Cum au fost mascate studiile clinice cu medicamente de la Spitalul Republican, ca „ajutoare“
0Procurorii Anticorupţie audiază mai mulţi pacienţi pentru a vedea dacă au habar că au fost supuşi testelor clinice, la Spitalul Republican.
Acum două săptămâni, când am relatat cum se fac testările de medicamente în Moldova, o cititoare ne-a povestit situaţia prin care a trecut mama ei, care fusese chemată de la Edineţ la Spitalul Republican din Chişinău pentru a-i fi administrate nişte preparate farmaceutice în fază de testare.
„S-a întâmplat acum doi ani, la începutul lui februarie. Mama mea, care suferă de polichistoză renală, a fost sunată de cineva de la Spitalul Republican, care i-a spus că ţara noastră a primit un ajutor de medicamente pentru oamenii cu boli cronice. Am mers să văd despre ce e vorba. La etajul 4, la Nefrologie, mi s-a spus că ajutorul e gratis, că pacienţilor li se plăteşte drumul dus-întors daca vin de la ţară şi am fost îndrumată la compania Arensia“, mărturiseşte Ludmila Vition.
Ea adaugă că mama ei se află de mai multă vreme în evidenţa medicilor din această instituţie şi că a descoperit pe internet că Arensia desfăşoară testări clinice în Moldova. „Când am ajuns acolo, erau vreo cinci medici care vorbeau în germană. Mi s-a spus că mama trebuie să dea nişte analize de sânge şi apoi i se va spune ce preparat urmează să-i fie administrat. Nimeni n-a zis ceva de testări. I s-a spus doar că i se dă un ajutor medical“, mai susţine Ludmila.
Rodica Pascal, şefa secţiei de Nefrologie, neagă orice implicare a pacienţilor pe care-i are în evidenţă în studiile clinice desfăşurate de Arensia. „O dată la jumătate de an pacienţii vin la noi, facem analizele speciale şi o cură de tratament ca să nu progreseze boala. O ştiu de multă vreme pe pacientă, dar e pentru prima dată când aud de această solicitare. Niciodată nu mi-a spus de această propunere“, declară medicul.
Studiile clinice, în atenţia procurorilor
Potrivit procurorului Anticorupţie Eduard Harunjen, care instrumentează un dosar penal de abuz în serviciu în care directorul interimar al Spitalului Republican, Sergiu Popa, figurează ca bănuit, acum sunt audiaţi mai mulţi pacienţi cooptaţi în studiile clinice. „E necesar acordul explicit al persoanei. Compania care face testări mai trebuie să plătească şi nişte bani pentru asta. Acum verificăm mai mulţi oameni să vedem dacă ei ştiu la ce proceduri au mers. E vorba de câteva sute de pacienţi“, spune procurorul.
Cercetători de familie bună
Deşi studiile clinice trebuie aprobate de mai multe instituţii subordonate Ministerului Sănătăţii, clauzele dintre companiile de cercetare şi pacienţi sunt supervizate doar de Comitetul Naţional de Etică, prezidat de către Victor Ghicavâi. Aici lucrurile se complică, din cauza relaţiilor de rudenie pe care le are cu directoarea Arensia şi, implicit, a riscului apariţiei unui conflict de interese.
„Documentele care ajung la Agenţia Medicamentului nu au legătură cu contractele. Totul ţine de la Comitetul de etică. Băiatul preşedintelui acestui comitet, Vitalie Ghicavâi, e urolog la Spitalul Republican şi e investigator principal în două studii clinice. Soţia lui Vitalie Ghicavâi, Nelea, e administratorul de la Arensia. Este, cum ar veni, o afacere de familie“, ne spune vicedirectorul Agenţiei Medicamentului, Ludmila Bumacov.
Am mers şi pe la Arensia, unde am programat cu Nelea Ghicavâi un interviu în care a promis că ne spune tot ce vrem să ştim privind modul cum această companie face studiile clinice. În ziua interviului, însă, receptivitatea dânsei a dispărut subit. „Nu facem nicio declaraţie. Vom lăsa autorităţile să se expună“, a susţinut aceasta.
Directorul Spitalului Republican, Sergiu Popa, bănuit iniţial de ofiţerii CNA de luare de mită, are contract de prestări servicii cu firma Arensia. Cel puţin asta susţine avocatul Gheorghe Avornic.