10 tradiţii moldoveneşti de Paştele Blajinilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Panahidele sunt reprezentative în tradiţia moldovenească de Paştele Blajinilor
Panahidele sunt reprezentative în tradiţia moldovenească de Paştele Blajinilor

Vezi în ce constă orânduiala tradiţională moldovenească de Paştele Blajinilor şi cum e bine să ne comportăm atunci când mergem la cimitir.

1. De Paştele Blajinilor gospodinele pregătesc panahide pentru morţi. Acestea constau în pachete din câte trei colaci, trei lumânări, o colivă şi o sticlă cu vin;

2. Potrivit tradiţiei creştine, preotul trebuie să vină la cimitir în jur de orele 11.00 - 12.00. O femeie îi pune pe umărul stâng un prosop, iar în mâna stângă o tătuşie. Apoi alaiul cântă "Troparele morţilor", în timp ce preotul îi pomeneşte pe toţi răposaţii ale căror nume sunt înscrise în pomelnicele puse în colacii de pe mesele din poarta cimitirului;

3. Slujba se încheie după ce tot alaiul cântă "Veşnica pomenire", iar masa e ridicată de trei ori pentru pomenirea celor răposaţi;

4. Datina moldovenească cere ca pe morminte să punem câte un prosop pe care aşezăm un colac. În colac punem un ou roşu şi o lumânare aprinsă, la care se încălzeşte sufletul celui răposat;

5. De Paştele Blajinilor copiii mici merg de la un mormânt la altul şi spun "Hristos a Înviat!". Cei care le răspund cu "Adevărat a Înviat" trebuie să le pună în traistă biscuiţi, covrigi, bomboane şi ouă vopsite;

6. Bătrânii spun că e păcat să iei înapoi acasă mâncarea adusă la cimitir de Paştele Blajinilor;

7. Se zice că de Paştele Blajinilor cel mai mult se bucură vrăbiuţele şi celelalte păsări mici, care ciugulesc resturile de mâncare de pe morminte. De-asta, aceste zile mai sunt denumite şi Paştele vrăbiilor;

8. Bătrânii spun că de Paştele Blajinilor sufletele răposaţilor aşteaptă la poarta cimitirului să le vină rudele. Dacă acestea nu vin, sufletul se întoarce plângând la mormânt;

9. O altă credinţă veche mai spune că dacă timp de 13 ani nu vine nimeni la cimitir, sufletul părăseşte pentru totdeauna zona unde i-a fost înmormântat trupul;

10. Se spune că pentru adulţi, cea mai potrivită pomană constă într-o lumânare, un ou roşu şi un prosop. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite