Spovedania revoltătoare despre desfrâul homosexual de la Seminarul Teologic din Huşi: „Corneliu Bârlădeanu îşi dorea ca «aleşii» să fie manieraţi şi parfumaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fostă angajată a seminarului teologic unde episcopul Corneliu Bârlădeanu predă de 20 de ani susţine că a văzut „lucruri oribile“ în instituţia de învăţământ, orgii sexuale între elevi şi profesori, care ar fi fost tolerate şi încurajate de prelatul acuzat acum de homosexualitate.

În toiul scandalului care-l are în centrul atenţiei pe Corneliu Bârlădeanu, Episcopul Huşilor, acuzat de relaţii homosexuale cu elevi seminarişti sau clerici, o fostă angajată a Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur“ Huşi dezvăluie lucruri grave petrecute în instituţia de învăţământ. Este vorba despre o fostă pedagogă a seminarului unde Corneliu Bârlădeanu predă cursuri de Noul Testament încă de la înfiinţarea şcolii, în 1997.     

Fosta pedagogă, Didina Brănici, a trimis în ultimii ani mai multe plângeri la Mitropolia Moldovei şi Bucuvinei, la Patriarhia Română sau la Sfântul Sinod, în care spune că în seminar au loc orgii sexuale între elevi şi clericii care le sunt profesori, inclusiv cu Episcopul Corneliu. Plângerile scrise au fost trimise spre soluţionare tocmai la Episcopia Huşilor, condusă de ierarhul acuzat de homosexualitate.

A câştigat lupta cu seminarul în instanţă

Pentru că a avut curajul să reclame „lucruri oribile“, pe care pedagoga afirmă că le-a surprins şi în flagrant, Didina Brănici a fost sancţionată şi apoi nevoită să se pensioneze la cerere. A dat în judecată instituţia de învăţământ, considerând că a fost sancţionată pe nedrept, iar judecătorii Tribunalului Vaslui i-au dat câştig de cauză în iunie 2011.

„Am apelat la toate forurile competente (inspectorat, episcopie, mitropolie, Ministerul Educaţiei) superioare, trăgând un semnal de alarmă şi informând despre situaţia gravă existentă la Seminarul Teologic «Sf. Ioan Gură de Aur» Huşi, dar şi despre abuzurile sexuale ale unor clerici. Nimeni nu s-a implicat să rezolve ceva. Menţionez că domnul Corneliu Onilă, devenit după funcţia de episcop vicar şi Bârlădeanu, avea cunoştinţă de tot ce se petrecea anormal, fără a cerceta şi stopa fărădelegile săvârşite de o parte dintre clerici cu elevi din seminar sau clerici din incinta mănăstirii, actuala Episcopia Huşilor. Situaţia gravă de la început (de când am descoperit eu) şi până astăzi, s-a menţinut datorită lui Corneliu Bârlădeanu. În concepţia sa, abuzurile sexuale, discriminarea, denigrarea, minciuna, hoţia, persecutarea, trufia etc. erau «roade ale duhului sfânt», pe care le promova şi la Seminarul Teologic Huşi, unde era profesor şi părinte director, apoi preasfinţit, dovedindu-şi superioritatea ca intelectual şi păstor“, precizează Didina Brănici (foto dreapta).

image

Fosta pedagogă afirmă că episcopul Corneliu şi-a ales în jurul lui şi la conducerea seminarului „persoane imorale, fără râvnă duhovnicească şi slab pregătite profesional, astfel să le manipuleze după voia sa“.

Trimisă la psiholog pentru decredibilizare

În octombrie 2008, Didina Brănici a înaintat memorii mitropolitului Teofan al Moldovei, în care îi vorbea despre perversiunile sexuale la care erau supuşi seminariştii şi faptul că unii dintre aceşti duc o viaţă departe de rigorile bisericeşti. Semnalul de alarmă nu doar că a rămas fără răspuns, însă pentru îndrăzneala sa pedagoga a avut mult de suferit. Pentru a o decredibiliza în faţa colegilor şi a seminariştilor a fost trimisă la psiholog şi psihiatru, insinuând astfel că ar avea probleme de sănătate. Avizele medicilor n-au evidenţiat însă nicio problemă medicală. Pedagoga a continuat totuşi să trimită memorii în care să informeze superiorii Bisericii Ortodoxe Române despre lucrurile grave care se întâmplau la Huşi. 

„Eu, ca angajat, am cunoscut în detaliu şi chiar am fost martor ocular la scene oribile petrecute în internat şi într-o  chilie din incinta mănăstirii, «activităţi practice» desfăşurate de clericii profesori cu elevii preferaţi şi selectaţi din internat şi externi. Comportamentul condamnabil al domnului Corneliu Bârlădeanu, în funcţia ocupată la Episcopia Huşilor, a făcut ca mulţi dintre călugării Mănăstirii Sfântul Petru şi Pavel să renunţe la călugărie, să fie prigoniţi (Grigorie, Veniamin, Timotei, Anastasie etc.) sau să-l părăsească (diaconul Mihail, primul lui diacon), hărţuirea sexuală fiind una dintre gravele componente ale comportamentului menţionat. Dulcea lui patimă, homosexualitatea, i-a întunecat sufletul, deşi duhovnicul personal bine l-a sfătuit, bănuiesc. Având susţinere de la superiorii lui şi-a permis orice. Astfel, el îşi selecta viitorii parteneri de «viaţă duhovnicească», mai mult obligaţi decât de bună voie, din seminar“, susţine fosta pedagogă.

Seminarul Teologic ”Sf. Ioan Gură de Aur Huşi” FOTO Simona Voicu

image

„A coborât stacheta, la săraci“

La sfârşitul anului 2008, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-au comunicat pedagogei că au luat act de „situaţia conflictuală“ de la seminarul Teologic Huşi, însă pentru că jurisdicţional instituţia aparţinea de Episcopia Huşilor plângerea a fost înaintată Centrului Eparhial Huşi. Acelaşi răspuns i-a fost comunicat şi de către Cancelaria Sfântului Sinod, din cadrul Administraţiei Patriarhale.

Didina Brănici susţine că la Huşi presupusa relaţie păcătoasă dintre seminarişti şi episcop era de notorietate.

„La început îşi dorea ca «aleşii» să fie manieraţi, curaţi, parfumaţi, silitori la carte şi discreţi, dar aceştia l-au refuzat, nu l-au acceptat. Apoi a coborât ştacheta, la alţii mai săraci, mai puţin manieraţi şi mai puţin silitori la carte. Atât călugări, cât şi elevi l-au filmat şi înregistrat în ipostaze compromiţătoare, spre a-l şantaja, să trăiască bine, să profite de susţinerea lui, să obţină parohii etc. Pot aminti aici câteva nume: călugărul Sebastian, călugărul Fanurie şi Cleopa Flavian, supraveghetorul, profesorul şi arhidiaconul Gheorghe Vrabie, foştii elevi seminarişti B.N., U.M, P.A., victime ale abuzurilor sexuale şi marcaţi pe viaţă“, mai spune fosta pedagogă Brănici.

Femeia susţine că oamenii care i s-au împotrivit lui Bârlădeanu au fost izgoniţi, pedepsiţi şi sancţionaţi netemeinic, denigraţi sau suspendaţi din funcţii.

„Caracatiţa existentă în BOR face ca foşti elevi ai seminarului, mulţi preoţi şi călugări să nu aibă curajul să spună adevărul privind comportamentul condamnabil a lui Corneliu Bârlădeanu, deoarece pot fi pedepsiţi drastic“, arată pedagoga.

Directorul seminarului: „Nădăjduim că lucrurile se vor aşeza“

image

Actualul director al Seminarului Teologic Huşi, preotul Andrei Zăgan, neagă că în interiorul unităţii şcolare s-ar fi petrecut lucrurile reclamate de fosta pedagogă. „Doamna n-a venit la mine să spună ceva. Dumneaei pe unde a fost cam cu asta s-a ocupat, cu reclamaţii. A plecat de la noi prin pensionare. La cerere. A plecat într-un context nu tocmai plăcut. A trimis reclamaţii peste tot, încercând să denigreze instituţia“, a declarat, pentru „Adevărul“, preotul Zăgan. 

Acesta susţine că nu-şi mai aminteşte dacă, în urma reclamaţiilor fostei pedagoge, seminarul a fost vizat de vreo anchetă care să verifice aspectele sesizate, invocând că „au trecut mulţi ani“. 
Referitor la scandalul sexual care-l are în centrul atenţiei pe episcopul Huşilor, preotul Zăgan afirmă că a dispus o serie de verificări, însă n-a descoperit nimic. „Chiar dacă este vacanţă, eu am întrebat angajaţii dacă ştiu, dacă au auzit de lucruri imorale care s-ar fi petrecut la seminar sau cu elevi de la seminar. Nimeni nu a aflat nimic. Pentru noi este o situaţie neplăcută, însă nădăjduim că lucrurile se vor aşeza“, a completat directorul Seminarului din Huşi.

Mai puteţi citi: 

Episcopul Huşilor, şantajat de trei preoţi cu o înregistrare scandaloasă. Înaltul prelat ar fi fost filmat în ipostaze pornografice

„Spotlight” moldovenesc. Filmarea păcătoasă pentru care un şef al Bisericii a purtat microfoane sub sutană

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite