FOTO Autostrada Lugoj – Deva: cât au lucrat constructorii loturilor 3 şi 4 în primele trei luni de la startul proiectului

FOTO Autostrada Lugoj – Deva: cât au lucrat constructorii loturilor 3 şi 4 în primele trei luni de la startul proiectului

Şantierul autostrăzii s-a extins până la intrarea în Mintia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Autostrada Lugoj – Deva se conturează pe loturile trei şi patru, între limita judeţului Timiş cu Hunedoara şi localitatea Şoimuş, apropiată de municipiul Deva. Stadiul construcţiei autostrăzii este mai avansat pe tronsonul 4, Deva – Ilia, unde proiectul a demarat în luna martie.

Proiectul autostrăzii Deva – Lugoj, în lungime totală de aproximativ 100 de kilometri, va fi încheiat până în luna iunie a anului 2016, potrivit informărilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Primul lot a fost inaugurat în luna decembrie a anului trecut, iar pe celelalte trei tronsoane lucrările au început recent. Loturile trei şi patru ale autostrăzii Deva – Lugoj se află în judeţul Hunedoara şi traversează Valea Mureşului.

Pe lotul 4 se lucrează de zor
Pe trseul Deva – Ilia, constructorii au realizat terasamentul pe o porţiune de aproximativ 15 kilometri, între Ilia şi Brănişca. Lucrările au demarat în luna martie şi nu au fost lipsite de probleme. La marginea satului Rovina, constructorii au dat peste un cimitir ilegal, care figura ca pajişte în planurile de exproprieri. Traseul autostrăzii va fi deviat, pentru a ocoli cimitirul. Pe acelaşi tronson, familiile care locuiesc în patru gospodării din Şoimuş nu ştiu încă dacă imobilele lor vor fi demolate, pentru a face loc autostrăzii. Proiectul iniţial prevede ca oamenii să fie expropriaţi, însă decizia finală va fi luată în următoarele săptămâni.

Licitaţia de atribuire a lucrărilor de proiectare şi execuţie a tronsonului 4, de 22,1 kilometri, a fost câştigată de asocierea de firme Tehnostrade şi Spedition UMB. Valoarea contractului semnat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi constructori este de 419,4 milioane de lei (95,3 milioane de euro), fără TVA, a informat CNANDR. Constructorii susţin că vor finaliza lucrările în vara anului viitor, mai devreme cu câteva luni de data stabilită în contract.

Foto

Terasamentul, conturat până la Ohaba
În luna aprilie a demarat execuţia celui de-al treilea lot al autostrăzii Deva - Lugoj. La ieşirea din localitatea hunedoreană Dobra, unde au început lucrările, va fi construit un nod rutier cu DN 68A, un pasaj peste calea ferată şi, în apropiere, un pod peste râul Mureş. Deocamdată, doar a fost decopertat terenul şi adus la nivel. Până în prezent şantierul s-a extins pe aproximativ 15 kilometri, între Dobra şi Ohaba.

Contractul de proiectare şi de execuţie al tronsonului 3 al autostrăzii Deva - Lugoj care se va întinde între Ilia şi Coşeviţa, pe 21,2 kilometri, a fost atribuit asocierii de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA. Iniţial valoarea proiectului a fost estimată la peste un miliard de lei, dar în urma licitaţiilor, potrivit CNADNR, costul estimat investiţiei s-a redus la 580 de milioane de lei, fără TVA.


Vă recomandăm şi:

Hunedoara e semnalizată pe autostrada A1. Indicatoare spre Castelul Corvinilor amplasate la insistenţele comunităţii                   La aproape un an de când oamenii şi autorităţile locale din Hunedoara au început demersurile pentru amenajarea, pe autostradă, a unor panouri care să le indice turiştilor direcţia spre municipiu şi Castelul Corvinilor, CNADNR a dispus montarea acestora.

Autostrada Lugoj – Deva: al treilea lot a intrat în construcţie. Vom putea circula pe autostradă în primăvara lui 2016             Al treilea lot al autostrăzii Lugoj – Deva a intrat în construcţie. Lucrările la tronsonul rutier al A1 au început în comuna Dobra din judeţul Hunedoara, unde viitoarea autostradă A1 se va intersecta cu DN 68A Deva – Timişoara.

Investiţie de cinci milioane de euro în construirea nodului rutier de la Şoimuş, pe viitoarea autostradă Lugoj - Deva              Demersurile autorităţilor hunedorene pentru realizarea unui nod rutier pe autostrada A1 mai apropiat celor două municipii au eşuat. În schimb, reprezentanţii Ministerului Transporturilor promit o investiţie de cinci milioane de euro în realizarea ieşirii de pe autostradă, la Şoimuş.

VIDEO Autostrada Deva – Ilia a intrat în şantier. Zeci de utilaje lucrează pe primii kilometri ai viitorului tronson al A1           Al patrulea tronson al autostrăzii Lugoj – Deva se va întinde pe 22,1 kilometri, între Ilia şi Şoimuş (Deva). Lucrările la viitoarea autostradă au început cu decopertarea terenurilor pe care va fi construit terasamentul.

Brănişca. Lucrări Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Imagini din aceeasi galerie
  • Brănişca. Lucrări Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Zona Brănişca - Mintia. Şanteru Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Cimitirul pentru care va fi deviat traseul autostrăzii. Traseu Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Brănişca. Şantier Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
  • Şantier Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Ilia. Şantier Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Ilia. Şantier Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.1
  • Ilia.  Lucrări Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Dobra. Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Lăpugiu de Jos. Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
  • Autostrada Deva - Lugoj, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Dobra. Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4. 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Bretea Mureşana. Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Utilaje. Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Lucrări. Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Lucrări Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Bretea Mureşană. Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
  • Lucrări Brănişca. Autostrada Deva - Lugoj, loturile 3 şi 4, iunie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Distribuie imaginea
citeste totul despre: