Orgie sexuală în arestul Poliţiei. Câţi bani va primi un adolescent obligat de colegi să le mănânce sperma cu linguriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia unui minor care a fost obligat de colegii de celulă să întreţină raporturi sexuale cu ei va primi despăgubiri de 30.000 de euro, în ce cei doi agresori au primit câte 4 ani şi jumătate de detenţie într-un centru de reeducare pentru minori.

Magistraţii ieşeni au decis ca Ionuţ Marian Dinu şi Ştefan Robert Bucătaru, ambii minori, să primească o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de detenţie într-un centru de reeducare pentru minori, acolo unde vor fi obligaţi să urmeze şi cursuri şcolare. Magistraţii nu au putut aplica în cazul lor pedepse cu închisoare întrucât, potrivit Noului Cod Penal, minorii nu mai pot fi plasaţi în sisteme penitenciar comune, laolaltă cu ceilalţi infractori.

Pe lângă pedepsele pe care le-au primit, cei doi violatori sunt obligaţi să îi achite victimei, minorul M.G., de 16 ani, suma de 30.000 de euro. Deoarece nu au încă 18 ani, părinţii celor doi agresori ar trebui să plătească această sumă familiei băiatului violat. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel atât de agresori, cât şi de victimă. „Având în vedere circumstanţele faptei şi vârsta autorilor, considerăm că sentinţa este legală şi corectă şi, din punctul nostru de vedere, nu o vom ataca”, ne-a spus Gianina Poroşnicu, avocata lui M.G.

Mărturia tatălui

M.G. a fost arestat la începutul lunii noiembrie 2015, în urma unui mandat emis de către Judecătoria Paşcani, fiind acuzat de tâlhărie calificată. Potrivit unor surse juridice, minorul ar fi intrat în locuinţa unui consătean, pe care l-ar fi lovit şi de la care a sustras ţigări şi bani. Ulterior arestării sale, M.G. a fost adus la Iaşi, unde a fost depus într-o celulă a Centrului de Reţinere şi Arestare. În celula sa se mai aflau, cel puţin la momentul comiterii faptei, încă patru persoane. La finele lunii noiembrie 2015, Judecătoria Paşcani a dispus înlocuirea arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Procurorii au contestat decizia, iar pe 2 decembrie 2015, Tribunalul Iaşi a întors soluţia şi s-a stabilit ca M.G. să rămână în arest preventiv.

După ce s-a întors de la Tribunal, M. G. se afla în celulă şi alţi doi minori, Ştefan Robert Bucătaru şi Ionuţ Marian Dinu, ambii arestaţi după ce au furat din diverse biserici. Tatăl lui M.G., Gheorghe G., a povestit că fiul său, aflat pentru prima dată în arest, fusese umilit şi bătut de cei doi şi în perioada premergătoare violului.

„A doua zi dimineaţă (n.r. - după viol), m-a anunţat şeful de post că trebuie să merg la Iaşi. La Iaşi, el mai era în celulă cu patru băieţi. Am vorbit cu el şi mi-a spus ce a păţit. A început să plângă şi mi-a spus că i-au băgat penisul în fund, că au vrut să îi bage penisul în gură şi i-au pus spermă în linguriţă şi i-au dat să înghită”, a povestit Gheorghe G. Între timp, M.G. a fost şi el condamnat, de către Judecătoria Paşcani, la 6 luni de supraveghere de către Serviciul de Probaţiune Judeţean Iaşi. În prezent, el este în libertate.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite