob de sare uriaş în universităţi este “drobul DPPD”. Azi, el consacră un arhaism pedagogic încremenit în negarea propriei inerţii, depăşit structural şi funcţional de cerinţele educaţiei mileniului trei, impropriu în a satisface o nevoie critică a transformării Şcolii ca sistem în România: nevoia de altfel de profesori.

Ieri, 6 septembrie, a debutat formal procesul proiectării arhitecturilor curriculare pentru gimnaziu şi liceu, facilitat de echipa Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. Există un grup de elaborare a planurilor-cadru şi o comisie de validare a acestora, constituite prin ordin al ministrului Educaţiei. Crucială, însă, acum este asumarea acestui proiect de noi toţi. Vă invit să ne punem minţile la treabă serios, pentru copiii noştri. Succes!