FOTO Metalu înfuntă Vâlcea în play off. 2-0 fără drept de apel!
0CS Municipal Râmnicu Vâlcea a învins la Reşiţa cu 2-0 după o partidă în care Metalu a avut foarte puţine faze de poartă
Reşiţa a început prost partida, iar oaspeţii au marcat încă din minutul 9. Prima repriză a fost controlată total de oaspeţi, chiar dacă Reşiţei i-a fost refuzat un penalty spre sfârşitul primei reprize. Minutul 70 a mărit avantajul oaspeţilor şi, deşi Marian Pană a efectuat toate cele trei schimbări, pe tabelă nu s-a schimbat nimic. "Sunt trist, e o zi tristă pentru noi, adversarul a marcat repede şi uşor, noi n-am avut puterea să revenim, nici mental. Au fost mai lucizi, mai rapizi, au câştigat meritat. O victorie la Craiova ne-ar aduce în lupta pentru promovare. Eu ţin capul sus, cred că am făcut multe pentru Reşiţa, nu mi-e ruşine de ce am făcut" a spus Marian Pană după meci. "Îmi pare foarte rău pentru prietenul meu Daniel Opriţa, dar i-am spus de azidimineaţă că nu ne pot bate" a spus Erik Lincar. Ne-au bătut meritat, să fim realişti, am pierdut că adversarul a fost mai bun! a concluzionat Pană.
Echipei Metalul Reşiţa i-a lipsit acea răutate pozitivă, ambiţie şi determinare. Pe de altă parte, suprafaţa de joc a fost una foarte grea în urma ploilor, ceea ce a dezavantajat gruparea din Valea Domanului care trebuiea să construiască, şi nu să se apere şi să mizeze pe cartea contraatacului. Apărarea formaţiei reşiţene a fost cam visătoare în această partidă, iar atacanţii, de cele mai multe ori nu au fost susţinuţi de mijlocaşi. Au lipsit şi incursiunile pe benzile laterale.
Metalul Reşiţa s-a prezentat la stadion cu următorii jucători: Cristian Zimmerman- Vişan Creţu, Cristian Apostol, Ionuţ Tătaru, Lucian Murgoci, Dănuţ Enescu, Octavian Vasile, Daniel Opriţa, Istvan Szabo, Andrei Vaştag, Adrian Stoica. Rezerve: Adrian Pascal- Ionuţ Popescu, Robert Cristian, Silviu Mureşan, Laurenţiu Breşneni, Marco Enciu, Bogdan Văcărescu.
Antrenoru Erik Lincar a avut la dispoziţie următorii jucători: Florin Matache- Samson Nwabueze, Cătălin Pârvulescu, Ionuţ Stoica, Marius Briceag, Monel Cîrstoiu, Bogdan Geantă, Codruţ Lircă, Adrian Popa Christian Nkongue, Adrian Codin. Rezerve: Andrei Popescu- Ovidiu Popescu, Daniel Iancu, marian deaconescu, Danilo DaSilva, Andrei Nicola, Andrei Creţu.
Citeşte şi:
- REŞIŢA Cristi Bobar, pitbull-ul în costum de pe banca lui Dinamo!
- REŞIŢA FOTO Siderurgia, metalurgia dar şi Cristian Chivu sunt simbolurile Reşiţei, numită pe vremuri „Cetatea de foc“