Românul achitat la Curtea Supremă după ce a făcut trei ani de închisoare. Ce daune uriaşe solicită acum statului român

Românul achitat la Curtea Supremă după ce a făcut trei ani de închisoare. Ce daune uriaşe solicită acum statului român

Petrică Manolachi cere în instanţă să i se facă dreptate FOTO Arhivă personală

Un ieşean de 38 de ani cere statului român daune uriaşe după ce a fost achitat definitiv pentru o faptă pentru care a executat deja aproape 3 ani şi jumătate de închisoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Petrică Manolachi a fost achitat definitiv, zilele trecute, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, într-un dosar de tâlhărie ce s-a judecat în revizuire.

Sentinţa este definitivă şi vine la 15 ani de la momentul comiterii presupusei faptei, perioada în care Manolachi şi-a executat pedeapsa. 

„De la 22 de ani eu am stat numai prin instanţă, de 15 ani mă chinui, şi îmi doresc ca, dacă statul va admitere cererea de daune morale, Ministerul de Finanţe să se îndrepte asupra celor care au greşit pentru recuperarea reală a a daunelor. Ne dorim foarte mult ca instanţa să ţină cont că nu noi, contribuabilii, ar trebui să plătim aceste daune, ci cei care au greşit“, a spus Manolachi. 


În plângerea prin care acesta solicită daune totale de 1 milion de euro se menţionează că acesta s-a căsătorit în timp ce se afla în închisoare, unul dintre copii fiind conceput, de asemenea, în mediu carceral. Manolachi invocă imposibilitatea de a urma studii, dar şi condiţiile grele pe care le-ar fi suportat în detenţie. „Statul trebuie să plătească pentru cei 3 ani şi jumătate de închisoare executaţi pe nedrept, dar şi pentru cei 15 ani de procese”, ne-a spus şi Robert Amuntencei, avocatul lui Manolachi. 

Istoria cazului 

Petrică Manolachi a făcut puşcărie pentru o faptă din 18 aprilie 2002, atunci când ar fi fost complicele unor persoane care au jefuit o bătrână. Manolachi ar fi fost cel care ar fi sunat la uşa victimei susţinând că strânge fonduri pentru biserică, moment în care ceilalţi doi ar fi intrat în casă. Manolachi a fost arestat timp de 8 luni, fiind eliberat abia după ce prima instanţă din Iaşi, în 2003, îl achita din lipsă de probe. Parchetul a formulat apel şi Manolachi a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. 


Sentinţa a rămas definitivă la Înalta Curte de Casaţie. Însă, considerând că este nevinovat, ieşeanul nu a vrut să se predea şi a fost încarcerat abia în 2010, când primul său copil avea câteva luni. A executat 3 ani şi 4 luni de închisoare, fiind eliberat condiţionat pe 23 august 2012. Între timp, CEDO a decis să condamne statul român la plata unor daune de 3.000 de euro, considerând că Petrică Manolachi nu a avut parte de un proces echitabil. În baza soluţiei CEDO, justiţia de la noi a decis redeschiderea dosarului, trei instanţe achitându-l pe ieşean. 

Citeşte şi: 

Tânăr din Iaşi, declarat nevinovat după un an de închisoare. Achitare definitivă într-un dosar de omor controversat

Tânărul violat în Penitenciarul Iaşi a cerut achitarea agresorilor

citeste totul despre: