Universitarii au decis. Rectorul Universităţii Ovidius va fi ales tot prin vot secret
0Comunitatea de la Universitatea Ovidius din Constanţa a votat luni, 11 noiembrie, modalitatea prin care va fi desemnat viitorul rector. Referendumul a stabilit că acesta va fi ales tot prin vot secret.
Universitatea Ovidius a decis luni, 11 noiembrie, printr-un referendum modalitatea prin care va fi ales rectorul instituţiei de învăţământ superior: pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal
Ultimul rector, Dănuţ Tiberius Epure, prins în flagrant, arestat şi judecat pentru luare de mită, a fost ales prin vot secret.
Referendumul universitar s-a desfăşurat între orele 8.00 şi 20.00, la cantina Universităţii Ovidius din Constanţa.
La cele trei secţii de votare, la care au fost arondate facultăţile universităţii, din cele 701 cadre didactice şi de cercetare cu norma de bază în UOC, care sunt angajate/angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, din cadrul universităţii, şi reprezentanţii studenţilor din Senatul universitar şi din consiliile facultăţilor, au votat 525.
Referendumul universitar a fost validat cu un procentaj de 74,89%.
Dintre cele 525 de opţiuni exprimate în cadrul referendumului, 426 au fost pentru alegeri generale, prin vot universal, direct, secret şi egal a rectorului UOC, 95 pentru alegeri pe bază de concurs public, 2 voturi au fost albe, 2 voturi nule.
Universitatea Ovidius din Constanţa şi-a exprimat astfel opţiunea pentru una din cele două modalităţi de desemnare a rectorului prevăzute în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Rectorul va fi desemnat prin vot secret în cadrul alegerilor ce se vor desfăşura cel mai probabil la începutul anului viitor, la 2 ani de la ultimele alegeri.
Referendumul de luni are loc după o suită de dezbateri publice, trei la număr, organizate în decurs de o lună. Participarea la discuţii a fost aproape nulă. Universitarii au ignorat dezbaterile pe motivul lipsei de legalitate şi de moralitate a actualei conduceri, care a fost instalată de Dănuţ Tiberius Epure, rectorul prins cu şpagă şi arestat de Tribunalul Ilfov.
La finele lunii iulie, presa consemna un fapt fără precedent în lumea academică din România: rectorul unei instituţii de învăţământ superior, Dănuţ Tiberius Epure de la Universitatea Ovidius din Constanţa, era arestat pentru luare de mită.
Acuza Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu era singulară, ci viza o practică încetăţenită la nivelul conducerii Universităţii Ovidius din Constanţa. Procurorii DNA au documentat felul în care reţeaua de corupţie, condusă de rector, crease un sistem prin care vindea pe mii de euro locurile de admitere la Facultatea de Farmacie.
Rectorul Dănuţ Tiberius Epure se află de atunci în arest, fiind trimis în judecată o dată cu prorectorul Gabriela Stanciu şi cu doi complici - Stere Tala şi Lucica Toader. Şocul a fost extrem de mare, deşi era oarecum aşteptat. Cel care a declanşat ancheta DNA a fost profesorul universitar Gheorghe Ţarălungă, fostul decan de la Farmacie. El a depus un denunţ la DNA, fiind principalul pion al acuzării.
Principalul contracandidat al lui Epure la alegerile pentru rectorat, profesorul universitar Mihai Gîrţu, a acordat un interviu în exclusivitate ziarului „Adevărul“, în care şi-a exprimat public opiniile legate de criza profundă de imagine prin care trece astăzi Universitatea Ovidius, precum şi despre cauzele care au dus la această situaţie critică.
Vă mai recomandăm