Sorin Oprescu, despre RADET: Am discutat cu Ponta şi e hotărât să meargă cu ce a început
0Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta pentru a discuta despre situaţia RADET, premierul spunând că este decis să-şi menţină poziţia, respectiv să transforme RADET în societate comercială.
Oprescu a spus că premierul Victor Ponta a afirmat că „este hotărât să meargă cu ce a început“ în privinţa RADET, dar, până la apariţia actelor normative, ELCEN şi RADET ar trebui să-şi rezolve fiecare problemele, scrie Mediafax.
„RADET se va transformat în societate comercială, dar înainte de asta ne interesează să putem repara zonele cu risc mare de avarie. Ne facem socotelile ca să putem plăti în continuare jumătate din subvenţie. Dorinţa este să nu mărim preţul gigacaloriei“, a mai precizat Sorin Oprescu.
Guvernul a aprobat, în 27 martie 2014, memorandumul privind fuziunea dintre RADET, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, şi ELCEN, care aparţine Ministerului Energiei. RADET este cel mai mare datornic al ELCEN.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, anul trecut, transformarea RADET în societate comercială pentru fuzionarea cu ELCEN.
Oprescu declara în decembrie anul trecut că fuziunea se va realiza „undeva spre martie 2015“, iar în februarie anul acesta afirma că ELCEN nu doreşte şi nu a dorit niciodată fuziunea cu RADET.
În replică, reprezentanţii Consiliului de Administraţie al RADET avertizau că bucureştenii pot rămţne în această iarnă fără apă caldă şi căldură.