Firma controversatului Florian Walter a umplut Focşaniul de bălării. Cum a reuşit să încaseze 2 milioane de euro degeaba
0Primăria Focşani a anunţat că va chema în judecată firma bucureşteană Romprest, care nu şi-a respectat contractul de amenajare cu spaţii verzi a cartierului Sud.
Conducerea Primăriei Focşani este nemulţumită de modul cum firma Romprest, aparţinând afaceristului Florian Walter, aflat în arest pentru spălare de bani şi evaziune fiscală, şi-a făcut treaba în cadrul unui proiect cu fonduri europene privind reabilitarea spaţiilor verzi din Cartierul Sud.
Acest cartier a fost complet modernizat, graţie unui proiect foarte mare, de peste 15 milioane de euro, care a vizat reabilitarea, modernizarea şi extindere de spaţii publice urbane şi spaţii verzi, pe o arie de 1200 hectare, cartierul în cauză având populaţie de 20.000 de locuitori.
Deşi a primit 8,1 milioane de lei pentru partea sa de lucrări, firma Romprest, care conforma contractului s-a angajat că va pune aproape 200.000 de mp de gazon, peste 15.000 de mp de gard viu şi aproape 3000 de arbori şi arbuşti, a făcut lucrările în bătaie de joc.
Gazonul şi restul spaţiilor verzi nu arată nici pe departe a ceea ce trebuia să fie. În locul gazonului au crescut buruieni, zona întreagă, care trebuia întreţinută de firma în cauză, arătând ca o junglă. Gardul viu s-a uscat, mulţi copaci ornamentali la fel, spaţiul verde nu a mai văzut apă de la ultima ploaie, buruienile, depăşind în unele locuri, un metru înălţime.
“Am mai ieşit noi, din casă, şi am udat gazonul, am tăiat gardul viu, că altfel nu ne vedeam din el. Astă primăvară au pus mii de plante de gard viu şi s-a uscat, fiind nevoiţi să replanteze. S-a lucrat fără cap aici. I-am spus şi primarului, care a venit să vadă ce s-a făcut şi a strâmbat şi el din nas”, ne-a spus o localnică din Cartier.
Primarul consideră inacceptabil faptul că în lunile mai şi iunie, pe ultima sută de metri, când expira termenul pentru finalizarea lucrării, s-au făcut plantări de puieţi ornamentali şi gard viu, care s-au uscat.
"Urmează să acţionăm în instanţă firma care a executat lucrările. Nu este posibil să faci plantări în lunile de vară. Executantul are o garanţie de bună execuţie, care poate fi executată dacă lucrările nu sunt conform contractului", a spus Cristi Misăilă.
La rândul său, viceprimarul Marius Iorga, care a gestionat o perioadă activităţile din partea primăriei Focşani în perioada dinainte şi după alegeri spune că nu i-a plăcut atitudinea celor de la Romprest, care au uitat de obligaţia de a cosmetiza spaţiile verzi, dar nu au lăsat nici Primăria să o facă.