Scandalul „Lasă că te f..e şeful!“. Ofiţerul care le-a cerut agenţilor să-i aducă actele la birou sau la şeful Poliţiei Rutiere a câştigat acţiunea deschisă în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţerul de la control intern din cadrul IPJ Sibiu, filmat în timp ce-şi abandona actele după ce fusese tras pe dreapta de poliţiştii rutieri, a câştigat în instanţă procesul prin care a contestat amenda primită de la poliţiştii rutieri. .

Contestaţia făcută de Sandu Toader, după ce a fost amendat pentru că ar fi vorbit la telefonul mobil în timp ce se afla la volan, a fost admisă de către Judecătoria Sibiu. ”Admite plângerea formulată de petentul Sandu Toader în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu şi în consecinţă: Anulează procesul verbal de contravenţie seria PSBX nr. 057083/11.05.2016 întocmit de intimat împreună cu toate sancţiunile aplicate prin acest act”, se arată pe portalul instanţei. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Ofiţerul a fost găsit nevinovat şi de către colegii din IPJ Sibiu, care l-au cercetat după incidentul făcut public în vara acestui an. Ofiţerul a fost filmat în timp ce îşi abandona actele şi le spunea agenţilor să i le aducă la birou sau să i le lase la birou sau la biroul şefului Poliţiei Rutiere a municipiului Sibiu. 

Potrivit unui răspuns remis la solicitarea Adevărul de către IPJ Sibiu, ”În data de 13.06.2016, prin dispoziţia zilnică a sefului IPJ Sibiu, comisar şef de poliţie Tiberiu Iulian Ivancea, s-a declanşat procedura cercetării prealabile privind incidentul semnalat de dumneavoastră şi în care a fost implicat domnul comisar şef de poliţie Sandu Toader din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu. La data de 6.09.2016 a fost aprobată clasarea dosarului în conformitate cu dispoziţiile art.59 alin. 3 lit. A din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului întrucât în cadrul procedurii de cercetare prealabilă a rezultat faptul că ofiţerul cercetat nu se face vinovat de încălcare art. 6 lit. I, art. 13 alin. 1 şi 2 din HG 991/2005 pentru aprobarea Codului de Etică şi Deontologie Profesională a poliţistului şi art. 41, alin. 1 lit. E din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului”. 

Imaginile în care comisarul şef Sandu Toader este tras pe dreapta de poliţiştii rutieri, îşi abandonează actele şi le cere acestora să i le aducă la birou sau să i le lase la şeful Poliţiei Rutiere a muninicipiului Sibiu au stârnit indignare în rândul cititorilor din mediul online, textul strângând multe like-uri, share-uri şi comentarii. Pe filmare se mai aude o replică, cineva aflat în zonă spunând textual către agentul care l-a oprit pe omul legii, “Lasă că te f…e şeful pe tine!”.

Comisarul sef Sandu Toader, din cadrul IPJ Sibiu, oprit de politistii rutieri

Comisarul şef a fost însă nemulţumit de sancţiunea primită, motiv pentru care a contestat-o în instanţă. În plângerea depusă la Judecătoria Sibiu, acesta susţine că n-ar fi vorbit la telefonul mobil şi că ar fi fost şicanat de agenţii care l-au oprit în trafic. Mai mult, se plânge că poliţistul care l-a oprit n-ar fi purtat chipiu şi ar fi fost descheiat la cămaşă. 

”În timp ce doream să intru de pe bulevardul Vasile Milea pe aleea de acces către parcarea din spatele sediului II al IPJ Sibiu am fost blocat efectiv de către o autospecială de poliţie, condusă de către agentul constatator, fapt carea dus la blocarea circulaţiei pe bulevardul Vasile Milea, ca urmare a acestei opriri intempestive. Agentul constatator s-a repezit înspre maşina mea, afirmând ceva în genul ”acum te-am prins, dă-mi actele” fără să-mi aducă la cunoştinţă motivul opririi sau faptul că aş fi săvârşit vreo contravenţie la regimul rutier. (La începutul filmării se vede cum poliţistul îi spune comisarului şef ”Actele dumneavoastră, vă rog. Vorbeaţi la telefon”, n.r.)

Precizez faptul că agentul nu a efectuat o oprire regulamentară, conform Codului rutier şi procedurilor de lucru ale Poliţiei Rutiere, nu s-a prezentat regulamentar, nu era echipat corespunzător (fără chipiu pe cap şi descheiat în totalitate la bluzon), ci acesta s-a rezumat să mă blocheze în trafic pentru a-şi demonstra ”autoritatea” în faţa mea”, scrie comisarul şef în plângerea contravenţională. 

Acesta se mai plânge că ar fi victima unei răzbunări, pentru că l-ar fi verificat de mai multe ori pe poliţistul care l-a oprit, fără să spună însă că ar fi dispus vreodată sancţiuni în cazul acestuia. Mai mult, consideră comportamentul agentului ”ameninţător şi răzbunător” şi susţine că procesul verbal ar fi fost întocmit nelegal şi că nu ar fi săvârşit nicio contravenţie. 

Comisarul şef se mai plânge că din procesul verbal ar lipsi semnătura unui martor asistent şi, mai mult, cere instanţei să nu ia în calcul filmarea în care se vede cum îşi abandonează actele, spunându-i poliţistului să i le aducă la birou şi mai apoi să i le lase la comisarul şef Narcis Voinea, şeful Poliţiei Rutiere a Municipiului Sibiu. 

”În conţinutul procesului verbal agentul constatator face trimitere la ”filmare video” la rubrica ”martor asistent”, filmare care solicit să fie înlăturată din materialul probator deoarece aceasta nu înlocuieşte existenţa martorului asistent, nu a fost efectuată cu consimţământul meu, nu am fost informat de către poliţist că urmează să fiu înregistrat”, mai arată comisarul şef în plângerea depusă la Judecătoria Sibiu. 

Mai mult, acesta se plânge că poliţistul ar fi făcut ”reclamaţii nefondate şi nereale” la Corpul de control al MAI şi conducerea IPJ Sibiu, ”sesizări care, în urma verificărilor efectuate, nu s-au confirmat”. 

Plângerea contravenţională a fost înregistrată pe instanţă în cursul zilei de marţi, 31 mai, însă o zi mai târziu, respectiv miercuri, 1 iunie, IPJ Sibiu a comunicat, la solicitarea Adevărul, că cercetările în acest caz, ca urmare a plângerii depuse de agentul de poliţie, nu sunt finalizate. 

Cine este comisarul şef tras pe dreapta: ofiţer la control intern, absolvent de drept, doctor în management, predă cursuri de comunicare

Potrivit ultimei declaraţii de avere postată pe site-ul IPJ Sibiu, comisarul şef Sandu Toader deţine împreună cu soţia şase terenuri, trei case de locuit, două autoturisme şi depozite de 33.200 de lei. 

Potrivit aceluiaşi document, pe lângă salariul de la IPJ SIbiu, acesta a înregistrat venituri şi de la Universitatea Româno-Germană din Sibiu. Potrivit site-ului universităţii amintite, acesta este lector universitar doctor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice. Potrivit CV-ului postat pe acelaşi portal, Sandu Toader este licenţiat în Ştiinţe Juridice la Academia de Poliţie, are un master în Ştiinţe Juridice la Cluj şi un doctorat făcut al Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, pe Ştiinţe Economice, specializarea Management. 

Printre disciplinele predate se numără, conform sursei citate, Comunicare şi negociere în afaceri, Relaţii publice, Comportament organizaţional, Relaţii publice si comunicare, Tehnici promoţionale, Tehnici de vânzare, Proiecte de marketing, Management comercial, Marketing internaţional, Managementul grupurilor de muncă. 

În acelaşi document, comisarul şef de la control intern enumeră mai multe lucrări apărute în publicaţii de specialitate, printre care aminteşte: ”Managementul protectiei mediului de afaceri braşovean prin prisma măsurilor de prevenire ale poliţiei de investigare a fraudelor. Promovarea unui mediu concurenţial loial la standarde europene în lumea afacerilor braşovene”, ”Analiza stilului de comunicare al managerului, precum şi a stilului de comunicare al organizaţiei” sau ”Analiza procesului de formare grupurilor de muncă în cadrul CJAS SIBIU”. 

Vă mai recomandăm: 

Un nou scandal la IPJ Sibiu. Procurorii fac cercetări pentru dare şi luare de mită, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri

Un nou scandal zguduie Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu fac cercetări într-un nou dosar, în care mai multe persoane sunt suspectate de săvârşirea unor infracţiuni.

Dosarul poliţiştilor acuzaţi de abuz în serviciu se întoarce la Parchet. Instanţa desfiinţează ordonanţa de clasare dată de procuror. Care sunt argumentele

Dosarul celor patru poliţişti de la Ordine Publică acuzaţi de abuz în serviciu se reîntoarce la procurori, după de Judecătoria Sibiu a desfiinţat soluţia de clasare dată în acest caz de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Bărbatul acuzat că a omorât un copil în bătaie şi apoi i-a topit trupul în sodă caustică a încercat să se sinucidă în arestul IPJ Sibiu

Cetăţeanul italian acuzat că ar fi omorât în bătaie copilul concubinei sale după care i-ar fi topit trupul în sodă caustică a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei Sibiu. Este al treilea incident deosebit de grav înregistrat în arest în ultimul an, după ce un deţinut a evadat iar un cetăţean austriac acuzat de pedofilie s-a spânzurat.

Două dosare penale în cazul banilor dispăruţi din amenzile de la Poliţia Rutieră Sibiu. Acuzaţii de delapidare, fals, uz de fals şi neglijenţă în serviciu

Două dosare penale sunt în acest moment în curs de cercetare în cazul banilor din amenzi dispăruţi de al Poliţia Rutieră Sibiu.

Scandalul „Lasă că te f..e şeful pe tine!“. Comisarul şef care le-a cerut agenţilor să-i aducă actele la birou sau la şeful Poliţiei Rutiere este cercetat disciplinar

Sandu Toader, comisar şef la Control Intern în cadrul IPJ Sibiu, este cercetat disciplinar de către superiori după ce, oprit fiind de un echipaj de la Circulaţie, a fost filmat când şi-a abandonat actele şi le-a spus poliţiştilor să i le aducă la birou sau să le lase la biroul şefului Poliţiei Rutiere a municipiului.

VIDEO Comisar-şef oprit în trafic la Sibiu. Ameninţare către agentul de la Rutieră: „Lasă că te f..e şeful pe tine!“

Încă un scandal zguduie Poliţia Sibiu, la aproape o lună de la apariţia în presă a vestitei replici rostită de şeful IPJ Sibiu: “îţi vine să ţi-o freci când iei un permis cu greutate”. De această dată, protagonistul este un ofiţer de la control intern.

Un agent de la Poliţia Rutieră Sibiu a fost trimis în judecată, fiind acuzat de fals intelectual şi abuz în serviciu

Un agent de la Serviciul Rutier Sibiu a fost trimis în judecată de procurorii sibieni, fiind acuzat de presupusa comitere a mai multor infracţiuni.

EXCLUSIV Şeful Poliţiei Sibiu, către un agent de la Circulaţie: „Îţi vine să ţi-o freci când iei un permis cu «greutate»?

Şeful IPJ Sibiu, comisarul şef Tiberiu Ivancea, este acuzat că ar fi folosit un limbaj cel puţin nepotrivit în discuţia cu un subordonat, agent în cadrul Serviciului Rutier.

Cazul poliţiştilor acuzaţi de abuz în serviciu ajunge în instanţă. Numele unuia dintre ei apare în dosarul celei mai mari grupări de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

Reprezentanţii unei firme din Sibiu contestă în instanţă soluţiile de neîncepere a urmăririi penale date de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un dosar în care aceştia acuză mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Sibiu de abuz în serviciu.

VIDEO Alţi doi poliţişti rutieri au fost bătuţi în plină stradă la Sibiu. Ce spune IPJ Sibiu despre oamenii legii ameninţaţi de un primar cercetat de DNA

Cazul prezentat de cotidianul Adevărul în care un fost primar, cercetat de DNA, ameninţă poliţiştii care l-au sancţionat în trafic, nu este singular la Sibiu. În 2014, alţi doi poliţişti, un bărbat şi o femeie, au fost bătuţi în plină stradă de un şofer recalcitrant.

VIDEO EXCLUSIV Încă un „caz Godină”: un fost primar cercetat de DNA ameninţă poliţiştii că vorbeşte cu şeful lor şi că le-ar putea înscena o dare de mită

Situaţiile relatate de poliţistul braşovean Marian Godină, cu persoane care ameninţă oameni ai legii din poziţia pe care o ocupă, nu sunt deloc singulare în ţară. Un exemplu este la Sibiu, unde edilul demisionar al comunei Şelimbăr, cercetat într-un dosar cu peste 100 de milioane de euro prejudiciu, îi ameninţă pe poliţişti că se va plânge şefului IPJ şi că le-ar putea înscena o posibilă dare de mită.

EXCLUSIV Şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu şi 10 agenţi, amenzi administrative într-un dosar cu acuzaţii de fals în înscrisuri oficiale

Şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu, comisarul şef Dumitru Goşa, şi alţi 10 agenţi din cadrul aceluiaşi serviciu au primit amenzi administrative într-un dosar în care s-au făcut cercetări pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni, printre care şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

EXCLUSIV Scandalul banilor dispăruţi din amenzile de la Poliţia Rutieră Sibiu ia amploare. Cercetările vizează mai mulţi agenţi şi ofiţeri de la Circulaţie

Pornit de la o fostă agentă de la Rutieră, plecată între timp la ISU Sibiu, scandalul de la Circulaţie ia amploare după ce cercetările s-au extins iar dosarele, două la număr, au ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Doi foşti poliţişti de la Serviciul Rutier Sibiu, condamnaţi la închisoare cu executare. Decizia instanţei nu este definitivă

Horaţiu Bota şi Vasile Iancu, doi foşti poliţişti de al Serviciul Rutier Sibiu, au fost condamnaţi de judecătoria Sibiu la închisoare cu executare pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost deja atacată cu apel de către o parte dintre inculpaţi.

Încă un scandal la Poliţia Rutieră Sibiu. Un fost agent este urmărit penal pentru fals intelectual şi abuz în serviciu

Un fost agent de la Poliţia Rutieră, mutat între timp la Ordine Publică, este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.

Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele de cazier

Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele plătite de sibieni pentru eliberarea cazierului judiciar.

EXCLUSIV Scandal la Poliţia Rutieră Sibiu. Procurorii fac cercetări pentru fals, uz de fals şi abuz în serviciu

Un scandal de proporţii ”mocneşte” la Poliţia Rutieră Sibiu, unde ar fi dispărut, se pare, sume substanţiale din încasările pentru amenzile de circulaţie.

EXCLUSIV Încă un scandal la Serviciul Rutier Sibiu. O fostă angajată, cercetată de DNA pentru posibile infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi abuz în serviciu

După ce numele unei foste agente de la Serviciul Rutier a apărut într-un dosar având ca obiect infracţiuni de fals, uz de fals şi abuz în serviciu, un alt scandal iese la iveală. O fostă angajată de la Rutieră este cercetată într-un dosar instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite