Judecătorii au decis: Cathedral Plaza trebuie pusă la pământ!
0Arhiepiscopia Romano-Catolică a câştigat procesul împotriva reprezentanţilor Cathedral Plaza, din Capitală. Curtea de Apel Suceava a decis că imobilul este construit ilegal. Constructorul susţine însă că s-a realizat deja intabularea construcţiei, motiv pentru care nu poate fi demolată.
Curtea de Apel Suceava menţine decizia Tribunalului Dâmboviţa, care sistase construcţia Cathedral Plaza întrucât lipseau autorizaţiile legale.
Decizia Tribunalului Dâmboviţa fusese contestată la Curtea de Apel din Ploieşti, care a hotărât în favoarea dezvoltatorilor imobiliari, iar apoi Primăria Capitalei a formulat o cerere de revizuire care a fost admisă de Curtea de Apel Suceava.
Faţă de această decizie a Curţii de Apel Suceava, Millenium Builiding a formulat o contestaţie în anulare. Acum, constructorul susţine că imobilul a fost deja intabulat iar clădirea a început să fie ocupată. "Clienţii au început deja pregătirile pentru mutare. Imobilul este gata, este racordat la utilităţi, se fac ultimele finisaje şi urmează cât de curând să fie inaugurat. Noi nu dorim să luăm în considerare această decizie judecătorească, pentru noi fiind, după cum v-am spus, tardivă", a precizat Daiana Voicu, director al dezvoltatorului imobiliar Willbrook International.
Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat, aseară, faţă de această contestaţie în anulare, care a fost respinsă ca nefondată, iar în aceste condiţii rămâne în vigoare decizia anterioară a Curţii de Apel Suceava.
În 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava a admis cererea Primăriei Capitalei şi a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti (ARCB) de revizuire a cazului privind validarea autorizaţiei de construcţiei a clădirii Cathedral Plaza.
Astfel, prin decizia nr. 1989 din 3 noiembrie a Curţii de Apel Suceava a fost schimbată în totalitate sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, anulându-se astfel autorizaţia de construcţie la clădirea "Cathedral Plaza".
Reprezentanţii Millennium Building Development au contestat sentinţa Curţii de Apel Suceava privind revizuirea cazului Cathedral Plaza, anunţând că intenţionează să recupereze în instanţă daunele de peste 22 de milioane de euro. Contestaţia a fost depusă la intanţă în 15 noiembrie 2010.
Millennium Building Development a calificat decizia Curţii de Apel Suceava privind revizuirea cazului Cathedral Plaza drept tardivă şi fără efecte directe asupra proiectului imobiliar, clădirea fiind deja finalizată la acea dată.