Cine este episcopul care a provocat scandalul sexual fără precedent în BOR: „La sedinţele noastre spunea că femeile din Vaslui sunt curve“
0Episcopul Corneliu, înaltul prelat de la Huşi aflat în centrul unui scandal sexual fără precedent în Biserica Ortodoxă Română, conduce Episcopia Huşilor din anul 2009. Preasfinţitul Corneliu a fost implicat în ultimii ani în mai multe scandaluri, fiind acuzat de mai mulţi preoţi că ar fi impus biruri împovărătoare. Preoţii care au vorbit despre asta au fost caterisiţi.
Originar din judeţul Vaslui, satul Corni - Albeşti, Episcopul Huşilor urmează să împlinească, pe 25 iulie, 51 de ani, fiind unul dintre cei mai tineri episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Instruit în Germania, unde a studiat începând cu anul 1993 la Facultatea de Teologie Protestantă din cadrul Universităţii Marburg - Germania, fiind bursier al Diakonisches - Werk, EKD, Episcopul Huşilor a activat ca asistent în cadrul aceleiaşi Facultăţi, la catedra de Teologie şi Spiritualitate a Bisericii Ortodoxe, sub îndrumarea profesorului Hans-Martin Barth.
A ajuns la Catedra Episcopiei Huşilor în noiembrie 1997, când a fost tuns în monahism, ulterior fiind hirotonit ierodiacon, ieromonah, respectiv protosinghel. În Eparhia Huşilor a activat mai întâi ca profesor de Seminar şi consilier cultural la Centrul Eparhial. În anul 1998 a fost numit de către PS Episcop Ioachim al Huşilor vicar administrativ al Eparhiei, iar în iunie 1999 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat rangul de arhimandrit.
La 27 octombrie 1999 a fost ales Arhiereu Vicar al Episcopiei Huşilor, cu titlul de "Bârlădeanul", fiind hirotonit în această treaptă în data de 21 noiembrie 1999 de către Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În luna decembrie 1999 a primit o bursa din partea guvernului german prin intermediul Fundaţiei "Konrad Adenauer", care i-a oferit posibilitatea de a studia şi a se edifica asupra relaţiilor dintre biserici şi statul german, precum şi implicarea celor două instituţii în viaţa religioasă, socială şi politică.
După moartea Episcopului Ioachim, pe 18 iunie 2009, ierarhii Sfântului Sinod l-au ales pe Corneliu Bârlădeanul ca Episcop al Huşilor. Slujba de întronizare a PS Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a fost oficiată de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în data de 29 iunie 2009, de hramul Catedralei Episcopale “Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, în prezenţa unui sobor impresionant de ierarhi, preoţi şi credincioşi.
De-a lungul anilor, a fost delegat de Patriarhia Română să participe la numeroase simpozioane, conferinţe şi congrese internaţionale şi a publicat studii şi articole teologice în publicaţiile bisericeşti din România şi Germania.
Contestat de preoţii din judeţ
Pregătirea superioară, dar şi tinereţea erau considerate atuurile Episcopului Corneliu, însă în rândul preoţilor din Vaslui aceasta au fost umbrite de acuzaţii de comportament dictatorial. Nu de puţine ori, înaltul prelat a fost acuzat că i-ar fi tratat cu superioritate şi i-ar fi umilit pe preoţii care nu i se supuneau.
Preoţii care au îndrăznit să îl înfrunte pe Episcopul Huşilor şau sfârşit prin a fi caterisiţi abuziv, unii dintre ei fiind alungaţi din bisericile la care slujeau cu jandarmii.
Lucian Botez (Parohia Bozia), Dumitru Ţurcanu (Parohia Sărăţeni) şi Lucian Modiga (parohia Blăgeşti) au demascat pentru prima dată potenţialele abuzuri, reclamând faptul că le sunt opriţi bani din salarii, deşi pe statele de plată figurau sumele corecte. Abuzuri au fost reclamate ulterior de enoriaşi şi preoţi de la parohii din toate colţurile judeţului Vaslui. Episcopul Huşiului a fost huiduit de zeci de enoriaşi la uşa Protopopiatului Bârlad, când Preasfinţitul cobora dintr-un bolid de lux. Oamenii cereau să le fie adus înapoi preotul Sorin Chirvase de la biserica “Sfântul Spiridon” Bârlad, transferat în postul Crăciunului într-o parohie săracă, la ţară, pentru că avea 25.000 de lei datorii la Episcopia Huşi. Banii ar fi trebuit să fie încasaţi de la enoriaşi prin vânzarea de lumânări, calendare şi alte lucruri bisericeşti.
Preoţii răzvrătiţi, alungaţi cu jandarmii
Toţi preoţii au intrat în dizgraţia Episcopiei, care i-a judecat şi caterisit, în lipsă, fără niciun drept la apărare. Dacă cel mai vârstnici dintre preoţi s-a retras din activitate, pensionându-se, cel mai tânăr Lucian Botez, pe atunci în vârstă de 31 ani, a decis să continue demersurile pentru dreptate. După mai mulţi ani de procese a reuşit să câştige definitiv drepturile salariale reţinute în mod ilegal, Episcopia fiind executată silit. Scârbit după ce a fost alungat din biserică cu jandarmii, tânărul preot, în jurul căruia bătrânii satului făceau lanţ uman, pentru a nu fi dat afară din lăcaşul pe care l-au construit împreună, a părăsit România.
“Corneliu Onilă (numele de mirean al episcopului de Huşi) trimitea biruri peste biruri pentru desfătarea <sfinţiei sale> în Olanda, Elveţia şi în toată lumea, pentru maşini de lux. Parohia e o sursă de venit pentru dorinţele şi plăcerile episcopului Corneliu. În toată această luptă nedreaptă împotriva corupţiei din Episcopia Huşilor am fost ajutat, pas cu pas, clipă de clipă, de cineva măreţ, modest, plin de dragoste, dar care iubeşte dreptatea şi corectitudinea. Acesta se numeşte Hristos, nume ce ţie (n.r episcopul Corneliu Bârlădeanu) ţi-a rămas pe buze, nu şi în suflet şi în inimă”, declara preotul Botez în 2014.
Lucian Botez afirmă că în rândul preoţilor din Vaslui se ştia de mai mulţi ani de existenţa filmuleţelor compromiţătoare în care ar apărea episcopul Corneliu, însă nimeni nu a avut curajul să le facă publice. Fostul preot mărturiseşte că imaginea Bisericii va avea mult de suferit dacă nu se va interveni în acest caz.
„Patriarhul Daniel se poate implica în Mitropolia Moldovei, însã nu o va face, îl va lăsa pe Mitropolit să facă ordine. Trebuie să se ia măsuri, altfel imaginea Bisericii va avea de suferit. Acest episcop spunea, la sedinţele noastre, că femeile din judeţul Vaslui sunt «curve» şi se prostituează în Italia sau Spania, vorbea foarte urât de femei, era un misogin. A avut şi are un comportament deviant, iar în jurul său sunt consilieri foarte slabi, fără şcoală. Corneliu Onilă a alcătuit un sistem mafiot, o adevăratã dictatură în Episcopia Huşilor. Pentru ceea ce a fãcut, pentru modul în care a stricat imaginea Bisericii, va avea de dat socotealã. Sfatul meu este sã plece din fruntea Episcopiei, să lase alţi oameni, care vor binele judeţului, în fruntea Eparhiei Huşilor. Să-şi asume orientarea sa sexuală, este o rusine pentru credincioşii din toată România”, a declarat fostul preot Lucian Botez.
Patriarhia Română a confirmat vineri, prin intermediul purtătorului de cuvânt, că episcopul de Huşi este persoana care apare întreţinând relaţii sexuale cu un alt bărbat în filmuleţul care a apărut în presa tabloidă. Confirmarea vine după ce Patriarhia a intrat în posesia filmării neblurate.
Mai puteţi citi: