Oraşul care arde în subteran. Fenomenul geologic ciudat care poate provoca prăbuşirea fostului centru minier Anina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anina este un fost important centru minier din judeţul Caraş-Severin FOTO Dani Groza
Anina este un fost important centru minier din judeţul Caraş-Severin FOTO Dani Groza

Locuitorii oraşului Anina, unul dintre cele mai importante foste mari centre miniere din judeţul Caraş-Severin, se confruntă cu o problemă gravă, care "macină" încet mica urbe montană de peste 30 de ani.

O haldă de steril aflată la mică adâncime, sub centrul oraşului Anina, un fost important centru minier, dă mari bătăi de cap administraţiei locale. Sterilul (n.r. - materialul rezidual rezultat în urma excavaţiilor miniere) este combinat cu depozite de praf cărbune, care se autoaprind regulat din cauza căldurii şi ard mocnit în subteran.

Apa, care se scurge peste cărbunele mocnit, produce gaze cărbunoase care ies la suprafaţă prin canalizarea oraşului şi sunt toxice pentru locuitori.

“De câte ori plouă avem această problemă, cu acest abur care iasă la suprafaţă, prin canalizarea oraşului. Problema e veche, de prin 1985. Depozitele de cărbune care se află în halda de steril ard şi când apa ajunge acolo se produc gaze, care ies la suprafaţă şi provoacă disconfort”, afirmă primarul Gheorghe Românu.

Surpările pun în pericol locuitorii

Din cauza cavernelor apărute în subteran după arderea materialului, în ultimii ani au început să apară denivelări pe străzi, iar terenul se surpă şi clădirile sunt în pericol să se prăbuşească. “Acolo unde arde cărbunele şi trece apa se produc adevărate canale şi pământul se surpă. La fel s-a întâmplat şi acum, recent, când pe o parte a drumului naţional a apărut o denivelare majoră, rezolvată deocamdată prin turnarea unui strat de asfalt. Peste halda asta sunt blocuri, case, trec drumuri, e un parc acolo, nu ştim exact cât se întinde”, spune Românu.

În opinia primarului, este foarte greu de găsit o rezolvare. Procedura ar costa enorm, iar Primăria Anina nu dispune de sumele necesare.

“Rezolvarea e greoaie. Vă spun asta în cunoştiinţă de cauză, pentru că eu la bază sunt inginier minier. Trebuie să se facă foraje pentru a putea fi delimitat perimetrul haldei, pentru că noi nu-l ştim. Apoi, prin aceste foraje trebuie introdus un praf care nu arde, dar e foarte greu să faci asta pentru că nu poţi afla exact unde sunt depozitele de cărbune care ard, iar costurile ar fi imense”, declară primarul Aninei, un oraş în care mai trăiesc în jur de 6.000 de oameni.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite