Sentinţă finală într-un dosar de evaziune fiscală în care o tranzacţie de 13 milioane de euro a „scăpat“ de taxe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii din tranzacţia fabricii lui Zaher Iskandarani au ajuns în Siria. FOTO: Arhiva Adevărul
Banii din tranzacţia fabricii lui Zaher Iskandarani au ajuns în Siria. FOTO: Arhiva Adevărul

Două persoane au primit închisoare cu executare în unul dintre cele mai mari dosare de spălare de bani şi evaziune fiscală din vestul ţării. În urma vânzării fabricii de apă minerală Băile Herculane, statul a fost prejudiciat cu aproape 2 milioane de euro doar din taxe.

Doi dintre apropiaţii omului de afaceri Zaher Iskandarani au fost condamnaţi la închisoare cu executare pentru un caz care a dus la "dispariţia" a 13 milioane de euro. Aurora Demendy a fost condamnată la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru evaziune fiscală, iar Frank Kappler a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru complicitate la spălare de bani, în urma unui proces început în 2008. Un al treilea inculpat, Andress Richard, considerat a fi "creierul" operaţiunii, a fost achitat.

Rechizitoriul de trimitere în judecată arată că, printr-o serie de transferuri de active ale societăţilor şi de vânzare a părţilor sociale, proprietarul fabricii (care i-a aparţinut lui Zaher Iskandarani) a devenit firma New Manhatan Investment SRL, iar terenul şi instalaţiile au ajuns la doi cetăţeni germani de origine română, Andress Richard şi Frank Kappler. 

Cei doi, împreună cu Aurora Demendy, de 38 de ani, care a ajuns administratorul firmei New Manhatan Investment SRL, au vândut fabrica de apă, terenul şi instalaţiile cu 13,7 milioane de euro unei firme din Bucureşti în iunie 2008. Banii rezultaţi din tranzacţie au fost scoşi afară din ţară cu acte false, fiind livraţi în conturile firmei Gamil şi Partenerii Company din Siria, pentru achiziţia a 23.000 de tone de orez, cantitate care nu a fost livrată niciodată în România. Astfel, autorii au evitat plata taxelor şi impozitelor către stat, prejudiciul creat prin această operaţiune fictivă ridicându-se la 1,8 milioane de euro.

Procesul a început în 2009 şi a avut parte de o duzină de amânări. Fondul cauzei s-a judecat la Tribunalul Timiş. Instanţa timişeană a emis sentinţa prin care Aurora Demendy a fost condamnată la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru evaziune fiscală, iar Frank Kappler a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru complicitate la spălare de bani. Andress Richard, considerat a fi „creierul" ingineriilor financiare, a fost achitat de toate infracţiunile de care a fost acuzat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a la sfârşitul lunii aprilie, verdictul final în acest dosar şi a menţinut deciziile Tribunalului Timiş, respingând ca nefondate recursurile învinuiţilor.

Afaceristul sirian Zaher Iskandarani, poreclit „Prinţul Banatului”, a fost şi el cercetat în acest caz, însă a beneficiat de o soluţie de neîncepere a urmăririi penale (NUP) de la procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara, aceştia negăsind probe suficiente împotriva sa.

Citeşte şi:

Schimbarea la faţă a lui Zaher Iskandarani: „Îmi asigur existenţa prin muncă şi alte mijloace oneste”

FOTO Cadou de fiţe de 1 milion de euro făcut de Zaher Iskandarani pentru fiul său

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite