Accident cumplit la Şimian. I-a zdrobit capul sub roţile tirului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia  a avut parte de o moarte cumplită FOTO Corina Macavei
Femeia  a avut parte de o moarte cumplită FOTO Corina Macavei

O femeie şi-a pierdut viaţa joi dimineaţă într-un cumplit accident de circulaţie pe raza localităţii Şimian. A fost lovită de un tir care a părăsit locul accidentului, capul acesteia fiind complet zdrobit.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Nicolae Lohon, precizează că a fost identificat autorul accidentului pe DE 70, în Gura Văii (un cartier mărginaş al municipiului Drobeta Turnu Severin). Este vorba de un cetăţean bugar, care conducea un tir încărcat cu autoturisme şi care se deplasa spre Timişoara. Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru ucidere din culpă.

 Accidentul a avut loc într-o intersecţie foarte aglomerată  din localitatea Şimian-Mehedinţi, aproape de sediul primăriei comunale. Femeia de 65 de ani, din Şimian, se angajase în traversarea străzii printr-un loc nepermis, moment în care a fost lovită mortal de un tir, care a părăsit locul accidentului.

Un echipaj de la Ambulanţă a sosit la faţa locului, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru femeia lovită, aceasta având capul zdrobit, dar au acordat îngrijiri medicale fiicei şi nepoatei acesteia, care au făcut un atac de panică atunci când au văzut-o pe carosabil.

Poliţia Rutieră Mehedinţi face cercetări pentru a identifica autovehiculul implicat în accident pentru tragerea la răspundere a conducătorului auto vinovat de moartea femeii.

Trupul neînsufleţit al femeii a fost preluat de medicina legală pentru efectuarea necropsiei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite