Primul parc logistic din Moldova a fost inaugurat la Iaşi. Din aprilie, aici va începe să producă o companie americană care va angaja 1.500 de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul logistic Solo este un proiect realizat cu fonduri europene, construit în comuna Leţcani, la 7 kilometri de ieşirea din municipiul Iaşi, pe marginea E85.

Parcul logistic Solo cuprinde patru hale de producţie, cu o suprafaţă de 9.365 de metri pătraţi, 23 de hectare de platformă betonată şi o clădire de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 1.845 de metri pătraţi.

Complexul a fost ridicat într-un an, în urma unei investiţii de 28,77 de milioane de lei, din care 13,6 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi din bugetul naţional.

Investiţia, gândită de omul de afaceri ieşean Bogdan Piţigoi, a fost inaugurată astăzi. Trei dintre cele patru hale de producţie au fost deja închiriate de firma americană Lear Corporation, care-şi vor desfăşura activitatea pe o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi.

Oficialiii companiei, unul dintre cei mai mari producători americani de scaune auto şi sisteme de distribuţie electrică, au precizat că, până la sfârşitul anului 2014, vor fi angajaţi în jur de 700 de oameni la sucursala de la marginea Iaşiului.

În plus, odată cu extinderea producţiei, la fabrica din Iaşi vor fi angajaţi în total în jur de 1.500 de oameni. Practic, Lear Corporation devine al doilea cel mai important angajator din judeţul Iaşi, după compania americană Delphi.

Cei de la Lear Corporation şi-au relocat deja activitatea începută în Republica Moldova şi au angajat deja 300 de muncitori, în special din industria textilă. Fabrica va începe să producă, efectiv, din luna aprilie 2014, iar de la Iaşi vor pleca subansamble către toţi cei mai importanţi producători din industria auto mondială, cu care Lear Corporation are încheiate contracte pentru scaune şi tapiţerii.

"Practic, la deschiderea oficială, parcul logistic de la marginea Iaşiului este ocupat deja în proporţie de 85%. Amenajările sunt de clasa mondială. Avem spaţii logistice de depozitare şi servicii, spaţii de producţie, depozite, birouri, cantină restaurant, parcări şi alte facilităţi", a precizat omul de afaceri Bogdan Piţigoi.

Alte câteva firme de transport, distribuţie sau de componente electronice au contractat deja spaţii în clădirea de birouri.

Mai puteţi citi:

700 de oameni angajaţi de Lear Corporation la Iaşi, până la sfârşitul lui 2014. Fabrica de la Leţcani începe producţia cel târziu în luna aprilie

Lear Corporation angajează masiv la Iaşi. Târg de joburi dedicat companiei americane, care caută 300 de oameni pentru a începe producţia

Şi gigantul american Lear Corporation amână construcţia unei fabrici în Republica Moldova

Un gigant american renunţă la extinderea afacerii din Moldova

Gură de oxigen pe piaţa muncii din Moldova. O companie americană va angaja 1.500 de persoane la Iaşi

Fabrica Delphi din Iaşi, o investiţie de 155 de milioane de euro

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite