Autostrada Lugoj-Deva nu va fi gata până în 2024. „În 2017 doar s-a pierdut timp şi s-a dat înapoi ceasul proiectului“

Autostrada Lugoj-Deva nu va fi gata până în 2024. „În 2017 doar s-a pierdut timp şi s-a dat înapoi ceasul proiectului“

Proiectul tunelului de pe autostrada Lugoj-Deva

Cătălin Drulă, deputatul USR de Timiş, fost consilier pe teme de infrastructură al lui Dacian Cioloş, afirmă că Autostrada Lugoj-Deva nu va fi gata până în 2024.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cătălin Drulă a explicat, pe pagina sa de Facebook, de nu vom avea finalizată Autostrada Lugoj-Deva până în anul 2024. Acesta susţine că nu numai că vom mai avea mult de aşteptat până când vom putea merge pe austostrada Sibiu-Nădlac, fără să fim nevoiţi să coborâm pe un drum naţional cu serpentine, dar că în 2017 „s-a pierdut timp şi s-a dat înapoi ceasul proiectului”.

“Pe viitoarea autostrada dintre Lugoj şi Deva au început lucrările în 2014, dar nici astăzi, la sfârşit de 2017 nu avem contract (sau măcar o licitaţie lansată) pentru un sector de 9 kilometri care include deja faimoasele tunele.

Acest sector de  nouă kilometri va fi peste un an-doi singura întrerupere a coridorului de transport european, între Sibiu şi graniţa cu Ungaria. Imaginaţi-vă tot traficul de mărfuri şi persoane cu şi dinspre Europa, înghesuit pe o distanţă de 15 kilometri (atât are ocolul) pe un drum naţional nemodernizat cu serpentine", susţine Drulă.

Rezultatul: vor fi cozi de kilometri, timp şi bani pierduţi.

"Cu fiecare zi care trece fără rezolvarea situaţiei finalizarea acestui coridor se împinge mai departe. De când vor începe lucrările va dura minim 3-4 ani de zile fiind vorba de execuţia unor tunele de aproape doi kilometri.

Din păcate, anul acesta nu numai că nu s-au făcut paşi spre deblocarea situaţiei, dar lucrurile s-au încurcat şi mai rău prin deciziile dezastruose ale Companiei de drumuri CNAIR.

Pentru şase kilometri din cei nouă kilometri, respectiv sub-sectorul pe care nu sunt tunele, existau toate avizele, acordurile şi autorizaţiile pentru a fi începute lucrările. Constructorul aştepta doar ordinul de începere din partea CNAIR. Din păcate, aceştia au decis să rezilieze contractul pentru acest sub-sector cu o motivaţie alambicată, dar ca pe scurt spune <aşa e mai sigur pentru noi să nu ne asumăm nicio decizie, când nu faci nimic, nu greşeşti. Aşa sigur nu ne ia Curtea de Conturi/DNA/bau-bau/etc>.

Pentru ceilalţi trei kilometri, adică sub-sectorul cu tunele, în 2015 CNAIR i-a cerut constructorului să facă proiectul tehnic, urmând ca amiabil să se scoată din contract execuţia lucrărilor şi să se reliciteze acel sub-sector pe baza proiectului tehnic.

Motivul fiind că valoarea acestor tunele (neprevăzute în studiul de fezabilitate superficial făcut în anii 2008-2010) era foarte mare raportată la valoarea iniţială a contractului.

Zis şi... nefăcut. Adică constructorul a făcut proiectul tehnic în anii 2015-2016 cu studii geotehnice şi investigaţii, cu proiectare şi tot tacâmul, dar... în vara lui 2017, CNAIR-ul condus de dl. Ioniţă a decis să nu mai plătească acel proiect tehnic şi a reziliat complet secţiunea cu tunele din contract", este de părere Cătălin Drulă.

A trecut aproape tot anul 2017 şi "suntem în pom cu proiectul ca urmare a deciziilor directorului CNAIR Ştefan Ioniţă şi conducerii PSD la Transporturi. Situaţia e gravă, iar în acest timp de la CNAIR şi Ministerul Transporturilor auzim minciuni gogonate despre inaugurări de zeci şi sute de km de autostrada”, a explicat Cătălin Drulă.

citeste totul despre: