Problemele de la Petru Cercel, remediate. În total s-au investit, din fonduri europene, 5,4 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceul "Pentru Cercel", din Târgovişte, a beneficiat de fonduri europene în valoare totală de 5,4 milioane de lei. PLucrările ar fi trebuit să se termine la 28 septembrie 2014, însă au fost finalizate mai repede, aşa că elevii s-au mutat în casă nouă.

''Vreau să subliniez, mai întâi de toate, interesul pe care noi, municipalitatea, l-am acordat dezvoltării infrastructurii educaţionale în Târgovişte. Vreau să subliniez şi faptul că toate cele 10 instituţii reabilitate, toate cele 10 proiecte au început în mandatului lui Gabriel Boriga şi se cuvine să amintesc acest lucru pentru că în proporţie de 99,8% acest proiect s-a derulat pe perioada mandatului domniei sale. Vreau să vă mai spun că municipiul Târgovişte este pe locul trei pe ţară în ceea ce priveşte reabilitarea instituţiilor de învăţământ'', a declarat primarul interimar al Târgoviştei, Ciprian Prisăcaru.

Lucrările efectuate la Liceul Petru Cercel au constat în reabilitarea şi modernizarea clădirii existente, reabilitarea terenului de sport din curtea şcolii, construcţiei unui nou corp de clădire, dotarea cu echipamente IT şi mobilier.

În urma recompartimentării clădirii sunt 13 săli de clasă, cinci laboratoare şi două cabinete şcolare.

Liceul Petru Cercel din Târgovişte funcţionează ca instituţie de învăţământ din 1969. Iniţial a fost liceu pedagogic, apoi de construcţii, iar din 1974 până în 2003 a avut profil sanitar. Acum liceul are profil teoretic.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite