Benzile pentru transportul public. Viena vs. Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asociatia OPTAR a prezentat in octombrie 2014 solutii practice de realizare a unor benzi functionale de benzi dedicate transportului public
Asociatia OPTAR a prezentat in octombrie 2014 solutii practice de realizare a unor benzi functionale de benzi dedicate transportului public

În Bucureşti există câteva sute de metri de bandă dedicată RATB de mai mulţi ani. Însă acestea nu au provocat un scandal atât de mare precum cel care a urmat după deschiderea benzilor (?!) RATB din Băneasa. Este adevărat, nu au produs nici efecte benefice.

Pentru cei care nu urmăresc fenomenul şi merg prin oraşele europene doar ca turişti, benzile RATB par să fie în regulă. De fapt, benzile RATB sunt ineficiente încă din faza de proiectare. Am sesizat acest lucru încă din 2014, când am prezentat aceste nereguli în grupul de lucru pe mobilitate urbană din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti. Pe atunci era primar oprescu, iar doamna Firea afirma prin reviste că ea nu se va implica niciodată în politică.

Evident că prezentarea din 2014 nu a avut urmări. Să ne reamintim că primarul de atunci, oprescu, a făcut tot posibilul ca bucureştenii să nu afle nimic despre prezenţa la Bucureşti a experţilor care au realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov. Deci, ce interes ar fi avut că transportul public să funcţioneze bine?

Acum, cu entuziasm, doamna Firea a anunţat că vrea să realizeze benzi dedicate RATB. Însă a refuzat să discute cu alţi specialişti decât cei care o consiliază. Iar rezultatul îl vedem: RATB-ul a circulat mai încet ca înainte, oraşul s-a blocat, iar lucrările defectuoase au provocat deja un accident.

Am bănuit că aceste lucruri se vor întâmpla. Dovada sunt articolele pe care le-am scris pe subiect şi prezentarea din 2014.

În acest moment, nu ştim cine a gândit aceste benzi şi cum a putut poliţia rutieră să avizeze astfel de lucrări. Trebuie să ştiţi că, pentru prima oară în ultimii 6 ani, poliţia rutieră a refuzat să ofere informaţiile publice legate de avizele rutiere.

Am afirmat că voi face o analiză a benzilor (?!) RATB din Băneasa. Am studiat, am filmat, voi lucra la acest material. Rezultatul va fi un film explicativ care va fi înţeles chiar şi de oameni care nu au habar despre infrastructura de acest tip.

Însă, mai important decât analiza greşelilor de proiectare este că proiectul „Banda RATB” să ia turnura corectă care să facă viabil transportul alternativ. De aceea, azi am trimis o petiţie către doamna Firea şi consilierul său (reprezentant PMB pe lângă Primăria oraşului Viena).

Doamna Gabriela Firea, Primar General
Domnule Mircea Krips, reprezentant PMB pe lângă Primăria oraşului Viena

Subscrisa Asociaţia Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), reprezentată prin Preşedinte Marian Ivan, vă invităm respectuos ca în beneficiul bucureştenilor să faceţi demersurile necesare pentru a trimite într-o vizită de specializare la Viena toate persoanele responsabile de implementarea benzilor RATB. Acest demers este necesar pentru că acestea să înţeleagă modul în care sunt realizate proiecte similare din Viena.

Deoarece implementarea benzilor RATB, prin respectarea principiilor planificării mobilităţii urbane durabile, joacă un rol important în decongestionarea traficului rutier din oraş şi din zona de influenţă, vă rugăm să luaţi în considerare să facilitaţi prezenţa şi a altor persoane interesate pentru a participa la această întâlnire (membrii Comisiei Tehnice de Circulaţie din PMB, membrii Comisiei Transporturi a CGMB, experţi din asociaţii, studenţi la mobilitate urbană). Precizăm că asociaţia noastră este interesată să participe la întâlniri cu experţii din Viena, costurile deplasării fiind suportate de noi.

Deoarece aţi anunţat că în scurt timp se doreşte continuarea proiectului „banda RATB”, este important ca această vizită să fie efectuată cât mai repede.

Vă mulţumim, în speranţa că veţi da posibilitatea specialiştilor din administraţia locală şi din Poliţia Rutieră de a putea vedea şi înţelege modul în care infrastructura dedicată transportului public contribuie la decongestionarea traficului rutier din Viena.

Marian Ivan - membru fondator al OPTAR


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut!

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite