Reabilitarea Şcolilor Nr. 3 şi „Alexandru Vlahuţă”  din Focşani din bani europeni a devenit incertă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au refuzat să accepte majorarea contribuţiei Primăriei Municipiului Focşani la aceste proiecte, considerând inacceptabilă creşterea valorii de la 2 % la 30%.

Şcoala Nr. 3 şi Şcoala „Al. Vlahuţă” din Focşani ar putea pierde aproape două milioane de euro de la Uniunea Europeană, din cauza unor greşeli apărute în proiectele de finanţare.

Potrivit viceprimarului Tudorel Trofin, contribuţia locală a municipalităţii la aceste proiecte ar putea creşte de la 2% în prezent la peste 30%, lucru pe care îl consideră inacceptabil, motiv pentru care în cadrul grupului USL din cadrul consiliului local Focşani s-a luat decizia de a nu se vota proiectul de hotărâre propus de primar până când nu se vor primi explicaţii legate de creşterea preconizată.

Astfel, pentru Şcoala nr. 3, cheltuielile neeligibile din proiect sunt apreciate acum la peste două milioane de lei, în condiţiile în care finanţarea este de 5,3 milioane de lei iar la Şcoala „Al Vlahuţă”  contribuţia proprie în proiect ar urma să fie de 669.000 de lei şi alte 600.000 de lei TVA, valoarea totală a proiectului fiind de 3,1 milioane de lei.

De menţionat că Agenţia pentru Dezvoltare Regională Brăila a cerut ca modificările să fie făcute până în noiembrie 2013, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum, ceea ce ar putea conduce la pierderea proiectelor.

Mai puteţi citi:

Cinci şcoli din Focşani, reabilitate cu bani europeni

Zugrăveala Şcolii „Ştefan cel Mare” din Focşani, „omisă” din proiectul de patru milioane de euro

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite