O construcţie-simbol a Constanţei, Abatorul de Export, va fi demolată. La inaugurarea ei a participat regele Carol al II-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o istorie de peste 80 de ani, Abatorul de Export din Constanţa va fi demolat, conform unei autorizaţii obţinute în data de 9 octombrie 2017 de SC Metachim SA.

Zeci de ani, Abatorul de Export din Constanţa a fost una dintre clădirile simbol ale oraşului. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1933, iar finalizarea lucrărilor s-a făcut după 3 ani, în 1936. La momentul festiv a participat şi Regele Carol al II-lea.

Construcţia, în stil art deco, s-a realizat după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu fiind cel mai mare complex industrial de acest tip din România.  

Comuniştii au naţionalizat construcţia, dar i-au păstrat destinaţia, doar castelul de apă fiind demolat în cei 45 de ani. Abatorul de Export era locul unde erau aduse animale din toate colţurile României pentru a fi sacrificate şi trimise, pe calea apei, către alte ţări.

După Revoluţie, corpurile care formau complexul au avut soarta multor clădiri industriale din ţară – au fost abandonate.


Abatorul de Export din Constanţa - 1936      FOTO Album Arhitect Nicolae Nenciulescu

image

Pe data de 9 octombrie 2017, SC Metachim SA a obţinut autorizaţia de demolare numărul 79, iar buldozerele au început să dărâme construcţiile fostului Abator de Export al Constanţei.

image

Pe aceeaşi temă:

Cum ar fi putut să arate celebrul Cazinou din Constanţa: proiectul în stil neo-românesc

Hacikarul, noul monument de pe faleza Cazinoului din Constanţa. Crucea de piatră, cu model unicat, este simbolul sfânt al Armeniei




 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite