Spital din România executat silit de o fetiţă de 9 ani. Micuţa a rămas paralizată complet din cauza medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii unei fete care s-a născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, în urmă cu 9 ani, cer în instanţă executarea silită a unităţii medicale. Paralizată complet de medicul care a asistat-o la naştere, copila a primit printr-o sentinţă definitivă despăgubiri morale şi materiale de 500.000 de euro. Oficialii spitalului din Slobozia nu au făcut însă demersuri în sensul respectării deciziei judecătorilor.

În 2009, micuţa Raisa Uzea, născută la Spitalul judeţean de Urgenţă Slobozia, a fost paralizată complet de medicul care a asistat-o la naştere. Cazul a fost unul destul de controversat, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia încercând să demonstreze faptul că nu este vorba despre o culpă medicală. A fost nevoie de 9 ani de procese şi anchete, pentru ca Raisei şi familiei sale să li se facă dreptate.

Curtea de Apel Bucureşti a demonstrat în februarie 2017 faptul că atât spitalul din Slobozia, cât şi medicul care a adus-o pe lume pe Raisa sunt vinovaţi în egală măsură de problemele medicale ale fetiţei. Pe lângă sentinţa penală pe care medicul Raisei a primit-o, Curtea de Apel Bucureşti a dispus şi plata unor despăgubiri morale de 500.000 de euro.

Spital executat silit de un copil

Deşi sentinţa definitvă a fost dată de două luni, banii nu au fost trimişi familei. „Vrem să negociem să-i dăm în rate, pentru că altfel riscăm să intrăm în faliment”, preciza Mariana Iancu, directorul Spitalului Slobozia.

Între timp, familia Raisei a deschis un proces de executare silită, în numele copilei, care a fost acceptat de instanţă. Astfel, Raisa devine primul copil care execută un spital cerându-şi drepturile care i se cuvin. Deşi Raisa locuieşte în prezent cu părinţii în Anglia, oamenii au adresat publicităţii un drept la replică în care critică atitudinea pe care a avut-o managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, în legătură cu situaţia fetiţiei:

„«FINALUL DUREROS» despre care vorbeşte doamna manager nu este dat de Curtea de Apel Bucureşti, ci de Spitalul de Urgenţă Slobozia care, prin medicii săi, în perioada 28.08.2009-02.09.2009 ne-a asfixiat copilul şi i-a distrus lent şi sigur orice şansă de independenţă şi normalitate. Suferinţele copilului nostru au continuat în toata această perioadă de timp şi vor continua atâta vreme cât suportă consecinţele asfixiei suferite în acest spital. Deci, cu tot respectul pentru ignoranţa şi lipsa de empatie a doamnei manager, vă solicităm să vă retrageţi public aceste cuvinte care sunt jignitoare la adresa DURERII NOASTRE FĂRĂ FINAL!

Citiţi şi:

Despăgubire uriaşă într-un caz de malpraxis: un spital din România trebuie să plătească o jumătate de milion de euro


 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite