VIDEO Târgurile de Crăciun îşi deschid porţile în Bucureşti. De unde poţi cumpăra cadouri în acest an

VIDEO Târgurile de Crăciun îşi deschid porţile
în Bucureşti. De unde poţi cumpăra cadouri în acest an

Bucureştenii pot cumpăra cadouri pentru cei dragi de la numeroasele târguri de sezon organizate în Capitală. FOTO Arhiva Adevărul

Bucureştiul devine în aceste zile gazda a numeroase târguri organizate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, de unde cei interesaţi pot cumpăra cadouri de Crăciun, de la dulciuri, jucării, decoraţiuni până la bijuterii, brăduţi şi antichităţi. De asemenea,  bucureştenii vor avea parte de programe artistice cu ansambluri folclorice şi colindători. „Adevărul“ vă prezintă cele mai importante târguri de Crăciun care au loc în Bucureşti în acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sezonul Sărbătorilor de Iarnă începe la centrul expoziţional Romexpo cu două evenimente tematice: Târgul de Cadouri de Crăciun şi Târgul de Obiecte de Artă şi Antichităţi – Antique Market. Astfel, timp de patru zile, în perioada 5-8 decembrie, vizitatorii au ocazia să vadă şi să achiziţioneze sute de idei de cadouri oferite de expozanţii din România şi din străinătate. Intrarea la cele două turnuri este liberă.

La Târgul de Cadouri de Crăciun, care se desfăşoară în Pavilionul C1, vizitatorii pot găsi produse textile, brazi şi decoraţiuni, jocuri şi cărţi pentru copii, produse cosmetice, remedii naturale, marochinarie şi încălţăminte. În Pavilionul C2, unde se desfăşoară Târgul de Obiecte de Artă şi Antichităţi, care reuneşte colecţionari din toată ţara, cei interesaţi pot găsi cărţi şi bijuterii vechi, maşini de epocă, decoraţiuni, tablouri şi alte obiecte.

Brăduţii în miniatură, vedete la Sala Dalles

La Sala Dalles, din centrul Capitalei, are loc, ca în fiecare an, Târgul de Crăciun, care reuneşte 96 de expozanţi care au venit cu produse diverse, de la brăduţi în miniatură şi jucării la dulciuri, decoraţiuni de sezon, accesorii sau bijuterii. Târgul are loc în perioada 28 noiembrie – 24 decembrie, iar intrarea este liberă.
Vedetele târgului de la Sala Dalles sunt brăduţii în miniatură, plantaţi în ghivece şi oferiţi într-un ambalaj personalizat din hârtie ecologică sau săculeţi de iută, însoţiţi de un mesaj original.

Cadouri şi muzică în Piaţa Universităţii 

Bucharest Christmas Market, târgul oficial de Crăciun al Primăriei Municipiului Bucureşti, organizat prin Creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, îşi va deschide porţile vineri, 6 decembrie, când Piaţa Universităţii va deveni locul feeric şi plin de bucurie al Sărbătorilor de Iarnă.

Pe lângă târgul propriu-zis, la Bucharest Christmas Market, bucureştenii vor avea parte de programe artistice cu ansambluri folclorice şi colindători, precum şi de poveştile lui Moş Crăciun.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae va fi marcată în Capitală cu deschiderea oficială a târgului de Crăciun din Piaţa Universităţii, Bucharest Christmas Market. Tot atunci vor fi aprinse şi beculeţele cu care a fost decorat centrul oraşului.

Târgul este amplasat in Piaţa Universităţii, pe esplanada cu statui, şi are în program, pe lângă târgul propriu-zis, un program artistic ce reuneşte grupuri de colindători şi ansambluri folclorice din toate zonele ţării. De asemenea, programul evenimentului include concerte susţinute de artişti ce provin din genuri muzicale diferite de la pop, indie şi soul, la rock şi reggae. Evenimentul este dedicat tuturor categoriilor de public, intrarea find liberă.

Târg caritabil la Ambasada Germaniei

Ambasada Germaniei la Bucureşti, în colaborare cu diferite organizaţii locale angajate în plan social, va organiza vinery, 13 decembrie, un târg de Crăciun, în parcarea Ambasadei. Adresa este strada Cpt. Av. Gheorghe Demetriade, numărul 6-8, Sector 1, Bucureşti.

„Într-o atmosferă de Crăciun vor fi oferite spre vânzare diferite specialităţi şi dulciuri, precum şi băuturi, decoraţiuni de Crăciun şi obiecte de artă lucrate manual, lumânări şi jucării de lemn“, precizează Ambasada Germaniei.

Suma obţinută din vânzările de la târg va fi folosită în scopuri caritabile.

Primul targ de Crăciun cu produse de design romano-austriac

În perioada 28 noiembrie – 24 decembrie la Cărtureşti Băneasa Shopping City, pe lângă produsele obişnuite, cei interesaţi vor putea găsi şi haine, accesorii, obiecte decorative pentru casă şi chiar şi biciclete. Aici se desfăşoară primul târg de Crăciun cu produse de design româno-austriac.

Pe aceeaşi temă:

Galeria Cadourilor de Crăciun: daruri cu stil, la Sala Dalles

Bucureşti, decorat de Crăciun. Unde se vor amenaja luminiţele şi când vor fi aprinse

Oprescu aprinde 23 de kilometri de beculeţe, de Sfântul Nicolae. „Bucharest Christmas Market“ se redeschide pentru al doilea an consecutiv în Capitală

Bugetarii vor avea încă două zile libere în preajma sărbătorilor de iarnă

citeste totul despre: