La un pas de catastrofă, în primele minute ale Anul Nou, la Galaţi. Totul a pornit de la artificiile folosite ilegal
0Puţin după ora 0,00 a zilei de 1 ianuarie 2020, pompierii au fost chemaţi în cartierul Micro 21 din Galaţi, acolo unde instalaţia de gaze exterioară a unui bloc luase foc de la materialele pirotehnice folosite haotic.
Canonada pornită în ultimele zile la Galaţi, când parcă pe străzi s-a dezlănţuit un război civil, a fost foarte aproape să provoace, chiar la cumpăna dintre ani, o catastrofă.
Puţin după ora 0,00 a zilei de 1 ianuarie 2020, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţat un incendiu violent la parterul unui bloc din cartierul Micro 21, cu risc mare de explozie, deoarece flăcările erau în zona instalaţiei exterioare de gaze.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri, care au reuşit să stingă focul în aproximativ 20 de minute. După o primă estimare, incendiul a pornit de la folosirea unor materiale pirotehnice ilegale. În prima fază, au luat foc o serie de deşeuri depozitate lângă bloc, după care focul s-a extins, alimentat se pare de scăpările de gaze din instalaţia clădirii.
Cert este că situaţia a fost extrem de periculoasă şi doar un mare noroc, dublat de intervenţia rapidă a pompierilor, a făcut să nu se producă o explozie de proporţii. Din fericire, nu a fost nimeni rănit, iar pagubele materiale sunt destul de mici.
Deocamdată nu a fost identificată persoana care a provocat incendiul. Dacă va fi găsită, aceasta riscă să fie inculpată, într-un dosar penal, pentru săvârşirea mai multor fapte ilegale, printre care deţinerea şi folosirea fără drept a unor materiale pirotehnice, precum şi distrugerea de bunuri.