De Crăciun, oltenii au înroşit telefonul sunând la „112”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii judeţului Olt nu au mai petrecut atât de cumpătat precum anul trecut, când numărul apelurilor la numărul unic de urgenţă „112” nu a depăşit o sută de solicitări de prim-ajutor. Astfel, pe parcursul întregii zile de Crăciun din acest an, la dispeceratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt s-au înregistrat peste 200 de apeluri prin care oltenii au cerut ajutor de urgenţă cadrelor medicale specializate.

În intervalul anterior menţionat, respectiv din seara zilei de 24 decembrie şi până la prima oră a dimineţii de vineri – 26 decembrie, la dispeceratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt au telefonat nu mai puţini de 260 de locuitori ai judeţului, care au cerut ajutor medical de urgenţă ambulanţierilor. Majoritatea problemelor au fost, ca de obicei, de ordin digestiv şi cardiovascular, totul fiind pe fondul consumului excesiv de alimente. Nu au lipsit însă, nici de această dată, comele alcoolice şi infecţiile respiratorii.

„Ziua de Crăciun din acest an fost una mai aglomerată pentru noi decât anul trecut, de exemplu, şi aceasta deoarece la dispeceratul instituţiei s-a înregistrat un număr mult mai mare de apeluri de prim-ajutor. Ca de obicei pentru o asemenea zi, aş spune, s-au înregistrat multe solicitări pentru afecţiuni digestive, urmate de cele cardiovasculare, agitaţii psihomotorii, intoxicaţii cu etanol, crize de diabet zaharat, dureri abdominale, lipotimii, sincope – o bună parte dintre ele pe fondul consumului exagerat de alcool”, a precizat dr. Mădălina Deloreanu, director medical al SJA Olt.

Trei accidente rutiere de Crăciun

De asemenea, din dimineaţa zilei de vineri au început să se vadă efectele şi în cazul bolnavilor cronici, respectiv persoanele diagnosticate cu hipertensiune arterială şi diabet zaharat, aceasta deoarece mulţi dintre cei menţionaţi nu şi-au respectat tratamentul medical recomandat de către medici şi au ajuns să aibă probleme medicale. Nu în ultimul rând, numeroase au fost şi de această dată agresiunile: persoane din tot judeţul au pierdut numărătoarea paharelor şi, în final, au ajuns să piardă controlul bunului simţ şi al comportamentului în societate sau în sânul amiliei, astfel că au ajuns să se ia la bătaie şi, ulterior, chiar să se rănească. Astfel, poliţiştii olteni au intervenit, doar în ziua de Crăciun, la aproape 150 de solicitări ale cetăţenilor, majoritatea dintre acestea – respectiv 125 – reprezentând apeluri la numărul unic „112”.

Medicii SJA Olt recomandă locuitorilor judeţului să nu facă excese în consumul de mâncare şi alcool în această perioadă pentru a nu avea probleme de sănătate. Ambulanţierii se aşteaptă la un alt val de solicitări şi în perioada imediat următoare, cu atât mai mult cu cât se apropie Revelionul, când apetitul pentru mâncare şi alcool tinde să fie mai mare decât de Crăciun.

În intervalul menţionat s-au înregistrat şi trei accidente de circulaţie uşoare în localităţile Braneţ, Curtişoara şi Vişina, unde victimele nu au avut nevoie de internare.
 

Mai puteţi citi:

FOTO+VIDEO  Slătinenii au intrat în “maratonul” după cadourile de Crăciun

Oltul, sub cod galben de ninsori, viscol şi ger

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite