Puterea rugăciunilor. Care sunt cele mai benefice şi cum te cureţi de gândurile negative care îţi ucid sufletul şi trupul: „Vindecă omul de cea mai mare toxină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rugăciunea, taina către Dumnezeu Sursă foto doxologia.ro
Rugăciunea, taina către Dumnezeu Sursă foto doxologia.ro

CREDINŢĂ. Dacă te rogi din suflet, „cu mintea coborâtă în inimă“, rugăciunea te poate vindeca de păcatul pe care-l porţi conştient sau nu.

Valentin Berechet este preot ortodox, slujitor la o biserică din Constanţa. A fost medic militar aproape 20 ani, apoi s-a hotărât să lase halatul alb de doctor pentru vestmântul cernit de preot. Din medic generalist a devenit doctor de suflete, astfel că ştie foarte bine ce efect are puterea rugăciunii asupra organismului.

„Rugăciunea lucrează pe principii. Omul se vindecă întreg, iar rugăciunea îl ordonează. Îl pune în armonie cu creaţia lui Dumnezeu. Nu există rugăciunea X pentru afecţiunea Y. Pur şi simplu, omul se resetează prin rugăciune, revine la starea iniţială, se recrează – corect spus. Boala este o dezordine, care pleacă din gândire, afectează morala şi deformează biologicul. Eroarea în gândire trebuie îndreptată înainte să apuce organismul să doară, ceea ce e puţin cam târziu de multe ori“, arată preotul-medic.  

Copilul, consecinţa înaintaşilor

Totuşi, despre ce vină se poate vorbi în cazul copiilor care se îmbolnăvesc atât de grav? În explicaţie, religia se împleteşte cu ştiinţa. „Copiii sunt, ca orice om, trup şi suflet. În zămislirea trupului participă omul. Omul este astfel un mic demiurg, un mic Dumnezeu, responsabil pentru creaţia sa. Când un copil suferă, este o încercare pentru toţi cei din jur. Suferinţa biologică vine din încărcătura părinţilor. Scriptura a spus-o de sute de ani, iar biogenetica a confirmat-o. Păcatele părinţilor sunt duse de urmaşi timp de 3-4 generaţii.

Un om alcoolic, de exemplu, lasă urmaşi care vor avea predispoziţie la băutură. Depinde doar de mediul în care ei evoluează ulterior, ca predispoziţia să nu degenereze. Slăbiciunea rămâne, trebuie luptat cu ea. Sunt gene recesive (patologice) şi gene dominante pe care le purtăm. Suferinţa unui copil bolnav este deci o consecinţă. Copilul este un martir, dat ca o încercare pentru familia sa, pentru a câştiga veşnicia - miza esenţială a existenţei umane“, explică părintele Berechet.

Sursă foto ortodoxia.md

Copil care se roagă Sursă foto ortodoxia.md

Mintea trebuie să coboare în inimă

Se poate îndepărta răul prin simpla rugăciune? Preotul consideră rugăciunea ca fiind „simplă“ doar în sensul de a fi sinceră, curată, lipsită de artificial. În rest, rugăciunea este o stare profundă în care trebuie să intrăm pentru a crea acea legătură intensă cu divinitatea. „Rugăciunea nu e poezie, să o spui din buze. Orice rugăciune este puternică dacă este spusă cu credinţă şi serioritate. Esenţa: cu cât este mai scurtă, cu atât permite minţii concentrare, interiorizare, scufundare în sine.

Mintea trebuie să coboare în inimă. Să atingi o stare de meditaţie, să creezi un fluid al rugăciunii. Numele lui Hristos este ca o parolă. Numele Lui este cea mai puternică rugăciune. Rugăciunea îţi dă putere pentru că te pune în ordine, aşa cum te-a lăsat Creatorul nostru, Hristos“, mărturiseşte părintele Valentin Berechet.

Timpul pentru rugăciune: când eşti pregătit

Când este timpul cel mai potrivit pentru ca ruga ta să fie ascultată? Când eşti tu pregătit. „Poţi să te rogi oricând, pentru că Dumnezeu nu lucrează în ture. Dar seara activitatea umană se reduce, plafonul de comunicări şi interferenţe se răreşte, nivelul de stres se diminueazaă, intervine liniştea atât de necesară pentru a te desprinde de starea de peste zi, care nu-ţi lasă răgaz nici să te gândeşti la tine. Trebuie să te rogi astfel în acel timp când eşti mai liniştit. Rugăciunea nu se face cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic!
Rugăciunea autentică efectivă se face în starea dintre veghe şi somn. Atunci coboară barierele subconştientului şi poate fi ordonat“, învaţă preotul.

Preotul Valentin Berechet din Constanţa a fost medic militar Sursa foto Arhieiscopia Tomisului

Preotul Valentin Berechet din Constanţa, fost medic militar Sursa foto Arhieiscopia Tomisului

Pentru teologul-medic, totul are legătură, totul are o explicaţie. „Nimic nu e întâmplător. Nu există afecţiune izolată. Dacă te doare capul, nu e de vină capul. Întregul sistem este afectat de o cauză, care aceea trebuie îndepărtată. Şi nu neapărat cauza mare face efectul pe măsură. Este de ajuns o bătaie de aripi a unui fluture pentru a provoca, în timp şi spaţiu, un taifun“, exemplifică părintele Valentin Berechet.

Rugăciunea este o gândire pozitivă

 În consiliere, psihologul şcolar Lavinia Bârzan din Constanţa recomandă folosirea rugăciunii ca remediu pentru stările alterate. „Este tot o gândire pozitivă. Indiferent de religie, rugăciunea este un gând bun“, consideră psihologul.

În funcţie de educaţia religioasă primită în familie, elevii tind să urmeze sfaturile psihologului. Dacă părinţii sunt oameni cu frică de Dumnezeu, copilul va urma aceeaşi cale. Important e să se menţină personal un tonus bun şi o direcţie pozitivă. Psihologul Lavinia Bârzan dă propriul exemplu: nu se consideră bisericoasă, deşi merge la biserică. Dar asta nu o împiedică să aibă gânduri bune indiferent de încercările vieţii. „Mergem la biserică nu să-I cerem, ci să-I mulţumim pentru tot ce avem!“.

Psihologul şcolar Lavinia Bârzan din Constanţa Foto Arhivă personală

Lavinia Bârzan, psiholog şcolar din Constanţa Foto Arhivă personală

Mamă a unui băieţel de 1 an şi 3 luni, psihologul a trecut prin momente de cumpănă pe care le-a depăşit având o încredere de nestrămutat într-un final fericit. „Mă întreabă celelalte mămici: «Dar nu ţi-a fost frică?». Nu, nu mi-a fost, nu m-am gândit nicio clipă la rău. Asta încerc să fac şi cu Mihnea, băieţelul meu. Să-mi păstrez permanent moralul bun. Dacă el se îmbolnăveşte şi eu intru în panică, îi transmit o stare care va agrava situaţia. Întotdeauna gândesc pozitiv şi simt, ştiu că o să fie bine“, este convinsă Lavinia Bârzan.

Vindecătoarea de toxina păcatului

Părintele Eugen Tănăsescu, blogger „Adevărul“, rezumă filosofia rugăciunii într-o propoziţie: „Rugăciunea vindecă pe om de cea mai mare toxină a vieţii sale: păcatul“. Cum se întâmplă acest lucru? Punându-l pe om în legătură cu Dumnezeu.

„Rugăciunea schimbă întreaga viaţă a omului. Ne vindecă de moarte. Ne înviază. Nu vorbim de experimentarea vreunei forme magice de fachirism, sau de anumite cereri pe care Dumnezeu pare obligat să le împlinească, ci de un anume mod de aşezare a vieţii şi a valorilor ei. Ajută la punerea întregii vieţi în bună rânduială. Ea vindecă rănile trecutului, ajută trăirea cu demnitate şi frumuseţe a prezentului şi arată drumul corect pentru viitor, adică previne apucarea pe căi greşite“, povăţuieşte preotul Tănăsescu.

A te ruga, rugăciune

Există un ritual al rugăciunii, un ABC pe care teologii ni-l dezvăluie. Ca orice noţiune, „a te ruga“ trebuie învăţat. „La început, rugăciunea se face din cărţi. Aşa învăţăm, ca la şcoală, alfabetul rugăciunii. La început, o zicem cu voce tare, iar pe măsură ce ne adunăm în noi, glasul se domoleşte până la tăcere.

Aşa apare rugăciunea făcută în minte, care se reaşează pe coordonatele unei vieţi creştine. Ideile cărţii se împletesc cu ideile tale şi aşa începem să ne rugăm noi înşine. După o vreme de străduinţă, rugăciunea coboară din minte în inimă şi se transformă în sentimente şi trăiri. De aici începe esenţa rugăciunii, căci ea se transformă în dragoste. Iar cine cunoaşte dragostea creştină, acela L-a cunoscut pe Dumnezeu“, spune părintele Eugen Tănăsescu.

Puterea rugăciunii se manifestă în noi. Curăţind spiritul, se curăţă şi trupul. „La început, rugăciunea tratează sufletul. Apoi, deoarece între el şi trup există o puternică legătură, poate ameliora chiar şi starea de sănătate a trupului. Am auzit doctori care spun: «Luptă-te cu boala». De unul singur, însă, nu poţi. Căci dacă am putea nu ne-am mai îmbolnăvi. De aceea, pe unii rugăciunea îi protejează de boală, pe alţii îi vindecă“, afirmă preotul.

Trup, dar mai ales suflet

Eugen Tănăsescu consideră o rugăciune mai puternică decât orice. Aceasta este Sfânta Liturghie. „Fiind legătură cu Dumnezeu, cea mai puternică rugăciune este Sf. Liturghie, unde trup şi suflet ne unim cu Dumnezeu“, menţionează părintele.

Preotul Eugen Tănăsescu rugându-se la biserică Foto Adevărul Constanţa

Părintele Eugen Tănăsescu slujind la biserica din Constanţa Foto Adevărul Constanţa

Dar slujba de la biserică nu este totul. Dacă nu este dublată de o rugăciune individuală, participarea la Sfânta Liturghie este doar un act de prezenţă. „Rugăciunea are două mari forme: una este cea făcută sub forma slujbelor bisericeşti, care se fac la anumite momente. A doua este cea personală, care este recomandabil să fie liniştită şi neîncetată. «O stare de prezenţă», cum spunea părintele Arsenie Papacioc.

Desigur că momentele de linişte (noaptea, un loc retras etc) sporesc calitatea rugăciunii. Nu te poţi ruga în club. Atenţie, însă, una fără alta nu merge! Oricât te-ai ruga acasă, Hristos e tot pe Altarul bisericii. Şi oricât te-ai ruga la biserică, dacă nu se vede în viaţa ta personală, te rogi degeaba“, atrage atenţia părintele Tănăsescu.

Pentru rugăciunile spuse în intimitatea gândului, preotul are un cuvânt de învăţătură. „De mare folos este rugăciunea personală neîncetată, cea numită a inimii: «Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul». Sau mai pe scurt: «Iisuse, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.» Ştiu că poate deranja ideea de păcat, dar este o realitate: nimeni nu este fără de greşeală. E ca la doctor: recunoaşterea stării de boală este deja începutul spre vindecare“, compară Tănăsescu.

Şi în fine, rugăciunile pot fi îndreptate către sfinţii care mijlocesc la Dumnezeu. „Există chiar sfinţi tămăduitori de anumite boli: Sfântul Ierarh Nectarie, de pildă, este vestit ca fiind vindecător de cancer. Sfântul Luca al Crimeii (doctor şi academician rus) este vestit pentru vindecarea afecţiunilor oculare. Sinaxarul e plin de sfinţi tămăduitori şi doctori fără de arginţi“, arată părintele Eugen Tănăsescu. 

Vă mai recomandăm

Puterea vindecătoare a unei minţi sănătoase: „Gândul este viaţa!“.  Cum ne pot otrăvi furia, teama şi nemulţumirea

Biserica Ortodoxă Rusă luptă cu alcoolismul

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite