Cum s-a calculat prejudiciul de 60 de milioane de euro şi cum intră în proprietatea statului bunurile lui Dan Voiculescu şi ale familiei sale

Cum s-a calculat prejudiciul de 60 de milioane de euro şi cum intră în proprietatea statului bunurile lui Dan Voiculescu şi ale familiei sale

Sediul Intact Media Group, deţinut până la sentinţă de familia Voiculescu FOTO Panoramio.com/Ven Mihail

Terenuri şi clădiri de aproape 7,9 milioane de euro cumpărate cu 100.000 de dolari. Prejudiciul rezultat este de aproximativ 7,8 milioane de euro. Cum s-a ajuns, însă, la un prejudiciu de 60 de milioane de euro? Cine va pune în aplicare confiscările terenurilor, ale clădirilor şi ale conturilor în urma deciziei instanţei?

Procurorul Emilian Eva, cel care a întocmit rechizitoriul în dosarul „ICA-Voiculescu“, explică în actul de acuzare din ce se compune prejudicial de 60 de milioane de euro. Cea mai mare parte a prejudiciului apare din „folosul de care a fost lipsit partea civilă – în condiţiile în care, prin dobândirea titlurilor de participare de către terţe personae fizice sau juridice de bună credinţă, reparaţia în natură nu mai este posibilă – este de 193.243.240,2 RON (aproximativ 52.686.417 euro)“. Partea civilă în acest caz este Ministerul Agriculturii.

Procurorul explică faptul că din momentul achiziţionării pachetului de acţiuni de la ICA, valoarea acestora a crescut până în momentul trimiterii în judecată. Practic, Ministerul Agriculturii a fost lipsit de folosirea acestor acţiuni.

La această sumă se adaugă 7.796.198 euro, diferenţa dintre preţul real al terenurilor şi imobilelor cumpărate şi preţul de 104.000 de dolari plătit.

Rezultă un prejudiciu total de 222.222.264 lei (echivalent cu 60.587.345 euro la cursul din momentul trimiterii în judecată – decembrie 2008).

Cine confiscă bunurile şi banii de la Voiculescu. Cine caută conturile ascunse

Instanţa a decis confiscarea mai multor clădiri, printre care sediile GRIVCO, Antena 3 şi una dintre locuinţele lui Dan Voiculescu din centrul Capitalei, precum şi a unor sume mari de bani.

De confiscarea clădirilor şi a terenurilor şi trecerea acestora în proprietatea statului se va ocupa Serviciul de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, iar conturile vor fi executate de către ANAF, banii urmând să ajungă la Trezoreria statului.

Bunurile immobile supuse confiscării vor ajunge în priprietatea statului fără prea multă birocraţie. Este suficientă înscrierea la Oficiul de Cadastru a noului proprietar. Apoi, aceste clădiri şi terenuri vor trebui eliberate.

O situaţie aparte reprezintă sediul Antena 3. Aceasta a fost vândută cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei definitive către o altă firmă a familiei Voiculescu. În această situaţie, statul va cere în instanţă anularea acestor vânzări pe motiv de fraudă şi abia apoi va putea să confişte sediul.

Aceste confiscări vor fi făcute de instituţiile statului, sub coordonarea DNA.

12 milioane de dolari confiscate din conturile familiei

Statul va confisca de la Dan Voiculescu şi fiicele sale peste 12 milioane de dolari, bani pe care grupul industrial al fostului parlamentar i-a încasat de la Romtelecom pentru chiria unui imobil construit pe un teren al ICA. Dan Voiculescu va trebui să dea înapoi 4,2 milioane de dolari, iar fiicele lui, diferenţa. Pentru a se asigura că statul recuperează banii, judecătorii au pus sechestru asigurator pe mai multe bunuri şi conturi ale familiei Voiculescu.

În plus, judecătorii au decis urmărirea internaţională a conturilor şi bunurilor familiei Voiculescu. „Totodată, instanţa a dispus sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei care urmează să facă verificări pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Dan Voiculescu şi a fiicelor acestuia, inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, situate în ţară sau în străinătate“, se arată în minuta sentinţei.

Lista imobilelor confiscate de judecători, aşa cum sunt enumerate în minuta sentinţei

- imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 mp (conform actului de proprietate şi în suprafaţă de 29.220,05 mp conform măsurătorilor ), situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1D, identificat cu nr. cadastral 220360 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 220360 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 220360/C1 ( nr. CF vechi 62455, nr. cadastral vechi 4441/3) care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.

- imobilul teren intravilan în suprafaţă de 4457 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 206097 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 206097 ( nr. cadastral vechi 62453, nr. cadastral vechi 4441/1) care va trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.

- imobilul teren intravilan în suprafaţă de 3000 mp situat în Bucureşti, sector 1, strada Garlei, nr. 1B, identificat cu nr. cadastral 217469 înscris în CF a municipiului Bucureşti, sector 1 cu nr. 217469 şi a construcţiilor aferente înscrise în aceeaşi carte funciară sub nr. cadastral 217469/C1 ( nr. CF vechi 62454, nr. cadastral vechi 4441/2) care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.
(Acestea sunt terenuri şi clădiri ale holdingului Grivco)

- imobilul situat în şoseaua Bucureşti – Ploieşti, nr. 25 – 27, sector 1, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 4184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF cu nr. 4405 a localităţii Bucureşti cu nr. cadastral 2693 care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini. (sediul Antena 1 şi Antena 3)
 

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dan Voiculescu, primul în topul foştilor demnitari condamnaţi la închisoare

 
Dan Voiculescu (67 de ani) a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. De asemenea, şi ceilalţi condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „ICA” au fost duşi în arest. Curtea de Apel Bucureşti a dat, vineri, sentinţa definitivă în acest caz. Cu această ocazie, judecătorii au decis să-i confişte lui Dan Voiculescu mai multe terenuri, dar şi imobilul în care se află postul Antena 3.
 
 
Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA” în care era acuzat de spălare de BANI. Magistraţii au decis respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul omului de afaceri.
 
 
Dan Voiculescu, fondatorul Partidul Conservator (Partidul Umanist Român în 1992), este un personaj controversat, care şi-a împărţit activitatea între AFACERI şi lumea politică. A fost ales senator în trei legislaturi, iar în 2013 a renunţat la viaţa politică dându-şi demisia din Parlament.
 
 
Averea familiei lui Dan Voiculescu, care a primit astăzi sentinţa în dosarul ICA, este estimată la 120 de milioane de EURO şi ocupă locul 24 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, publicat în toamna anului trecut. Potrivit declaraţiei de avere însă, Voiculescu este un fost senator, cu o pensie lunară de 2.700 de lei, dar cu sume importante în conturi.
 
 
Printre jurnaliştii prezenţi la intrarea în clădirea unde se predase Dan Voiculescu, au fost şi câţiva dintre angajaţii săi. Pentru aceştia, 8 august 2014 va rămâne în istoriile personale ca o zi extrem de confuză.
 
 
 
Un fost expert al DNA, dat afară pentru grave abateri disciplinare a sărit în apărarea lui Dan Voiculescu în studiourile Antena 3. Dumitru Gheorgiu a fost demis din Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că divulga date secrete din dosare mediului politic, îşi urmărea colegii şi îi înregistra pe ascuns.
 

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace

Omul de AFACERI Dan Voiculescu a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că va înfiinţa o organizaţie nonguvernamentală de investigaţii care va avea ca obiect de activitate scoaterea la iveală atuturor activităţilor lui Traian Băsescu. Mai mult, acesta a ţinut să precizeze că în niciunul din dosarele în care este implicat nu există dovezi împotriva sa.

 

citeste totul despre: